Biserica Reformată din Zalău, cea mai mare din Europa de Est

Daniel Mureşan

O vizită la Biserica Reformată din Zalău seamănă cu o incursiune către lumea începuturilor acestui oras. Din cauza clădirilor de sticlă construite pe “strada mare”, nu se mai poate intra ca pe vremuri în biserică, aşa că trebuie urcat dealul pe vechea stradă a Florilor şi intrat prin spatele bisericii. Sus, aproape în vârf de deal, aşezată parcă strategic, biserica este înconjurată de un înveliş verde de iarbă ce acoperă tainele seculare ale urbei. Pe acest deal, încă din secolul al XI-lea, s-au nevoit în rugăciune zălăuanii, uneori goniţi de la casele lor de atâtea cotropiri, alteori gândind la linişte şi har dumnezeiesc. Albă ca laptele, cu ferestre impunătoare semănând a arcade spre cer, caldă şi primitoare, biserica te aşteaptă cu uşile deschise. Te aştepţi să iasă din ea un bunic cu pletele ninse, să îţi dea bineţe şi să te încânte cu povestirile vechiului Zalău.

Aproape un mileniu de istorie zbuciumată

Biserica îşi are începuturile undeva prin secolul XI, când credincioşii erau catolici. La prima invazie serioasă a tătarilor în regiune, în 1241, lăcaşul de cult este jefuit şi pustiit. Cultul reformat apare în oraş în anul 1527, iar trei ani mai târziu biserica îi are pe aceştia ca majoritari. Când lucrurile păreau liniştite pentru credincioşii zălăuani, urmează o nouă trecere prin foc şi sabie. Întorcându-se victorios de la Guruslău în 1601, generalul Basta incendiază oraşul, aproape răzându-l de pe faţa pământului. Nici nu apucaseră bine credincioşii să-şi refacă biserica, căci vin din nou vremuri negre. Turcii atacă şi distrug o parte din Zalău în anul 1658, provocând numeroase victime.
Doar trei decenii de linişte, căci în anul 1703 trupele imperiale ce veneau dinspre Şimleu pârjolesc oraşul, implicit şi biserica. Credincioşii se refugiază pe culmile Meseşului, unde se vor oficia, aproape cinci ani, slujbele religioase. Biserica era aproape dărâmată, clopotele topite, ceasul atârna din turnul ce nu mai rezista atâtor vicisitudini. Rămăsese doar altarul. Deci rămăsese inima credinţei. Credincioşii nu se dau bătuţi, începe reconstrucţia. În 1742 se ţin slujbe din nou în biserică, lucrurile părând că se normalizează. Doar că vine o furtună devastatoare în anul 1719, în urma căreia arde întregul acoperiş. Urmează ani de greutăţi financiare şi lipsuri materiale, toate acestea nefăcând decât să îi întărească pe credincioşii reformaţi. În primăvara anului 1725 se oficia din nou în biserică.
Urmează o serie de trei atacuri ale catolicilor sprijiniţi de armata germană (1736, 1743, 1752), menite să cucerească definitiv biserica. Contrar tuturor pronosticurilor, acest lucru nu se întâmplă, reformaţii zălăuani rezistând cu brio. Putem spune că anul 1752, după respingerea ultimului atac german, aduce liniştea confesională pe meleagurile zălăuane. Numărul credincioşilor reformaţi creşte de la an la an, în curând vechea biserică devenind neîncăpătoare. O parte dintre enoriaşi încep să frecventeze biserica din Aghireş, dar pentru scurt timp, deoarece în anul 1780 se adaugă o nouă navă vechii biserici. Urmează reconstrucţia turnului şi a clopotniţei (1794 – 1797) şi amenajarea parcului din curtea bisericii (1870).
Cu toate reparaţiile şi îmbunătăţirile aduse, biserica rămânea tot o construcţie veche, uneori punând în pericol viaţa enoriaşilor. Lemnăria era veche, rezistenţa şubrezită, trecerea secolelor punându-şi amprenta pe edificiu. Astfel, în 1903 Consiliul Local Zalău hotărăşte demolarea bisericii, păstrându-se doar turnul construit în 1797. Piatra de temelie se pune în 1905, un an mai târziu, la 28 octombrie, oficiindu-se prima slujbă în noua biserică.

Stilul arhitectural

Biserica reformată, fostă catolică, este considerată cea mai veche clădire cu zid de piatră din Zalău. La începuturile sale, stilul arhitectonic al construcţiei era gotic timpuriu, biserica reconstruită în anul 1906 având un stil greu de definit. Părerea mea este că stilul este unul eclectic, dominat de baroc şi neoclasic. Proiectul a fost întocmit de doi arhitecţi din Budapesta, iar lucrările au fost supravegheate de către doi ingineri maghiari. În forma sa actuală, biserica se compune din trei nave egale la 120 de grade, un turn de 38 de metri şi porticuri, având o formă de inimă, fiind construită din beton, piatră şi cărămidă. Susţinerea se face pe 13 stâlpi, avem o poartă principală şi două uşi care duc la etaj. În partea vestică este amplasată orga, la est este balconul cu avon, iar în centru este situat altarul. Biserica are 1.500 de locuri, fiind, în privinţa aceasta, cea mai mare biserică reformată din Europa de Est.

Patrimoniul bisericii

“Piesa de rezistenţă” a Bisericii Reformate din Zalău este ediţia din 1601 a Bibliei de la Oradea, achiziţionată de parohie în anul 1670. Pe zidul turnului se găseşte inscripţia “Paulus Sava, Valentinus Kis, Magyari Samuil 1715” şi două steme din piatră, colorate, ale familiilor Paulus Sava şi Valentinus Kis. Tot în acest zid se găseşte o ramă de fereastră din piatră cioplită datată în secolul al XVI-lea. Prima orgă a bisericii a fost instalată în anul 1788, orgă ce funcţionează până în 1868, când, datorită vechimii, parohia achiziţionează o altă orgă. Nici aceasta nu va fi utilizată prea mult, în anul 1906, la inaugurarea noii biserici, instalându-se orga ce funcţionează şi azi.

Două mere la piatra de temelie…

Bogdan Zsolt Miklos, protopopul Protopopiatului Reformat din Zalău, îmi spune că biserica este destul de des vizitată de turişti din întreaga lume, însă mult prea puţini având în vedere importanţa construcţiei. “Nu avem o parcare pentru autocarele care vin cu turişti. Intrarea se face, de fapt, prin spatele bisericii, vechea intrare principală fiind blocată de noile construcţii din zonă. Nici la capitolul restaurare nu stăm prea bine, biserica având nevoie urgentă de reparaţii. Partea pozitivă este că s-a câştigat un proiect pentru restaurarea bisericii, finanţat de către Institutul Naţional al Patrimoniului (IPN). Deocamdată, nu sunt bani… .” – precizează protopopul reformat. Biserica ce păstrează între pereţii săi o parte importantă din istoria Zalăului ne priveşte parcă lăcrimând. Nu mai vrea să înfrunte alături de zălăuani vitregiile timpului. Vrea linişte şi pace. Vrea normalitate! Mergând spre casă, am văzut lângă biserică două mere puse pe piatra de temelie. M-am bucurat când le-am văzut, am ştiut că au fost puse acolo cu un gând bun, pentru vreun om necăjit, ca să-şi găsească alinarea.
Dacă treceţi de poarta bisericii, mereu deschisă, vedeţi istoria acestui oraş. O istorie zbuciumată!