Copiii zălăuanilor sunt invitaţi în Casa Jocului

Proiectul Casa Jocului, destinat copiilor din Zalău cu vârste între 5-11 ani, va debuta în 29 septembrie, la Centrul de Cultură și Artă al Județului (CCAJ) Sălaj. Potrivit unui comunicat de presă remis de instituţia respectivă, “ideea de bază este transmiterea unor valori culturale și estetice prin valorifcarea alternativă a tradiției populare, a patrimoniului material și imaterial în spiritul jocului și al creativității”. Cu sprijinul CCAJ, vor fi susținute lunar, până la finele anului în curs, două evenimente (unul în limba română, unul în limba maghiară, n.r.) de către Asociația…

Mai mult...

Sute de participanţi la parada Festivalului Roman

Cea de-a VII-a ediţie a Festivalului Roman Zalău – Porolissum a debutat, vineri, la Zalău, aducând o explozie de culoare şi istorie veche în urbea de la poalele Meseşului. Programul activităţilor a fost deschis la ora 14, cu masa rotundă “Modalităţi de promovare ale Castrului Roman Porolissum”, tot vineri fiind susţinute pe scena amplasată în parcarea din spatele Primăriei spectacole de teatru şi dans . Într-o scurtă ceremonie, primarul Zalăului, Radu Căpîlnaşiu, a urat bun venit participanţilor şi a reamintit scopul manifestărilor: promovarea turistică a zonei Zalău şi a Castrului…

Mai mult...

Lectură publică: Liviu Antonesei

Sălăjenii sunt invitaţi, joi, 27 septembrie, la momentul de lectură publică susţinut de Liviu Antonesei, evenimentul urmând să aibă loc începând cu ora 16, în sala “Dialoguri europene” a Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului (CCAJ) Sălaj. Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Sălaj, CCAJ şi scriitorul Flavius Lucăcel. Născut în 25 aprilie 1953 la Vlădeni – Iaşi, Liviu Antonesei este scriitor, cercetător ştiinţific şi jurnalist de presă scrisă, radio şi televiziune. A debutat în 1988 cu volumul “Semnele timpului” (eseuri), şi a publicat mai mult de zece volume…

Mai mult...

„Pasiune şi delir”, romanul unei adolescente de 15 ani

Un eveniment special, o vârstă fragedă. Cristina-Maria Chiţu, elevă în clasa a IX-a la Colegiul Naţional „Silvania” din Zalău, este tânăra scriitoare a romanului „Pasiune şi delir”, editura Silvania. Lansarea volumului va avea loc luni, în Sala Porolissum din cadrul Consiliului Judeţean Sălaj, cu începere de la ora 17. Directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Sălaj, Doina Cociş, a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că ziua de luni este special aleasă pentru faptul că acea dată coincide cu ziua de naştere a tinerei scriitoare, care…

Mai mult...

Chinezi prinşi locuind ilegal în Zalău

Doi cetăţeni chinezi trebuie să părăsească teritoriul ţării după ce au fost depistaţi că locuiau ilegal în Zalău, ca urmare a unei acţiuni recente a poliţiştilor din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări – Biroul Pentru Imigrări Sălaj. De asemenea, poliţiştii de la imigrări au identificat un ecuadorian care solicitase anterior o formă de protecţie în România, însă cerere îi fusese respinsă definitiv şi irevocabil. „Poliţiştii din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări – Biroul Pentru Imigrări Sălaj au desfăşurat, în data de 18 septembrie, o acţiune pe raza municipiului Zalău, în…

Mai mult...

Poliţiştii locali au dat amenzi de peste 5.800 de lei

Sancţiunile aplicate de poliţiştii locali zălăuani sunt dintre cele mai diverse. Începând de la amenzi pentru cerşetorie, consum de alcool pe domeniul public, aruncarea de mizerii pe străzi, până la răscolirea gunoaielor din containerele dintre blocuri, practicarea jocurilor sportive în alte locuri amenajate pentru acest scop iar lista continuă. Un număr de 50 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate, în perioada 10-20 septembrie, de către poliţiştii locali. Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Zalău, Lucian Trif, a declarat că agenţii structurii au acţionat zilnic pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice,…

Mai mult...

Zilele Europene ale Patrimoniului, marcate anticipat în Sălaj

Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Sălaj pregăteşte o serie de activităţi care să marcheze cea de-a XX-a ediţie a Zilelor Europene ale Patrimoniului. În România, tema propusă pentru a desfăşura evenimentele culturale ale ediţiei Zilelor Europene ale Patrimoniului este „Meşteşuguri tradiţionale – contribuţia acestora la conservarea patrimoniului cultural”. Deşi serbarea evenimentului a fost amânată pentru finele lunii octombrie, se pare că în judeţ, manifestările care să marcheze Zilele Europene ale Patrimoniului au demarat anticipat. Directorul instituţiei menţionate, Doina Cociş, a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă,…

Mai mult...

