Calendar istoric al judeţului Sălaj: 21 decembrie

1997: în faţa Bisericii Catolice din Crasna este dezvelit monumentul ridicat în cinstea lui Cserey Farkas

 

S-a întâmplat în 21 decembrie

  • 1375 – A murit scriitorul umanist italian Giovanni Boccaccio, precursor al Renaşterii, considerat unul dintre cei mai de seamă povestitori ai literaturii europene datorită celebrei lucrări “Decameronul”, culegere de nuvele “în ramă”; a fost primul biograf şi comentator al operei lui Dante Alighieri (n.1313).
  • 1854 – S–a născut Jules Louis Gilliéron, lingvist francez de origine elveţiană, considerat, alături de E. Edmont, drept creatorul geografiei lingvistice, membru de onoare al Academiei Române (m.26.04.1926).
  • 1894 – S-a născut scriitorul Constantin Argeşanu („Pilot fără noroc”, „Ţambalul lui Chiron”) (m.19.01.1964).
  • 1917 – S–a născut Heinrich Böll, romancier interesat de problemele societăţii germane postbelice, primul scriitor german, de după al doilea război mondial, căruia i–a fost decernat Premiul Nobel pentru Literatură – 1972 (romanele “Tablou de grup cu doamnă”, “Părerile unui clovn”) (m.16.07.1985).

 

CALENDAR CREŞTIN:

• Ortodox: Sf. muceniţă Iuliana; Sf. mucenic Temistocle

• Greco-catolic: Sf. Iuliana din Nicomedia, martiră († 299)

• Reformat: Tamas

• Romano-catolic: Sf. Petru Canisiu, preot, învăţător al Bisericii

Leave a Comment