Suspiciune de pestă porcină în Uileacu Șimleului

O suspiciune de Pestă Porcină Africană (PPA) la porci domestici a fost semnalată luni, 29 iulie, într-o exploataţie din localitatea Uileacu Şimleului, în urma testării virusologice realizate în laboratorul din cadrul DSVSA Sălaj, proba fiind trimisă la Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală (IDSA) Bucureşti, pentru confirmarea bolii. În exploatația în care a fost identificat noul focar se iau, în cursul zilei de luni, o serie de măsuri, precum: plasarea exploatației sub supraveghere; inventarierea animalelor existente în exploatație , examinarea clinică a acestora și recoltare de probe de sânge; întocmirea…

Mai mult...

HC Zalău abordează noul sezon cu zece jucătoare sub 22 de ani

Întoarse de curând din cantonamentul de la Cheile Grădiştei, handbalistele conduse de Gheorghe Tadici vor continua pregătirea pe plan local. Managerul zălăuan a pus accentul pe pregătirea fizică în stagiul de pregătire, urmând ca în perioada următoare să se pună la punct relaţiile de joc. „Cantonamentul a decurs în condiţii normale, singura modificare fiind anularea amicalului cu SCM Râmnicu Vâlcea, din cauza unui deces în familia antrenorului Pera. Unele au avut probleme în cantonament, fiindcă nu au respectat programul pe care l-au avut înainte de începerea pregătirilor. După teste, mi-am…

Mai mult...

Panică pe strada Tudor Vladimirescu. Pompierii, chemaţi în ajutor

Un tablou de distribuţie curent electric, de pe strada Tudor Vladimirescu din Zalău, aflat în vecinătatea clădirii Arhivelor Naţionale, a fost cuprins de flăcări în cursul după-amiezii de luni, 28 iulie, ora 14.41. La faţa locului, pentru stingerea flăcărilor au intervenit pompierii de la Detaşamentul Zalău. Portivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă ISU ”Porolissum” Sălaj, a fost executată recunoașterea și s-a identificat o încăpere de aproximativ 8 mp inundată cu fum. Nu au fost observate flăcări. Pompierii au luat măsuri pentru prevenirea situaţiilor de urgenţă, până la sosirea…

Mai mult...

Agitat de produse „vegetale”, a fost oprit de poliție în trafic

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit pentru control, vineri, 26 iulie a.c., la ora 16.25, pe strada Victor Deleu, din municipiul Zalău, un autoturism condus de un zălăuan de 25 de ani. La testarea cu alcooltestul, rezultatul a fost negativ. Întrucât şoferul nu avea un comportament corespunzător a fost condus la spital, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii consumului de substanțe psihoactive.  De asemenea, în urma controlului efectuat asupra autoturismului au fost găsite opt plicuri în care se aflau resturi vegetale și zece plicuri în care aflau…

Mai mult...

Ziua Imnului Național al României, marcată la Zalău

Ziua Imnului Național al României a fost marcată, luni, la Zalău, printr-un scurt ceremonial militar și câteva alocuțiuni ale oficialităților. La evenimentul desfășurat la intrarea în parcul central au participat și câțiva zălăuani aflați în zonă. Evenimentul a fost organizat de Instituția Prefectului Sălaj, în prezența subprefectului Vegh Alexandru. „Deşteaptă-te, române”, Imnul actual al României, a fost compus în contextul Revoluţiei de la 1848. Textul melodiei a fost scris de Andrei Mureşanu (1816-1863) și a fost publicat la data de 21 iunie 1948 în numărul 25 al „Foii pentru minte,…

Mai mult...

Abia trecut de majorat, un tânăr a băgat groaza în comunitatea din Valcău de Jos

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Șimleu Silvaniei, continuă cercetările într-un dosar penal privind infracțiunile de lipsire de libertate în mod ilegal, violare de domiciliu, lovire sau alte violențe și distrugere, fapte comise, vineri, 26 iulie în comuna Valcău de Jos. Bănuit de comiterea faptelor este un tânăr de 19 ani. Cel în cauză a fost reținut de polițiști. Ulterior, instanța a emis mandat de arestare preventivă.                În fapt, la data de…

Mai mult...

