Profesorul Petru Bologa s-a stins din viață

O veste tristă pentru sportul sălăjean – longevivul profesor de educație fizică Petru Bologa a încetat din viață. A fost un exemplu pentru toate generațiile de sportivi, dar nu numai, participând la competiții sportive până la vârsta de 82 de ani. Omul care a început să practice sportul în clasa a VII-a, împletind o ață pentru un fileu de volei, a ajuns în Sălaj în 1958. “În 1957, am fost încorporat în armată la Săcălaz, lângă Timişoara, iar în ’58, odată cu părăsirea teritoriului României a trupelor sovietice, s-a desfiinţat…

Mai mult...

STUDIU MCKINSEY: Jumătate dintre consumatorii români au înregistrat o reducere a veniturilor şi a economiilor în ultima perioadă

Actuala criză COVID-19 a surprins românii într-o poziţie financiară fragilă, astfel încât peste 50% dintre consumatori afirmă că situaţia lor financiară curentă este precară sau oarecum vulnerabilă şi doar 20% dintre ei se aşteaptă la o îmbunătăţire a acesteia în viitorul apropiat, potrivit studiului „Financial Pulse Survey”, realizat de biroul local al McKinsey & Company. Acelaşi sondaj relevă faptul că aproape jumătate (43%) dintre consumatori consideră economia locală drept slabă şi se aşteaptă ca starea aces­teia să se înrăutăţească în următoarele trei luni. Mai mult, românii sunt pesimişti şi în…

Mai mult...

Locuri de muncă 1.08.2020

*** ECOPROIECT SRL ZALĂU ANGAJEAZĂ INGINER CONSTRUCTOR. Informaţii la telefon 0740 133794. *** S.C. CLIO S.R.L. angajează inginer constructor ofertare – licitaţie – producţie. Relaţii la telefon 0722 330120 sau la email office@cliogroup.ro *** Execut acoperişuri ţiglă ceramică sau metalică, dulgherie, izolaţii carton sau polistiren, jgheaburi, reparaţii de urgenţă, construcţii. Discount 10% pensionari. Relaţii suplimentare la telefon: 0742 606161. *** Societate Comercială angajează responsabil de clientelă cu competenţe tehnice. Sunaţi la SC Eudis SA Crişeni telefon 0260 610372. *** Societate Comercială angajează TÂMPLARI (calificaţi şi necalificaţi). Relaţii la telefon 0733…

Mai mult...

Calendar istoric al judeţului Sălaj: 1 august

1835: se naşte Gheorghe Pop de Băseşti – judecător, deputat, luptător pentru drepturile românilor din Ardeal S-a întâmplat în 1 august 1404 – Domnul Moldovei, Alexandru cel Bun (1400-1432) a reînnoit Tratatul încheiat, în 1402, cu regele Poloniei, promiţându-i ajutor împotriva tuturor duşmanilor, fără excepţie. 1473 – Atestarea documentară a oraşului Zalău, reşedinţa judeţului Sălaj. 1714 – Dimitrie Cantemir a fost ales membru al Academiei din Berlin; a fost cel dintâi român care a devenit membru al unui înalt for ştiinţific internaţional. CALENDAR CREŞTIN: • Ortodox: Scoaterea sf. Cruci; Sfinţii 7 mucenici Macabei • Greco-catolic: Scoaterea…

Mai mult...

Un secol de cercuri olimpice

România, hai România!, se aude de prin blocuri şi case, în toiul nopţii sau dimineaţa spre prânz. Asta din cauză că Jocurile olimpice 2020 se desfăşoară la Tokio, care vede soarele cu şase ore mai devreme, cu şase ore înaintea noastră. Noroc că nu ne-am calificat la prea multe probe, nici măcar la gimnastică feminină, dar o competiţie olimpică ce se ţine o dată la patru ani nu are cum să nu ne intereseze. Ediţia a 32-a a jocurilor olimpice a început la 24 iulie şi se termină la 9…

Mai mult...