Partidul Popular Maghiar din Transilvania vrea autonomie specială în Sălaj

Partidul Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) vrea o formă specială de autonomie pentru etnicii maghiari din Sălaj, Satu Mare şi Bihor, a anunţat preşedintele partidului respectiv, Toro Tibor.
Acesta a declarat, miercuri, la Oradea, că strategia electorală a PPMT are trei „piloni”: „autonomia, federalizarea României şi revenirea la „euro-transilvanismul” din secolele XVII-XIX. „Primul punct al strategiei este autonomia comunitară a maghiarilor din România, pentru care totdeauna PPMT a militat, iar prin aceasta înţelegem autonomia teritorială pentru Ţinutul Secuiesc, autonomia culturală pentru întreaga comunitate maghiară din Transilvania şi o formă specială de autonomie pentru cei care trăiesc în Partium (Bihor, Satu Mare şi Sălaj – n.r.)”, a spus liderul PPMT.
De asemenea, Toro a afirmat că un al doilea „pilon” vizează refacerea „cadrului instituţional al României”, în sensul promovării ideii de federalizare a ţării. În acest sens, liderul PPMT a dat exemplul unor state precum „Italia, Spania, Germania, Elveţia”, susţinând că „ar fi mai bine pentru toţi cetăţenii români ca România să intre în acest club al federaliştilor”.

31 Thoughts to “Partidul Popular Maghiar din Transilvania vrea autonomie specială în Sălaj”

  1. boc

    chioru stie ce face,dar si romanii stiu.

  2. anonim

    mancavar lepra, cu autonomia voastra. mergeti dincolo de granita daca nu va convine.

  3. Anonim

    eu cred ca la astia le-ar trebui si un pic de MUITA

  4. tu vrei ca in sec.VII-XIX

    Cand Ardealul era la unguri?
    Pai ce rezolvam daca, in loc sa fie ungurii din Transilvania sub Bucuresti, vor fi romanii din Transilvania sub Budapesta?
    Ceea ce voi nu vreti sa intelegeti este ca ar fi timpul sa va integrati si sa nu va mai uitati peste gard in Ungaria, care oricum va considera unguri de mana a II-a…

  5. Anonim

    MAI UNGUROCI BORATI SUNT O GRAMADA DE VAMI SPRE UNGARIA II LIBER PUTETI PLECA ACOLO SA CERETI CE VRETI AICI ESTE ROMANIA SI ESTE TARA ROMANILOR CU DREPTURI DEPLINE

  6. faceti e vreti in UNGARIA nu in ROMANIA

  7. IIII

    ACOLO UNDE ESTE BINE ACOLO ESTE TARA MEA. PUNTI UMARUL VOI UNGURILOR SA FIE BINE AICI UNDE SUNTETI ACUM. PENTRU CA NU A FOST BINE IN UNGARIA S-AU FACUT SCHIMBARILE SI MODIFICARILE. TOT VOUA NU VA PLACUT NICI SCHIMAREA SI NICI MODIFICAREA . TREZITI-VA.

  8. Anonim

    Veniti la Treznea si la Ip va asteptam pentru autonomie ……chiar nu va e rusine nesimtiti ce sunteti.

  9. pista

    Ganditori de Balcani ! n-ati auzit niciodata de regiuni autonome din Marea Britanie, Franta, Spania, Italia, Finlanda, Belgia, Rep. Moldova, ….??? In aceste (si in alte) oamenii traiesc bine, n-au probleme de nationalism balcanic de Dambovita ! Sunt tari europene, nu fanariote ortodoxe !!

  10. Anonim

    pai PISTA urca pe cal si dute acolo esti liber daca acolo ai mai bine . problema este ca pe voi nu va suporta a vostri din ungaria dapoi altii

  11. Mircea

    Manca-var korhazul, bozgori ordinari, ca n-aveti nimic in capatanile voastre, decat sa faceti rau, tarii si poporului a carei paine o mancati, fara sa stiti sa o cereti in limba romana. In ce tara din lumea civilizata, o minoritate etnica are numai drepturi ca si voi? De obligatii nici nu vreti sa auziti, nesimtitilor !

