Preşedintele FRF s-a întâlnit cu primarul Zalăului, Ionel Ciunt

Primarul Municipiului Zalău, Ionel Ciunt, s-a întâlnit marţi, 23 august, cu președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, pentru a discuta un proiect privind realizarea unor terenuri de fotbal de dimensiuni normale, cu gazon sintetic, proiect pe care Federația urmează să îl deruleze în viitorul apropiat. Discuţia a vizat şi posibilitatea ca un astfel de teren să fie amenajat în Zalău. ,,În ceea ce ne privește pe noi, ca municipalitate, o să punem la dispoziția Federației documentele necesare pentru a intra în selecția pentru un teren de fotbal. De asemenea,…

Mai mult...

Angajaţii RAR, printre cei mai norocoşi salariaţi

Un angajat al  Registrului Auto Român (RAR) poate câştiga anual, mai ales dacă este unul conştiincios şi harnic, peste 53.000 de lei, ceea ce înseamnă  aproximativ 4.468 lei lunar, cu condiţia ca indicatorii de performanţă să fie atinşi. Salariile angajaţilor de la RAR sunt în creştere cu 4,8 la sută faţă de anul trecut, după cum arată calculele efectuate News.ro, pe baza informaţiilor furnizate de reprezentanţii regiei autonome aflate în subordinea Ministerului Transporturilor. În 2015, câştigul mediu salarial brut al unui angajat RAR a fost de 4.262 lei. Pentru anul…

Mai mult...

Eroii Primului Război Mondial vor fi cinstiţi la Şimleu şi Zalău

Pentru a marca centenarul Marelui Război, vineri, 26 august, începând cu ora 10, în Sălaj vor fi organizate ceremonii militare publice, pentru rostirea solemnă a numelor eroilor căzuţi pe câmpul de bătălie. Astfel de evenimente vor avea loc în Cimitirul Eroilor din Zalău şi la Monumentul Eroilor din Şimleu Silvaniei, la care vor participa reprezentanţi ai administraţiei publice locale, veterani de război, cadre militare în rezervă şi retragere, militarii unităţilor din Zalău şi Şimleul Silvaniei, dar şi elevi, ne-a declarat locotenet-colonel Nicolae-Gabriel Oros, comandantul Batalionului 317 Sprijin Logistic Voievod Gelu.…

Mai mult...

Dramă în viaţa unui mare fotbalist cu rădăcini sălăjene

Marele jucător şi antrenor de fotbal Mircea Rednic trece prin momente deosebit de grele. Mama acestuia, sălăjeancă născută în Gîlgău, satul Glod, s-a stins din viaţă zilele trecute. Valeria Rednic s-a născut şi a trăit aproape întreaga viaţă în satul de pe malul Someşului. Rămasă singură după moartea soţului, mama fotbalistului a ales să se stabilească în ultima perioadă, la Sibiu, la fiica sa. Celebrul fotbalist cu rădăcini sălăjene şi-a început cariera de fotbalist după ce s-a legitimat pentru Corvinul Hunedoara, unde a jucat până în 1983, când s-a transferat…

Mai mult...

Vor începe elevii sălăjeni anul şcolar cu manualele pe bancă?

Elevii sălăjeni vor primi în anul şcolar 2016-2017 manuale şcolare în valoare de aproape 135.000 de lei, pentru furnizarea cărora s-au semnat contracte cu 17 edituri. Potrivit informaţiilor furnizate de către reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj, până în prezent au fost recepţionate 92 la sută din totalul manualelor necesare, urmând ca diferenţa să fie livrată până în 31 august. Acestea vor fi repartizate către unităţile de învăţământ din judeţ în primele zece zile din septembrie, a mai precizat sursa citată. Pentru prima dată în ultimii 26 de ani, în lista…

Mai mult...

Cea de-a patra ediţie a ROCKSTADT EXTREME FEST s-a întrecut pe sine

În perioada 11-14 August, cochetul oraş braşovean Râşnov a fost gazda celei de-a patra ediţii a Rockstadt Extreme Fest, festival dedicat în principal ascultătorilor de sonorităţi metal. Prezent fiind şi la precedentele 3 ediţii, pot să afirm faptul că cunosc îndeaproape evoluţia acestui eveniment muzical, devenit în baza unor raţiuni solide un eveniment care acum poate rivaliza cu cele similare din străinătate. Creşterea calitativă a acestui festival poate fi observată de oricine a participat şi la precedentele ediţii. Această a patra ediţie a oferit poate cel mai diversificat line-up, din…

Mai mult...

Descoperire terifiantă în Sărmăşag: un bărbat de 52 de ani s-a spânzurat

Un alt suicid a avut loc în Sărmăşag, la câteva zile distanţă de cel comis de o tânără de  23 ani, din aceeaşi localitate. Poliția a fost sesizată luni, 22 august, la ora 21.30, de un localnic, cu privire la faptul că tatăl său, în vârstă de 52 ani, a fost găsit spânzurat în magazia de lemne aflată spatele locuinţei. Reprezentanţii Poliţiei ne-au declarat faptul că nu este vorba despre o moarte suspectă, iar trupul neînsufleţit al bărbatului a fost  transportat la morgă pentru necropsie. Potrivit apropiaţilor, bărbatul a ameninţat în…

Mai mult...

