Sute de participanţi la parada Festivalului Roman

Cea de-a VII-a ediţie a Festivalului Roman Zalău – Porolissum a debutat, vineri, la Zalău, aducând o explozie de culoare şi istorie veche în urbea de la poalele Meseşului. Programul activităţilor a fost deschis la ora 14, cu masa rotundă “Modalităţi de promovare ale Castrului Roman Porolissum”, tot vineri fiind susţinute pe scena amplasată în parcarea din spatele Primăriei spectacole de teatru şi dans .
Într-o scurtă ceremonie, primarul Zalăului, Radu Căpîlnaşiu, a urat bun venit participanţilor şi a reamintit scopul manifestărilor: promovarea turistică a zonei Zalău şi a Castrului roman de la Porolissum – Moigrad, după care a urmat cel mai aşteptat moment al zilei: parada festivalului, desfăşurată pe bulevardul Mihai Viteazul (tronsonul Primărie – Perla).
De remarcat că, spre deosebire de alţi ani, numărul celor care au luat parte la paradă a fost semnificativ mai mare.

Astfel, nu doar legiunile de romani şi luptătorii daci au defilat prin centrul oraşului, ci şi localnici care, obişnuiţi deja cu evenimentul şi simţindu-se atraşi de ideea promovată de el, au îmbrăcat costume romane. Un alt element care a dat culoare paradei a fost numărul mare de copii implicaţi. Organizaţi în trupe de dansatori ori de suite romane, cei mici au savurat momentul şi l-au trăit din plin, în timp ce părinţii şi bunicii i-au admirat de pe margine.
Programul manifestărilor va continua sâmbătă, în Grădina Colegiului Naţional „Silvania”, unde sunt programate, printre altele, demonstraţii de luptă între daci şi romani, concursuri, ritualuri de nuntă romană şi prezentarea unei şcoli de gladiatori.
Duminică, registrul manifestărilor se va muta la Castrul Roman de la Porolissum – Moigrad. În cele trei zile de desfăşurare a festivalului (21-23 septembrie, n.r.) este estimată o prezenţă de aproximativ 10.000 de persoane.

 

6 Thoughts to “Sute de participanţi la parada Festivalului Roman”

  1. Anonim

    10.000 de persoane? Glumesti asa-i? azi daca nu era Savaria, leg XV. adica domnii din Ungaria parada era cam varza…cat despre public, pe numarate sigur nu au fost mai mult de 500 dintre care 100-200 doar organizatori si prieteni/familia lor

  2. Cezar

    Ce prostie de serbare! Va imbracati voi intre voi in daci si romani, de parca ati fi mari viteji si nu niste politruci ajunsi acolo sus vremelnic… Acum au aparut si alte cadâne, zambitoare si mandre ca apar si ele in față…Cele vechi si-au scos si ele garderoba romana, doar-doar sa fie văzute și ele, iluzionându-se astfel că nu nu le schimbă nimeni cu altele! În rest, fericire maximă, participare ca la nuntă, cu copii, cu cățel și cu purcel…cu pureci să fi fost , tot nu ieșeau 10.000 la socoteală! Vai de capul lor pe ce cheltuie banii publici!

  3. angel

    jalnic sa le fie rusine clovni patetici

  4. Anonim

    Cel mai prost instructor:SACOTA SJ 11 ACV !!!…ii varza!!!

  5. ??

    pacat ca nu stiti sa apreciati lucrurile bune facute in acest oras!!!!festivalul chiar a fost organizat frumos si e un bun inceput pentru promovarea ZALAULUI!!cu ce vreti voi sa il promovati cu palinca??asta vreti voi sa stie lumea de voi?si la SIGHISOARA sau in alte orase se face acelasi lucru dar locuitorii orasului sant ff bucurosi ca sant promovati!

    1. Mireliada

      Pey astia nu promoveaza Zalaul, ci propria lor imagine o promoveaza! 🙂
      Si apoi cine e atras de asemenea „lucruri bune facute in oras” ca nu a prea fost asistenta (spectatori)???
      Zalaul trebuie promovat prin drumuri bune…asta ar fi un „bun inceput”!
      (daca tot ne consideram urmasi ai romanilor!)

Leave a Comment