Accident grav în Sâncraiu Almașului

Un accident de circulație s-a produs joi, în jurul orei 21.15, pe raza localității Sâncraiu Almașului, pe DN 1F. Accidentul a fost provocat de un conducător auto care se deplasa din direcția Cluj-Napoca înspre Zalău. Șoferul nu a observat la timp un cal, lăsat nesupravegheat pe partea carosabilă, și a lovit animalul în plin. Persoanele aflate în autoturism, doi adulți și doi minori, au suferit leziuni traumatice, medicii sosiți la fața locului urmând să decidă măsurile medicale care se impun în cazul fiecăruia. Poliția efectuează, de asemenea, cercetarea la fața…

Mai mult...

Conducerea Primăriei Zalău s-a întâlnit cu oficialii Tenaris

Primarul Zalăului, Ionel Ciunt, şi viceprimarii Teodor Balajel și Nicolae Fazakas, s-au întâlnit joi, 25 august, cu reprezentanții companiei TenarisSilcotub, managerul general, Mihaela Popescu  și responsabil relații instituționale, Raluca Asanache, pentru a discuta aspecte legate de implicarea administrației locale în dezvoltarea învățământului tehnic din Zalău. Discuțiile au vizat și proiectele municipalității cu privire la posibilitățile de recreere și petrecere a timpului liber. ,,Apreciem interesul reprezentanților Companiei Tenaris față de comunitatea noastră, precum și disponibilitatea de a se implica în a găsi soluții împreună, la problemele care există astăzi în municipiu”,…

Mai mult...

10 motive pentru a face vin de casă cu must de la Jidvei

Cel mai bun vin de casă se face cu Must de Jidvei! Vă prezentăm 10 motive pentru care, în acest an, să intrați în clubul gospodarilor care își produc vinul cu must obținut din strugurii celei mai mari podgorii din România. 1.Mustul de Jidvei este obținut din viță de vie de soiuri nobile.Podgoriile de la Jidvei, județul Alba, se întind pe o suprafață de 2.500 de hectare și reprezintă cea mai mare exploatație viticolă din România. O întreagă echipă de profesioniști are grijă ca lucrările în vie să fie făcute…

Mai mult...

Bilanţul îngrijorător la ITM Sălaj: zece accidentaţi şi 15 îmbolnăviţi la locul de muncă

Zece sălăjeni au suferit, în prima jumătate a acestui an, accidente la locul de muncă, arată datele prezentate de către reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă Sălaj în cadrul Comisiei de Dialog Social ce a avut loc joi, 25 august, la Prefectură. Potrivit sursei citate, nouă dintre aceştia au ajuns în incapacitate temporară de muncă, în timp ce un altul a fost implicat într-un accident rutier în urma căruia şi-a pierdut viaţa. Jumătate din accidentele de muncă produse în judeţ au avut loc în sectorul producţiei de mobilă, iar doi angajaţi…

Mai mult...

Zeci de poliţişti vor veghea la… distracţia zălăuanilor

Inspectoratul Judeţean de Poliţie Sălaj are în sarcină, în acest weekend, supravegherea desfăşurării în bune condiţii a manifestărilor legate de Zilele Zalăului. Un număr de  82 de polițiști din cadrul structurii de ordine publică vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică la manifestările cultural-artistice dedicate “Zilei Municipiului Zalău“ care se desfășoară în parcarea din spatele Primăriei Municipiului Zalău. De asemenea, 18 polițiști rutieri vor fi prezenți în trafic pentru prevenirea evenimentelor rutiere. Polițiștii vor acționa în sistem integrat pentru prevenire oricăror fapte antisociale, dar și pentru menținerea unui climat…

Mai mult...