Expoziție de pictură în holul Primăriei Zalău

Primăria Municipiului Zalău și Casa Municipală de Cultură Zalău organizează expoziția de pictură dedicată „Zilelor Cetății”. Lucrările sunt expuse, începând de luni, 22 august, în holul mare al Primăriei Municipiului Zalău. Aici au expus 86 de copii și tineri cu vârsta cuprinsă între 6 și 16 ani, membri ai cercului de pictură ZalăuArt, din cadrul Casei Municipale de Cultură Zalău, coordonați de artistul Dumitru Costălaș.

Mai mult...

“Blocada” poliţiştilor aduce bani frumoşi la bugetul local

Poliţiştii sălăjeni continuă acţiunea “Blocada”, acționând pe sectoarele de tranzit dinspre şi către punctele de trecere a frontierei, dar și în gări și autogări. Săptămâna trecută polițiștii au constatat peste 30 de infracțiuni, au aplicat peste 700 de sancțiuni contravenționale, au reținut în vederea suspendării 33 permise de conducere și au retras șase de certificate de înmatriculare. Astfel, în perioada 15-21 august a.c., 338 polițiști de ordine publică, de la rutieră, de investigaţii criminale, de la investigarea fraudelor, transporturi și din cadrul formaţiunilor de arme, explozivi şi substanţe periculoase au acționat…

Mai mult...

Sub povara eternelor gunoaie, Zalăul este cel mai murdar municipiu din Ardeal

Problema curăţeniei în municipiul Zalău este, de mulţi ani, una ce nu pare să îşi găsească rezolvare. Nu mai este niciun dubiu în faptul că trăim în unul dintre cele mai insalubre oraşe din Transilvania. “Gunoi” este cuvântul care defineşte străzile şi cartierele zălăuane, iar acest lucru reprezintă, de departe, cea mai urâtă şi greu de şters pată pe cartea de vizită a municipiului. Brădet, Dumbrava Nord, Simion Bărnuţiu, Păcii, Porolissum şi Astralis, sunt cartierele şi zonele aflate, la propriu, sub asediul deşeurilor de tot felul. Strada “Gheorghe Doja” din municipiu, sau „Clujului” cum…

Mai mult...

Starea culturilor: veşti de ultimă oră de la Direcţia Agricolă Sălaj

Direcţia Agricolă sălăjeană ne-a pus la dispoziţie datele de ultimă oră legate de calendarul agricol judeţean, respectiv situaţia recoltărilor, a însămânţărilor, starea culturilor şi situaţia în zootehnie şi pomicultură.  Toate acestea, alături de statistica privind suprafeţele cultivate, pe categorii, dar şi evoluţia preţurilor în acest segment. În anul agricol 2015 -2016, în judeţul Sălaj, au fost însămânțate 12.350 hectare (ha) culturi de toamnă, în următoarea structură agricolă: grâu şi triticale -10.964 ha; orz de toamnă – 817 ha; rapiță – 650 ha. În primăvara anului 2016 au fost însămânțate următoarele…

Mai mult...

Semn că frigul se apropie: trei infracţiuni cu material lemons, în două zile

  Polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Crasna au identificat vineri, 19 august, pe DN 1H, în localitatea Pericei, un tânăr de 27 ani, din comuna Sărmășag care transporta cu autoutilitara cinci metri cubi de material lemons, fără a avea documente legale de transport. Sâmbătă, o faptă similară a fost constatată de polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Zalău, care au depistat un cetăţean în localitatea Buciumi, care transporta cu tractorul cantitatea de doi metri cubi material lemnos. În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a constatat că avizul…

Mai mult...

Zvonoteca

# Supărare mare printre comercianţii obişnuiţi să înşire pe platoul de marmură cârnaţi, clisă, sticle de ulei, ori produse naturiste, în fiecare weekend. Aceştia au fost mutaţi, cu de-a sila, într-un loc cu vad comercial aproape de zero, în zilele sfârşitului de săptămână, respectiv în parcarea dosită din spatele prefecturii, la loc umbros şi sigur. Nu se ştie dacă mutarea este doar pe termen scurt, atât cât durează peticirea platoului, însă, deşi marfa lor este necesară şi de bună calitate, ne dorim, pentru că trăim într-un municipiu, să o achiziţionăm…

Mai mult...

RAFTUL CU CARTE: Doctrina secretă a templierilor

autor: Jules Loisseleur Au avut templierii o doctrină secretă, opusă celei oficiale, a Bisericii? Această doctrină era aceeaşi pentru întreg Ordinul? Care au fost dogmele acesteia, izvoarele, relaţia cu marile erezii ale secolului al XIII-lea? Era această doctrină un pericol social atât de ameninţător pentru a justifica măsurile prin care Biserica şi Regalitatea au distrus Ordinul Templier? Aceste întrebări i-au măcinat multă vreme pe istorici. Abatele Vertot vedea aici „enigmă cea mai impenetrabilă pe care istoria a lăsat-o posterităţii să o descifreze”, iar Napoleon nu credea că va fi descifrată…

Mai mult...