  12. Anonim

    Ungurii au impresia ca, daca inca nu zicem nimicnu stim ce uneltesc: uita ca avem altfel de temperament decat ei si ne tot sacaie… pana la un moment dat. nu ne dorim nici noi, nici ei, cred, daca ar fi asa intelepti cum se cred… se amagesc ca sunt mai destepti decat romanii, dar…. cine cedeaza?!

  13. Anonim

    autonomie?da va dam muuuuuuuuulta muuuuuuuuuuuuuieeeeeeeeeeee…….

  14. anonim

    Pista,ca esti porc observ dar,chiar vrei sa fii si soaghita.Daca vrei,spune si noi o rezolvam rapid.Luind,insa,lucrurile in serios,ceea ce vor ungurii depaseste orice inchipuire si sfideaza zona absurdului.Ar trebui sa fie multumiti cu ceea ce au in prezent si sa nu forteze lucrurile pentru ca,tot intinzind aceasta coarda,ea ar putea sa se rupa si atunci sa vedeti oYugoslavie in toata ROMANIA. Mai marii ungurilor sunt „cacati la cur”si umbla tot timpul cu mirosul dupa ei .Ma mir ca nu sesizeaza nimeni acest miros urit,atit de aici din ROMANIA cit si din asazisa Europa unita.Daca nu se va intimpla acest lucru va incepe,cu adevarat. sa puta si,atunci va fi greu sa se aeriseasca.Ceea ce s-a intimplat cu sute de ani in urma tine de alte vremuri istorice de care trebuie sa se tina seama iar situatia din tarile pe care le tot invoca ei nu se potriveste nicicum cu situatia de la noi unde hunii au venit,au omorit si au jefuit.DAR.PE CINE?;PE CEI PE CARE I-AU GASIT AICI. Vedeti-va voi ungurilor de treaba voastra,care nu este aceasta si atunci,noi ROMANII ne vom vedea de treaba noastra pe care o stim foarte bine.Atentie Traiane la politica pasilor marunti pe care o fac ungurii.Poate ar trebui sa te mai duci prin asazisa secuime nu numai cind ai un interes personal(a se vedea referendumul de demitere),sa pasesti marunt pe acolo si sa vezi cam a ce miroase.Daca simti ceva spune-ne si noua ROMANILOR pentru a deschide ferestrele la casa noastra,care este ROMANIA,sau,poate,pentru a incepe „deratizarea”.ROMANILOR,voi fiti cu totii vigilenti pentru ca,cu astia nu se stie niciodata;ei sunt obisnuiti sa infiga sulita din spate.

  15. Anonim

    Sa se duca in ” civilizata ” Ungarie, care e mai balcanica decat a noastra. Cum ai trecut granita , hop pe tine politaii unguri, sa ceara spaga. Si, apropo, Ungaria e civilizata doar pe autostrada, cum ai coborat de pe autostrada dai in gropi pline cu noroi, exact ca la noi!! Asa ca, reformati-va , mai reformatilor.

  16. pista

    UNGARIA AR FACE BINA SA -SI CHEME LA EL IN TARA TOTI UNGURII SI SA TRMITA IN LOCUL LOR TIGANII DE DINCOLO …. SI UNGURII SI TIGANII SA-R BUCURA …. IAR ROMANII AR FII MANDRII CA AU O ( – RROMANIE-) MARE !!!

  17. Georgel Babiuc

    Ushurel romansi e doar un partid in campanie electorala.:) va speriati de niste vorbe?

  18. anonim

    Pista,cretinule;voi ungurii va trageti din hunii care au venit aici de prin Mongolia.Tiganii se trag din migratorii care au venit de prin nordul Indiei si al Pakistanului.Daca te-ai uita pis-tiuca pe harta lumii ai vedea ca zona din care proveniti voi ungurii,aproape ca se invecineaza cu zona din care provin tiganii.Avind in vedere ca hunii au stapinit o mare parte a Chinei de nord-vest,posibil sa fii stapinit si zona tiganeasca de acolo, mai pis-tiocule,tare ma tem ca voi ungurii sunteti neamuri apropiate cu tiganii;poate chiar frati.Ca aveti multe obiceiuri asemanatoare este adevarat.Oricum ar fi,noi ROMANII trebuie SA FIM LA FEL DE VIGILENTI atit cu voi cit si cu tiganii pentru ca si unii si altii ne faceti rau.