Agricultura şi dezvoltarea rurală – în atenţia Colegiului Prefectural

Membrii Colegiului Prefectural Sălaj s-au reunit, vineri, într-o şedinţă de lucru care a avut pe ordinea de zi stadiul implementării proiectelor prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), stadiul subvenţiilor acordate producătorilor agricoli în anul în curs şi un raport privind producţiile obţinute la principalele culturi agricole şi estimarea necesarului de produse agricole pentru aprovizionarea populaţiei din judeţ. Astfel, potrivit celor prezentate de directorul adjunct al Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Sălaj, Dorin Urs, în judeţ au fost depuse, prin PNDR, pe măsura 121 – Modernizarea…

Mai mult...

Marcel Lucaciu, noul preşedinte al Cenaclului „Silvania”

Noul preşedinte al Cenaclului “Silvania” este prof. Marcel Lucaciu, acesta fiind ales, în unanimitate, joi, în cadrul primei şedinţe a grupului de literaţi sălăjeni.organizată după trecerea în nefiinţă a prof. Iuliu Suciu, cel care, vreme de aproape 30 de ani, a asigurat conducerea Cenaclului. Potrivit unui comunicat de presă remis vineri de Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, în şedinţa respectivă Daniel Hoblea a fost reconfirmat ca secretar al Cenaclului “Silvania”. În acelaşi cadru, a citit un grupaj de versuri Maria Patricia Birtocean, studentă în anul trei a…

Mai mult...

Începe Festivalul Roman Zalău – Porolissum

Cea de-a VII-a ediţie a Festivalului Roman Zalău – Porolissum ia startul astăzi, la ora 14, cu masa rotundă “Modalităţi de promovare ale Castrului Roman Porolissum”, eveniment care se va desfăşura la sediul Casei Municipale de Cultură Zalău. De la ora 17, va avea loc deschiderea Festivalului Roman Zalău – Porolissum cu Trupa de teatru Eos, formaţia “Menestrelii” şi Nimfele Dacice. Tot în această după-amiază, zălăuani sunt invitaţi să ia parte, începând cu ora 18.30, la parada festivalului, pe bulevardul Mihai Viteazul, pe traseul Primărie – Perla şi retur. Mâine…

Mai mult...

Partidul Popular Maghiar din Transilvania vrea autonomie specială în Sălaj

Partidul Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) vrea o formă specială de autonomie pentru etnicii maghiari din Sălaj, Satu Mare şi Bihor, a anunţat preşedintele partidului respectiv, Toro Tibor. Acesta a declarat, miercuri, la Oradea, că strategia electorală a PPMT are trei „piloni”: „autonomia, federalizarea României şi revenirea la „euro-transilvanismul” din secolele XVII-XIX. „Primul punct al strategiei este autonomia comunitară a maghiarilor din România, pentru care totdeauna PPMT a militat, iar prin aceasta înţelegem autonomia teritorială pentru Ţinutul Secuiesc, autonomia culturală pentru întreaga comunitate maghiară din Transilvania şi o formă specială…

Mai mult...

“Caravana carierei” vine la Zalău

Reprezentanţi ai Blocului Sindical Naţional se vor afla, miercuri, la Zalău pentru o întâlnire de lucru în cadrul proiectului “Caravana carierei”, scopul urmărit fiind stabilirea unui concept de bază pentru “Centrele de dezvoltare a carierei”. Aceste centre sunt menite să întărească legăturile dintre comunităţile şcolare, autorităţile locale, actorii din piaţa muncii şi tinerii aflaţi aproape de finalizarea studiilor liceale. Potrivit unui comunicat de presă remis, ieri, de Blocul Naţional Sindical, în acest context, vor fi identificate cele mai bune căi de comunicare şi de lucru în echipă, astfel încât tinerii…

Mai mult...

Neica Nimeni la catedră

De ce nu mai vor profesorii să fie profesori?! Este o întrebare retorică. Învăţământul românesc a cam dat pe dinafară la capitolul bunul simţ, începând de la elevi – lipsă cei şapte ani de acasă, părinţi – lipsă timp pentru educarea odraselor, cadre didactice – lipsă profesionalism şi cei aflaţi la conducerea ministerului, într-o continuă schimbare – prea multe interese. După ce au râvnit ani la rândul posturile de cadre didactice, acum oamenii care într-adevăr cunosc ce înseamnă carte şi-au îndreptat paşii spre locuri de muncă pentru care merită să…

Mai mult...

Peste 150 de copii din Nuşfalău învaţă într-o grădiniţă nouă

Lucrările la noua grădiniţă din Nuşfalău sunt realizate peste 95 la sută, astfel că, în acest an şcolar, peste 150 de copii din comună urmează cursurile în săli moderne şi echipate la standarde europene. Potrivit primarului Radu Mate, investiţia a demarat în 2010, în prezent mai trebuind executate unele lucrări de amenajare a curţii şi de montare a caloriferelor în încăperile şi pe holurile clădirii. „Am ţinut neapărat să oferim copiilor condiţii cât mai bune de studiu, este un lucru care nu trebuie scăpat din vedere. De asemenea, am vrut…

Mai mult...