În Sălaj: Prima opţiune pentru indemnizaţia de creştere a copilului este de doi ani

În Sălaj: Prima opţiune pentru indemnizaţia de creştere a copilului este de doi ani

Prima mămică din Sălaj care şi-a depus dosarul în vederea obţinerii indemnizaţiei de creşterea copilului a optat să stea acasă în următorii doi ani. Deşi avea dreptul să aleagă între un concediu maternal de până la un an, mai bine plătit, şi unul de doi ani, ce încadrează sume mai mici, proaspăta mămică a ales cea de-a doua variantă.

Primul şi unicul dosar înregistrat anul acesta, la nivelul judeţului Sălaj, în vederea obţinerii indemnizaţiei pentru creşterea copilului, cuprinde un concediu maternal de până la doi ani.

Consilierul juridic din cadrul Agenţiei Judeţene pentru Prestaţii Sociale Sălaj, Marinela Cipleu, ne-a declarat că această opţiune a fost alegerea exclusivă a beneficiarului. Din acest an, părinţii au posibilitatea să opteze pentru două variante de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la doi ani sau trei ani, în cazul copilului cu handicap. Şi anume, dacă părintele optează pentru a rămâne în concediu de creştere a copilului până la data la care acesta împlineşte un an, indemnizaţia lunară va fi în cuantum de 75 la sută din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni, însă nu mai mică de 600 de lei şi nici mai mare de 3.400 de lei. Varianta a doua spune că dacă părintele optează să rămână în concediu pentru cresterea copilului până la data la care acesta împlineşte doi ani, calculul indemnizaţiei este acelaşi, însă suma alocată lunar nu poate fi mai mare de 1.200 de lei, a declarat Marinela Cipleu.

Mai mult, în cazul în care alege prima varianta, părintele va beneficia de un stimulent de inserţie pe piaţa muncii în cuantum lunar de 500 de lei, dacă se întoarce la activitatea profesională înainte ca micuţul să împlinească vârsta de un an. În acest caz, stimulentul se acordă până la împlinirea de către copil a vârstei de doi ani. Dacă părintele nu se întoarce la muncă, beneficiarul va putea opta pentru acordarea unui concediu fără plată pentru îngrijirea copilului cu vârsta între unul şi doi ani. În cazul celei de-a doua variante, stimulentul de inserţie nu se acordă.

Potrivit sursei menţionate anterior, important la depunerea dosarului în vederea obţinerii indemnizaţiei de creşterea copilului este ca acesta să fie complet. În cazul în care beneficiarii depun la primărie ori la sediul agenţiei dosare incomplete, acestea vor fi returnate. Atragem atenţia solicitanţilor să fie atenţi la întocmirea dosarelor, a declarat reprezentantul AJPS Sălaj.

Pentru a beneficia de indemnizaţia de creşterea copilului, mamele pot solicita acest drept la expirarea celor 42 de zile a concediului post natal, dar nu mai târziu de 60 de zile de la naştere.

Leave a Comment