Luminația, noaptea în care mormintele devin altare ale luminii

Ziua de 2 noiembrie, deși nu este trecută în calendarul ortodox ca zi de pomenire a morţilor, este o zi în care creştinii îşi cinstesc şi îngrijesc mormintele şi amintirile celor trecuţi în nefiinţă. Credincioşii merg la biserică şi la cimitir, curăţă mormintele şi le înfrumuseţează cu flori, în amintirea celor care cândva i-au însoţit pe drumul vieţii. Se spune că de Luminație  porţile “tărâmului de dincolo” se deschid iar cei plecați într-o lume mai bună vin să-i viziteze pe cei dragi. Ziua Morţilor este un vechi obicei catolic păstrat…

Mai mult...

Prim-ministrul Viorica Dăncilă, alături de sălăjeni

Prim-ministrul Viorica Dăncilă, candidat al PSD pentru Președinția României, a vizitat miercuri, 30 octombrie 2019, județul Sălaj cu scopul de a verifica investițiile realizate din fondurile alocate de Guvernul României la câteva obiective din Zalău, Jibou și Comuna Buciumi. Cu această ocazie, liderul PSD a spus prezent întâlnirilor electorale organizate de conducerea PSD Sălaj și a dat dovadă, încă o dată, că este acel președinte de care românii și România au nevoie: un președinte empatic, curajos, devotat, harnic și sincer! Programul a debutat cu vizita la Spitalul Județean Sălaj, care…

Mai mult...

PSD, o piatră de moară legată la gâtul României. Iohannis și PNL vor să pună țara pe picioare

Aflați la Târgoviște, pentru o întâlnire cu simpatizanții, Klaus Iohannis și Ludovic Orban au luat la pas orașul, intrând în contact cu cetățenii. Doi politicieni normali, întâmpinați cu căldură, în orașul pe care, la europarlamentare, PSD l-a transformat într-o cazemată, permițând accesul doar pe bază de parolă. ”Vedem că abia acum începem să scăpăm de comunism şi vedem că de fapt ce ne-a ţinut în urmă, ce ne-a ţinut ca şi cum am fi avut o piatră de moară legată de gât, este PSD-ul”, a fost mesajul președintelui Klaus Iohannis.…

Mai mult...

Treceri de pietoni din Zalău, marcate cu semne de avertizare suplimentare

Societatea de Administrare a Domeniului Public a demarat în Zalău o acțiune de semnalizare a trecerilor de pietoni cu marcaje prin intermediul cărora pietonii și bicicliștii sunt avertizați că folosirea telefonului mobil și a căștilor în timpul traversării străzii le poate pune viața în pericol. Până în prezent au fost marcate opt treceri de pietoni, urmând ca acțiunea să fie continuată și în alte zone din municipiu în scopul creșterii siguranței pietonilor. Trecerile de pietoni marcate sunt pe strada Simion Bărnuțiu, zona Școlii Gimnaziale “Corneliu Coposu”; Liceul Tehnologic “Voievodul Gelu”;…

Mai mult...

Câinii considerați agresivi nu vor mai avea voie în spațiile publice fără botniță și lesă

Câinii considerați agresivi nu vor mai avea voie în spațiile publice fără botniță și fără lesă. Decizia a fost luată, la începutul acestei săptămâni, de Curtea Constituțională a României, potrivit unui comunicat, transmis azi de CCR. Plenul Curții Constituționale a luat în dezbatere excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.6 alin.(4) frază întâi din OUG 55/2002 privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi, care prevede că „accesul câinilor prevăzuți la art. 1 lit. b), precum și al exemplarelor cu potențial agresiv în localurile publice, în mijloacele de transport în…

Mai mult...

