Nu mă interesează, de această dată, distanța de 1 metru, nulă în cazul unui strănut care iese cu o viteză de aproape 20 km/oră și, conform oamenilor de știință, citez: „eliberează particule de salivă pe o distanță de până la cinci metri”. Să-mi dau masca jos? Ca să vă aleg, sub acest risc uriaș, tot de voi tocat zi de zi, propagat, băgat dincolo de orice limite firești, suportabile, în capetele oamenilor, până la obsesie? Mai mult, să zicem că nu strănut, nu tușesc, dar chiar și așa, dacă îmi dau masca jos, respir acolo un aer posibil contaminat. Cei din secție, la fel: dacă alegătorul vine bolnav la vot și habar n-are sau are, și totuși, vrea să voteze, că n-o fi foc. Nu sunt dispus să ma expun în acest scop. Nu vreau să ma mai sacrific pentru voi, am făcut-o vreme de 30 de ani, timp în care niciunul dintre voi n-a făcut-o pentru mine sau ai mei. Nu am curajul să merg pe urmă acasă, să merg la copii, la părinții și bunicii care stau mereu cu aceeași frică indusă mai mult sau mai puțin justificat de aceleași autorități. A, scopul scuză mijloacele? Interesul poartă fesul? OK, am înțeles. Doar că fesul ăsta jegos nu e al meu și nici al multora dintre cei care nu vor dori să accepte că uneori legea mai trebuie încălcată, respectând-o, anacronic, pe alta, chiar și pentru câteva secunde, că doar nu se face gaură în cer, până când aleșii neamului își vor vedea sacii în căruță. Totul pe spinarea noastră, pe riscul nostru. Mereu!
Mai mult...Lună: septembrie 2020
Zeci de șoferi au rămas fără permis după ce au trecut pe “roșu”
Poliţiştii rutieri sălăjeni au organizat în ultima perioadă, 16 acţiuni ce au avut ca scop conştientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile la care se expun în situaţia în care încalcă regulile de circulaţie referitoare la semnificaţia culorilor semafoarelor electrice aflate în funcţiune.
Mai mult...COMUNICAT
Subsemnatul, Iancău Dumitru, președinte interimar al Partidului Național Țărănesc Maniu Mihalache – Filiala Sălaj, îl provoc pe domnul Terheș Cristian, președinte interimar al Partidului Național Creștin-Democrat – Filiala Sălaj, în fața unui reporter, sau la o televiziune locală, unde alege dânsul, la o discuție politică despre Partidul Național Țărănesc. Respect și succes în toate activitățile domnului Terheș și celor doi candidați pe care îi susține la aceste alegeri locale pentru funcții publice. Partidul Național Țărănesc Maniu Mihalache – Filiala Sălaj Președinte interimar Iancău Dumitru (P)
Mai mult...NOI SUNTEM PRO ROMÂNIA
Domnul Lung Ioan, profesor, este candidatul partidului Pro România la funcţia de primar al Municipiului Zalău. Domnnul Pop Silvăşan Dan- Ioan, medic dentist, este candidatul partidului Pro România la funcţia de primar al oraşului Şimleu Silvaniei. Doamna Buzure Dana, contabil, este candidatul partidului Pro România la funcţia de primar al oraşului Jibou. Domnul Negrea Ovidiu Janel,fost funcţionar MAI, este candidatul partidului Pro România , pentru funcţia de primar al oraşului Cehu Silvaniei. Candidaţii partidului Pro România la Consiliul Local Zalău: LUNG IOAN, profesor MARIAN CLAUDIU – MIHAIL, avocat FODOREANU IOAN,…
Mai mult...COMUNICAT
Partidul Național Țărănesc Maniu Mihalache (P.N.Ț.M.M.) este singurul continuator al principiilor democrat-creștine, avându-și originea în ideile marelui înaintaș sălăjean, Simion Bărnuțiu, a Partidului Național Român, sub steagul căruia s-a înfăptuit Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, a Partidului Național Țărănesc, înființat de Iuliu Maniu și Ion Mihalache, și a Partidului Național Țărănesc Creștin-Democrat, readus în marea familie europeană de către Corneliu Coposu în anul 1987, în plin regim comunist. În prezent, în județul Sălaj s-au constituit câteva organizații locale, inclusiv organizația județeană a P.N.Ț.M.M. Printre fondatorii organizației județene îi…
Mai mult...Ionel Ciunt: ZALĂUL, prioritatea mea!