Ansambluri folclorice din şase ţări vor încânta publicul din Jibou şi Zalău

Şase ansambluri din străinătate vor fi prezente, la finalul acestei săptămâni, în judeţul Sălaj, pentru a lua parte la a 30-a ediţie a Festivalului Internaţional de Folclor “Someş, cântecele tale”, de la Jibou, şi la cea de-a 41-a ediție a Festivalului Internațional de folclor „Ecouri meseșene”, de la Zalău. Printre acestea se numără Ansamblul Folcloric „Dabka”din Dier Hanna, Israel, fondat în oraşul sfânt, Nazareth, în 6 August 1989, din dansatori cu vârste cuprinse între 18 şi 23 de ani. Această regulă s-a păstrat şi în zilele noastre. La fiecare 12…

Mai mult...

“Nebunie” la Broscărie! Start mega –distracţiei la MMC Biker’s Fest IX

„Distracţie” este cuvântul de ordine „impus” cu stricteţe de organizatorii acestui eveniment, devenit tradiţie atât pentru sălăjeni, dar şi pentru turiştii şi oaspeţii veniţi din ţară ori de peste hotare. În acest ultim sfârşit de săptămână al lunii august se va desfasura întrunirea MOTO organizată de Meseş Moto Club (MMC). În acest an, MMC Biker’s Fest inaugurează cea de-a IX-a ediţie în perioada 26-28 august 2016. Locurile de desfăşurare a manifestărilor prilejuite de MMC Biker’s Fest IX  sunt bazinele termale interioare si exterioare de la Broscărie, tot aici existând posibilitatea cazării şi mesei…

Mai mult...

Restricții de circulație de “Zilele Zalăului”

Primăria Municipiului Zalău a anunţat locurile pentru care a fost obţinut avizul în vederea organizării manifestărilor prilejuite de Zilele Zalăului. Acestea sunt: parcarea din spatele sediului primăriei, situată pe str. 22 Decembrie 1989; str. Simion Oros – pe segmentul de drum de la Inspectoratul Școlar Județean și până la intersecția cu strada Parcului; strada Parcului, de la strada 22 Decembrie 1989, până la intersecția cu strada Decebal; accesul pietonal din strada Unirii, spre Hala Agroalimentară; curtea interioară și grădina Colegiului Național Silvania. Astfel, circulația rutieră pe strada Simion Oros, pe…

Mai mult...

Csoka Tiberiu se alătură echipei primarului Ciunt

Rămas fără loc de muncă după ce i s-a încheiat mandatul de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Sălaj, udemeristul Csoka Tiberiu a reintrat în câmpul muncii. Începând din această săptămână, Csoka va sta de-a dreapta primarului Ionel Ciunt, după ce a fost angajat consilier pe probleme economice şi financiare. El se alătură, astfel, echipei care formează cabinetul edilului social-democrat, din care face parte şi Vasile Caraba, consilier pe probleme juridice.

Mai mult...

Zvonoteca

# Naiba ştie cu ce maglavais au făcut ăştia dezinsecţia prin oraş, că nicicum nu scăpăm de ţânţari. Ori şi-au dezvoltat insectele astea o imunitate teribilă la noxele alea, altfel nu ne explicăm de ce încă-i plină urbea de goagele ce se hrănesc cu sânge! Bine că am plătit ca proştii taxa pentru dezinsecţie!   # Dacă nu am şti că policlinica din deal e in renovare, am putea jura că cineva a aruncat în aer vreun imobil din vecini! Munţi de moloz, grămezi de gunoaie, praf, jeg şi alte…

Mai mult...

RAFTUL CU CARTE: Dosar 14755. Canalul și familia mea

autor: Doina Vodă-Adace De când mă știu, am avut în minte o întrebare fără răspuns sau cu răspuns care nu-mi era de-ajuns. Intrebarea era mare, simplă, compusă din câteva întrebări mici: cine-i tata ? unde-i tata? când vine tata? de ce tace tata? cum a fost la război? de ce a fost la muncă forțată? Doina Vodă-Adace povestește și documentează drama familiei tatălui ei, Alexandru Adace, condamnat la muncă silnică la Canal. Cartea poate fi comandată de la http://www.eintegral.ro

Mai mult...