”Sunt una dintre fortunate” – teatru cu intrare liberă pentru zălăuani

Premiera piesei de teatru ”Sunt una dintre fortunate” și venisajul expoziției ”Anonimii Migrației” rezultate în urma derulării proiectului , ”Anonimii Migrației. Teatru Documentar Rural” a fost subiectul unei conferințe de presă desfășurată miercuri, 30 octombrie, la Muzeul Județean de Istorie și Artă (MIJA) Zalău. La eveniment au fost prezenți: în Corina Bejinariu – managerul instituției de cultură precizate, Ágota Ábran și  Valer Simion Cosma – cercetători științifici în cadrul muzeului. ”<<Anonimii Migrației. Teatru Documentar Rural>> este un proiect de intervenție culturală cu un pronunțat caracter interdisciplinar și multicultural care a…

Mai mult...

„Râde toată clasa” – concurs literar județean

În data de 25 octombrie 2019 s-a dat startul concursului literar județean „Râde toată clasa”, aflat la cea de-a XI-a ediție. Evenimentul cultural s-a desfășurat în sala festivă a Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” pe baza proiectului implementat de către instituția gazdă în parteneriat cu Centrul Județean de Resurse și de Asistență Educațională Sălaj și Inspectoratul Școlar Județean Sălaj, și s-a adresat elevilor din școlile gimnaziale cu predare în limba maghiară din județul Sălaj. Bugetul concursului a fost asigurat din finanțare nerambursabilă, aprobat și acordat de Consiliul Județean Sălaj. Având ca…

Mai mult...

Zilierii din Sălaj, în atenţia Inspectoratului Teritorial de Muncă

Nu mai puțin de trei persoane care își desfășoară activitatea cu zilieri au fost sancționate de inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Sălaj. Amenzile aplicate, în valoare de 18.000 de lei, au fost aplicate în cadrul unei acțiuni de verificare, respectiv în cadrul Campaniei naționale privind respectarea de către beneficiari sau împuterniciți ai acestora a prevederilor Legii nr.52/2011 privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri  și a prevederilor legale privind prevenirea și combaterea exploatării copiilor, respectiv tinerilor prin muncă în aceste domenii, campanie desfășurată în…

Mai mult...

După zilele friguroase, vine căldura. Zile cu vreme frumoasă în Sălaj, cu temperaturi de 20 de grade Celsius

După zilele friguroase din această săptămână, din 3 noiembrie sunt așteptate câteva zile de vreme deosebit de caldă pentru această perioadă, cu valori de până la 20 de grade Celsius. În săptămâna 4 – 11 noiembrie, temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale, în toată țara, inclusiv în Sălaj, astfel că valorile maxime pot atinge temperaturi de 20 grade. Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări. În Sălaj, în perioada amintită, sunt…

Mai mult...

Centura Zalăului, “suspendată” încă zece zile pentru clarificări

Serialul centurii zălăuane continuă în această toamnă cu “episoade” din care ne alegem cu noi termene de așteptare. De această dată nu din vina cuiva, ci grație unor prevederi legale care oferă posibilitatea celor interesați de a solicita clarificări companiei CNAIR. Birocrația specifică statului român face ca aceste clarificări să fie purtate prin tot felul de comisii, să necesite aprobări înainte de a intra în posesia celor care le-au solicitat. Prin urmare, deși de această dată nu este vorba de vicii procedurale sau vina cuiva, un prim pas anemic, achiziția…

Mai mult...

Zvonotecă

# Stația de bus Silvania, suprafață reamenajată nu de mult timp, arată din nou în ultimul hal. Lăsând la o parte gunoaiele aruncate de etern lipsiții de cel mai elementar bun simț, ambalaje, cutii de suc și pet-uri omniprezente pe toată suprafața stației, bucățile de travertin cu care au fost pavoazate spațiile, jardinierele uriașe din jurul brazilor și bordura înaltă de la capătul stației, cum cobori pe bulevard, sunt praf și pulbere. Lucrări făcute de mântuială, bucățile fiind lipte, parcă, cu lipici, cu marginile lăsate în afară astfel încât cei…

Mai mult...