FONDURI EUROPENE ȘI ALTE SURSE DE FINANȚARE Din 2016, de când am preluat mandatul de Primal al Municipiului Zalău, FONDURILE EUROPENE sunt principala sursă de finanțare a proiectelor de dezvoltare a Municipiului. În acești patru ani, am adus în orașul nostru aproape 100 milioane de euro din fonduri europene, am valorificat posibilitatea accesării fondurilor guvernamentale și nu am crescut taxele și impozitele locale. Continuăm să atragem fonduri pentru: Organizarea transportului public la nivel periurban (Municipiul Zalău și comunele Meseșeni, Hereclean, Mirșid și Crișeni) Sistem SMART în transportul public…
Mai mult...Anunţ
Biroul Executorului Judecătoresc Ciumărnean Romeo-Gabriel aduce la cunoștința generală că în ziua de 23.10.2020 ora 10, la sediul acestuia din Zalău, str.Gheorghe Lazăr nr.55, jud.Sălaj, va avea loc vânzarea la licitație publică a bunului imobil urmărit constând în teren extravilan în suprafață de 7.000 mp amplasat în Zalău, zona Sarmas, jud.Sălaj, înscris în C.F.E. nr.52824 Zalău. Prețul de începere al licitației este de 180.375 lei. Invităm pe toți cei care doresc să cumpere bunul imobil scos la licitație publică să se prezinte la data, locul și ora stabilită…
Mai mult...Cursuri suspendate 14 zile în corpul A al Școlii „Mihai Eminescu” din Zalău
În urma ședinței extraordinare a Comitetul Județean Pentru Situații de Urgență Sălaj desfășurată, în format on-line, în data de 23 septembrie 2020, au fost adoptate următoarele:
Mai mult...Școală online vineri, luni și marți
Activitatea didactică ce presupune prezența fizică a elevilor și a cadrelor didactice din unitățile de învățământ preuniversitar în care sunt organizate secții de votare, se suspendă în perioada 25 – 29 septembrie.
Mai mult...Noutăţi filatelice: Europa 2020 – „Vechi rute poștale”
Pentru anul acesta, sub genericul Europa 2020, PostEurop, organism al Uniunii Poștale Universale, agenție specializată a Organizației Națiunilor Unite, a ales tematica „Vechi rute poștale”, subiect apreciat de colecționari. Emisiunea este alcătuită din două mărci poștale, prezentate într-o manieră grafică elaborată. În plus, emisiunea este completată cu un produs filatelic special, cu medalie, care prezintă pe avers imaginea sigiliului Direcţiei Poştelor Țării Românești la început de sec. XIX, iar reversul acesteia prezintă imaginea sigiliului Biroului Telegrafic Roman, Moldova, la început de sec. XIX. Necesitatea transportului corespondenței datează din cele mai…
Mai mult...Autotren răsturnat la Surduc
Un autotren încărcat cu balastru s-a răsturnat azi după-amiază în localitatea Surduc. Din fericire nu sunt victime, echipajul de pompieri de la EPA Jibou acţionând pentru îndepărtarea cablurilor de comunicaţii afectate. Circulaţia este blocată pe ambele sensuri. M. S.
Mai mult...Sportul Şimleu s-a calificat în faza a III-a a Cupei României
Sportul Şimleu Silvaniei continuă seria rezultatelor pozitive. Jucătorii antrenaţi de George Zima s-au calificat în faza a III-a a Cupei României, după ce au dispus miercuri de CSM Sighetu Marmaţiei cu scorul de 2 – 1, într-o partidă desfăşurată pe terenul maramureşenilor. Sportul Şimleu venea după două victorii şi o remiză, unul dintre succese fiind obţinut în prima fază a Cupei României, pe teren propriu, în faţa celor de la SCM Zalău, în urma executării loviturilor de departajare. Şimleuanii au ratat trei ocazii importante în prima jumătate de oră, după…
Mai mult...Locuri de muncă 23.09.2020
*** Angajăm femeie de serviciu 1 oră/zi. Relaţii la telefon 0260 611364. ***Angajez muncitor necalificat pentru atelier de vulcanizare. Relaţii la numerele de telefon 0741 188593, 0748 139344, 0744 337437. *** Societate de confecții textile angajează croitorese cu experiență pentru mostre și seria zero. Informații la telefon fix 0260 630 000 și mobil 0784 001 428. *** Societate comercială angajează medic veterinar. Telefon 0740 051737
Mai mult...Sălaj: 14 cazuri noi de Covid-19
Ultima raportare a Grupului de Comunicare Strategică, referitoare la cazurile de coronavirus înregistrate în ultimele 24 de ore la nivel național, pandemia de coronavirus, nu aduce vești bune în Sălaj. 14 noi cazuri de infectare cu Covid-19 au fost raportate miercuri, la ora 13, în județ.
Mai mult...