MAE: Noi reguli de intrare pe teritoriul Austriei începând de mâine

Începând de mâine, persoanele care călătoresc în Republica Austria, inclusiv din România, vor fi plasate în carantină imediat după intrarea pe teritoriul austriac, pentru o perioadă de 10 zile, măsură care poate fi suspendată în urma prezentării rezultatului negativ al unui test pentru infecţia cu SARS-CoV-2 (de tip PCR sau antigen), efectuat nu mai devreme de a 5-a zi de la intrarea în această ţară, cheltuielile fiind suportate de persoanele în cauză, conform Ministerului Afacerilor Externe. Autorităţile austriece au adoptat noi măsuri privind condiţiile de intrare în Republica Austria în…

Mai mult...

De ce iubim România?

          Născut în 1966 în Caracal, Marius Tucă este jurnalist, moderator și om de afaceri român. Din anul 1997, a devenit unul din cei mai apreciați jurnaliști. Succesul la marele public l-a dobândit după ce a lansat TALK-SHOW-UL „Miliardarii de la miezul nopții”. După câțăva ani va schimba numele emisiunii în „Marius Tucă Show”. Emisiunea își încheie existența în preajma alegerilor prezidențiale din 2004. Revine în 2017 cu subiectul „Elodia” pentru câteva ediții, după care se închide definitiv. În toți acești ani, Marius Tucă s-a dovedit a fi unul dintre…

Mai mult...

IOHANNIS: „După Crăciun vom intra în campania de vaccinare”

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, după ce a vizitat Centrul naţional de stocare a vaccinurilor anti-COVID-19 din cadrul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, că după Crăciun va începe campania de vaccinare anti-COVID. Iohannis: „Totul este organizat, nu teoretic, practic. Lucrurile vor funcţiona şi, imediat după Crăciun, vom intra direct în campania de vaccinare. În prima etapă va fi vaccinat tot personalul medical, în a doua etapă va fi vaccinat personalul esenţial şi noi credem că în martie – aprilie – mai este faza când va fi vaccinată populaţia generală.…

Mai mult...

Bitcoin depăşeşte pentru prima oară în istoria sa pragul de 20.000 de dolari

Bitcoin – prima monedă descentralizată – s-a apreciat miercuri şi a depăşit pentru prima oară în istoria sa pragul de 20.000 de dolari, profitând de apetitul pieţelor pentru risc, relatează AFP, citat de News. Miercuri, la ora 13.50 GMT (15.50, ora României), un bitcoin valora 20.145,02 de dolari, apreciindu-se cu 3,8% în timpul şedinţei, iar la puţin timp după aceea a atins un nivel istoric de 20.398,50 de dolari. Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi ziarul Bursa. www.bursa.ro

Mai mult...

Locuri de muncă 18.12.2020

*** Angajăm în confecţii metalice-sudor şi lăcătuş execuţie, montaj în teren şi muncă la înălţime. Necesară experienţă de minimum 1 an în confecţii metalice. Avantaj permis de conducere. Salariu atractiv. Telefon 0748763398. *** Societate Comercială angajează TÂMPLARI (calificaţi şi necalificaţi) Relaţii la telefon 0733 414299. *** Valen Est Industries S.R.L.Surduc angajează electrician cu experienţă în producţie, disponibil pentru program de lucru în schimburi. Relaţii la tel: 0727 569469 sau e-mail alina.pop@valenest.ro *** Lipefra Tex angajează persoane cu experienţă pentru maşina de cusut, croi, brodat şi călcat, informaţii la telefon 0755…

Mai mult...

Comunicat de presă

18 DECEMBRIE 2020   ANUNT DE PRESA PRIVIND INCEPEREA PROIECTULUI:  „SPRIJIN FINANCIAR PENTRU ETA TRANS CONCRET”     S.C. ETA TRANS CONCRET  S.R.L.  anunță , începerea activităților proiectului : SPRIJIN FINANCIAR PENTRU ETA TRANS CONCRET,   ce va fi derulat în Municipiul Zalau, strada CETINEI, nr. 22, cod poştal 450160 , Judetul Salaj. Proiectul este co- fnantat prin -Programul Operațional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19,  si Ordinul 1060/2857/2020 privind aprobarea schemei de ajutor de stat instituită prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 130 din 31 iulie 2020 privind unele…

Mai mult...

RAED ARAFAT: „Nu modificăm regulile în noaptea de revelion”

Secretarul de stat Raed Arafat a declarat seară la Digi24 că Guvernul nu ia în calcul relaxarea restricţiilor în noaptea de revelion, prin permiterea circulaţiei până la ora 1:00, existând cereri din partea HoReCa în acest sens. Întrebat totuşi ce vom face la trecerea dintre ani, el a răspuns: „Ieşim pe balcon, ne uităm pe geam, ne uităm la televizor”. „Nu există în acest moment, eu ştiu că nu avem în acest moment intenţia să modificăm regulile. Înţeleg că HoReCa vrea până la ora 1:00, dar este exact situaţia în…

Mai mult...

Șase întrebări pentru parlamentarii sălăjeni: deputatul Lucian Bode  

Suntem conștienți că urmează 4 ani de muncă, 4 ani în care va trebui să dovedim că putem să punem în practică ce ne-am asumat și că Sălajul se poate alinia la standardele de dezvoltare ale celorlalte județe din Transilvania. Cu toate că am câștigat alegerile parlamentare, algoritmul de repartizare a mandatelor este unul profund nedrept. Ne găsim în situația în care formațiunile politice clasate pe locul 2, respectiv 4, trimit doi parlamentari, iar PNL care a câștigat alegerile cu un scor de trei ori mai mare trimite un singur parlamentar. În legătură cu activitatea mea parlamentară de până acum, la fiecare sfârșit de mandat mi-am prezentat raportul de activitate pentru că asa este corect față de cei care mi-au acordat votul lor de încredere și m-au trimis în Parlament să-i reprezint.

 

Mai mult...

Nicolae Olar – noul consilier județean USR-Plus

Nicolae Olar, membru al Alianței USR-Plus Sălaj, este cel care va prelua mandatul de consilier județean în cadrul Consiliului Județean Sălaj. Și asta după ce consilierul județean Alin Prunean, membru al Alianței USR-Plus Sălaj ales în funcția de consilier județean în cadrul alegerilor locale din 27 septembrie, a obținut la alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020 un loc în Camera Deputaților din Parlamentul României. A. T.

Mai mult...

Calendar istoric al judeţului Sălaj: 21 decembrie

1997: în faţa Bisericii Catolice din Crasna este dezvelit monumentul ridicat în cinstea lui Cserey Farkas   S-a întâmplat în 21 decembrie 1375 – A murit scriitorul umanist italian Giovanni Boccaccio, precursor al Renaşterii, considerat unul dintre cei mai de seamă povestitori ai literaturii europene datorită celebrei lucrări “Decameronul”, culegere de nuvele “în ramă”; a fost primul biograf şi comentator al operei lui Dante Alighieri (n.1313). 1854 – S–a născut Jules Louis Gilliéron, lingvist francez de origine elveţiană, considerat, alături de E. Edmont, drept creatorul geografiei lingvistice, membru de onoare al Academiei Române (m.26.04.1926).…

Mai mult...