  19. PAUL

    IS ROMAN DA MI RUSINE CE SE INTAMPLA DE LA BRASOV IN JOS CU SUDISTI BA FRATIOLR PE MINE NU MA INTERESEAZA CAS ROMIN SAU UNGUR MIE SA IMI MEARGA BINE SI MAI BINE AR FII TOATA TRANSILVANIA AUTONOMA SAU SE LIPSEASC ALA UNGARIA CA E MAI BINE VA SPUNE BAIAT

  20. florin &florinel

    Nici sa nu va ganditi la asa ceva !!! nu va este rusine?–ati facut si din invatamant ce ati vrut.- DAR ,cu autonomia – IOC DE LOC.–un cuvant sa nu mai scoateti pe tema asta k va blestem – nu o sa reusiti aici in salaj in vecii vecilor- vai ce au facut inaintasii vostrii in IP SI TREZNEA !!! si voi cei de azi ce mai vreti ?–stati blanzi zic eu ca e mai bine.

  21. Baba Novac

    Vreti scoli in limba maghiara, vreti drepturi, vreti sa aveti coltisorul vostru unguresc ?? Atunci mergeti in Ungaria !

  22. Baba Novac

    De ce nu vreti sa mergeti de acolo de unde ati venit, de langa muntii Ural sau in regiunea Athelkuz ??? Ce va tot trebuie pamantul romanesc ??? Mai frate, in Germania, Franta, Spania si celelalte tari citate de tine, minoritatile cunosc limba oficiala nu ca si la noi. Aici sunt maghiari care nici nu stiu vorbi bine romaneste, dar le trebuie drepturi si libertati in Romania. Cata nerusinare !

  23. coco

    mai baieti eu cred ca pisti asta e de fapt roman

  24. janos

    d-le moderator!
    Credeam ca esti un om echilibrat,un jurnalist profesionist,dar m-am inselat! Daca observi ca un maghiar trimite ideile lui,atunci radiez comentariul,dar accepti afirmatiile ordinare si obscene la adresa maghiarilor! DE CE??????

  25. adelina

    Domnul Mocan iese si senator si deputat de Simleu pentru ca reprezinta un partid de oameni cinstiti cu un conducator cinstit ca si dansul, PPDD respectiv domnul Dan Diaconescu.

  26. Anonim

    Le-a promis basescu ca se intampla si asta stati linistiti

  27. Omul (seful de partid de la PPMT) vrea si el sa-si „vanda marfa”, adica sa obtina cat mai multe voturi zicand si una si alta. (Si ceapa, si varza si usturoi etc.) Nu a facut mare branza nici la alegerile locale, nici la parlamentare. Va „sufla” UDMR-ului cateva zeci de mii de voturi si atat. In Salaj poate o mie-doua de la Seres si la fel si de la Fekete.

  28. antibăsescu

    Bre „Turoş Tibike” (adică, pe romuneşte varză şi iar varză, cu kkt) nu ai vrea tu să-ţi iei gaşca şi să dispari, în neant: îţi spun şi cine poate veni să-ţi ducă bagajele îl cheamă Traian (Turoş) Băsesc. Amândoi pe o insulă pustie, aţi putea să convieţuiţi, cu verze ca voi nu se poate convieţui în ţara. Ai înţeles băaiiiiiiiiii TUROŞ FOOOOOOOOOS!

  29. antibăsescu

    Şi tu Traiane, un om atât de mare, ai vrut să-l ţii la guvernare pe un BOC atât de mic şi ai data guvernu ăstora cu nume de TUROŞ (VARZĂ).
    Ce te-or mai mânca viermii pe tine Traiane, cu chelie cu tot!

  30. Anonim

    prost de pista ungur ce esti
    ia-ti rromii si dute cu ei cu toti ca si asa sunteti migratori ca ei
    si nu mai cereti voi de la altii de toate
    duceti-va si faceti lucrurile cum vreti la voi
    atata timp cit sunte-ti aici , ciocu mic ca s-ar putea sa nu se stie

  31. pista

    O fi ce mai importanta stire politica din judet, din tara din 21 sept. incoace ???

Leave a Comment