Cazul unui bărbat în vârstă de 34 de ani, din oraşul Şimleu Silvaniei, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de viol şi tâlhărie, a ajuns pe rolul instanţei de judecată după mai bine de cinci luni în care poliţiştii au strâns probe incriminatorii la dosar. În luna octombrie a anului trecut, şimleuanul a tâlhărit o minoră din Zalău, după care a întreţinut relaţii sexuale cu aceasta. Săptămâna trecută, bărbatul a fost transferat la Penitenciarul Oradea, unde îşi va petrece zilele până la pronunţarea sentinţei judecătoreşti. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie…
Mai mult...Zi: 22 februarie 2011
Consumul excesiv de alcool dăunează grav şoferilor
Un bărbat în vârstă de 41 de ani, din localitatea Cizer, a scăpat teafăr ca prin urechile acului, sâmbătă după-amiaza, după ce, rupt de beat, a pierdut controlul maşinii la volanul căreia se afla, intrând în şanţul de pe marginea drumului. A fost nevoie de intervenţia pompierilor militari pentru scoaterea şoferului dintre fiarele contorsionate ale maşinii, însă acesta nu prezenta niciun fel de leziuni grave. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, Maria Cristea, a declarat că accidentul de circulaţie s-a produs pe fondul consumului de alcool. Un…
Mai mult...În Sălaj: Prima opţiune pentru indemnizaţia de creştere a copilului este de doi ani
Prima mămică din Sălaj care şi-a depus dosarul în vederea obţinerii indemnizaţiei de creşterea copilului a optat să stea acasă în următorii doi ani. Deşi avea dreptul să aleagă între un concediu maternal de până la un an, mai bine plătit, şi unul de doi ani, ce încadrează sume mai mici, proaspăta mămică a ales cea de-a doua variantă. Primul şi unicul dosar înregistrat anul acesta, la nivelul judeţului Sălaj, în vederea obţinerii indemnizaţiei pentru creşterea copilului, cuprinde un concediu maternal de până la doi ani. Consilierul juridic din cadrul…
Mai mult...Controale la producătorii şi comercianţii de etnobotanice
Prefectul Sălajului, Alexandru Vegh, a emis, ieri, ordinul privind constituirea echipei mixte ce va efectua controale în judeţ, conform competenţelor legale, în locurile şi/sau în mediile în care produc, se comercializează, se utilizează sau se consumă substanţe şi/sau produse noi cu efecte psihoactive, dăunătoare sănătăţii. Potrivit unui comunicat de presă, emis de Prefectura Sălaj, echipa are în componenţă 12 persoane, din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică, Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Gărzii Financiare, Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală şi Comisariatului Judeţean pentru Protecţia…
Mai mult...Greu la deal cu boii slabi
De când am intrat în clubul ţărilor din Uniune, au început să curgă gârlă modalităţile de finanţare cu fonduri europene prin care Agricultura – una din Cenuşăresele economiei româneşti ar putea să se transforme în prinţesă. Tot ce trebuie sunt proiecte bine întocmite, documentate şi justificate, numai că în tot acest joc de-a „cererea şi oferta” rurală nimeni nu pune cărţile pe faţă. Este drept că sunt fonduri, este drept că pot beneficia de ele unii mai întreprinzători, care ştiu să transforme ferma de oi din vis într-una reală, dar…
Mai mult...Liderul PNL Şimleu, demis de propriile aberaţii
Pământul utilizat pentru închiderea rampei de gunoi de la Şimleu nu conţine substanţe periculoase pentru sănătatea populaţiei sau pentru mediu şi a fost certificat de două laboratoare de specialitate ca fiind conform normelor în vigoare. Analizele efectuate de specialişti din două laboratoare ale Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Mediului confirmă faptul că pământul cu care se acoperă rampa de gunoi a oraşului Şimleu Silvaniei nu prezintă depăşiri faţă de normele admise la substanţe care ar putea fi periculoase pentru sănătatea populaţiei şi a mediului. Primarul oraşului, Septimiu Ţurcaş a…
Mai mult...Ponta îl acuză pe prefectul Vegh că a cerut anularea alegerilor de la Almaşu
Localnicii din comuna Almaşu mai trebuie să aibă puţintică răbdare în ceea ce priveşte prezentarea la urne pentru alegerea primarului, dat fiind că organizarea primului tur de scrutin se loveşte de obstacole multiple. Mai exact, în timp ce PSD Sălaj vrea cu orice chip să-l susţină drept candidat pe fostul secretar al comunei, Claudiu Bălan, PNL şi PDL Sălaj depun contestaţii după contestaţii vizavi de acest aspect, considerând candidatura lui Bălan ca fiind ilegală. În plus, cazul a fost discutat şi la Bucureşti, preşedintele PSD Victor Ponta acuzându-l pe prefectul…
Mai mult...