Trei dintre echipele romanesti angrenate in cupele europene pastreaza sanse bune pentru a se caliifica in turul al treilea preliminar al cupelor europene.

Rezultatele inregistrate de echipele romanesti in prima mansa din Trei echipe romanesti sunt tot mai aproape de turul al treilea al cupelor europene turul II preliminar al cupelor europene sunt favorabile pentru trei din cele patru formatii angrenate. CFR Cluj, FCSB si Universitatea Craiova au incheiat fara sa primeasca goluri in meciurile pe care le-au disputat. Prima echipa care a reusit sa obtina victoria a fost CFR Cluj. Campioana Romaniei a trecut cu 1-0 de Maccabi Tel-Aviv, dupa un gol inscris de Omrani. Francezul este singurul marcator al echipei lui…

Mai mult...

Ce facem cu întrebările tâmpite?

Există încă din păcate, în bagajul de întrebări al multor români, mostre comportamentale care sfârșesc invariabil cu un semnul întrebării, cocoșat suplimentar de indiscreție. Știm cu toții că oamenii curioși sunt simpatici, creativi, volubili. Cei indiscreți însă au mania enervantă de a scobi, precum un deget care forează în fosa nazală, prin tot soiul de străfunduri personale care nu doar că deranjează, ci enervează de-a dreptul. Alternativa constă în două soluții, căci, nu-i așa, de aceea se numește alternativă, să aibă două variante: fie faci pe plac și scapi pe…

Mai mult...

Copiii primesc bani de la stat

Preşedintele Klaus Werner Iohannis a promulgat, săptămâna trecută, Legea de aprobare a OUG privind implementarea programului guvernamental „gROwth – Contul individual de economii Junior Centenar”, care prevede că titularii beneficiază de o primă de stat anuală de 600 de lei până la împlinirea vârstei de 18 ani. Legea are ca obiect legiferarea unui tip special de cont de investiţii – Contul individual de economii Junior Centenar, titularul contului fiind orice copil care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: este cetăţean român;  nu a împlinit vârsta de 18 ani. Titularii de cont beneficiază…

Mai mult...

Centrul de Transfuzie Sanguină Sălaj. Apel către sălăjeni: „Veniţi să donaţi sânge!”

Sălăjenii care vor să-şi ajute semenii aflați în suferință sunt aşteptaţi să doneze sânge. În această perioadă, mai multe centre de transfuzie din ţară se confruntă cu o lipsă de sânge şi în acest sens Centrul de Transfuzie Sanguină Sălaj face un apel general către cetăţenii judeţului.  ”Dragilor, este perioada verii şi a concediilor, perioadă în care foarte multe Centre de Transfuzie din ţara se confruntă cu o scădere mare de donatori, iar în aceasta situaţie ne aflăm şi noi, Centrul de Transfuzie Sanguină Sălaj. Sunt foarte multe cazuri în…

Mai mult...

Epicentrul distracției în Sălaj: ”Zilele Zalăului”, ediția a XXII-a

  Cea dea XXI-a ediție a ”Zilelor Zalăului”, care a avut loc în perioada 26-28 iulie, a adus în orașul de la poalelele Meseșului: cântec, joc și… voie bună. Evenimentul a debutat vineri, cu deschiderea oficială a Festivalului internațional de folclor ”Ecouri meseșene” și a continuat pe parcursul celor trei zile, în centrul municipiului. Astfel, pe scena special amenajată din spatele Primăriei municipiului Zalău,  au avut loc  spectacole de muzică populară oferite publicului iubitor de folclor de: ansambluri și soliști din județ, din țară, dar și din străinătate. De asemenea,…

Mai mult...