Zece sălăjence prinse la cerșit în județul vecin

Zece femei din judeţul Sălaj, împreună cu 17 copii, au fost prinse la cerşit  joi, în municipiul Satu Mare, fiind sesizată în acest sens Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului (DGASPC). Potrivit unui comunicat al Primăriei Satu Mare, cele zece femei au fost sancţionate cu câte 500 de lei amendă. „Poliţiştii locali din Satu Mare au ridicat joi, 5 aprilie, din zona centrală a municipiului Satu Mare şi din parcările marilor centre comerciale din Satu Mare, 10 femei din comuna Românaşi, judeţul Sălaj, aflate la cerşit. Cele…

Mai mult...

Gheorghe Tadici, manager HC Zalău: „Am obţinut trei puncte importante la Slatina”

Handbal Club Zalău a obţinut o victorie la limită, scor 25 – 24, miercuri după-amiaza, pe terenul formaţiei CSM Slatina, într-un meci din cadrul etapei a XXI-a din Liga Naţională. La pauză, echipa condusă de Gheorghe Tadici a condus cu 15 – 13. Zălăuancele s-au desprins repede la trei goluri, 6 – 3 arătând tabela în minutul 12. După 20 de minute de joc, echipa lui Tadici s-a desrpins la patru lungimi, dar gazdele au revenit la două goluri până la finalul primei părţi. Repriza secundă a început cu o…

Mai mult...

Trenul Baia Mare-București și retur nu circulă în noaptea de Înviere

CFR Călători a anunţat, joi, că peste o sută de trenuri vor fi anulate în perioada Sărbătorilor de Paşte, în special în noaptea de Înviere, motivul fiind slaba solicitare a biletelor din partea călătorilor. În schimb vor fi suplimentate cursele spre destinaţiile cele mai cerute. Cele mai solicitate destinații, în această perioada, sunt Brașov, Sibiu, Cluj-Napoca, Constanța, Iași, Satu Mare, Vatra Dornei, așa că CFR Călători va suplimenta numărul de locuri pe aceste rute dacă va fi nevoie. Pe de altă parte, CFR a luat decizia să anuleze peste 100…

Mai mult...

Cum alegem salopeta perfecta

Salopeta de dama este, fara indoiala, una dintre tinutele care te ajuta sa te afirmi, in orice context te-ai afla. Din cap pana in picioare, o imbracaminte uniforma creaza un look frapant, sofisticat, pe care nu reuseste sa il creeze nici o alta piesa de imbracaminte. Totusi, atunci cand esti in cautarea unei salopete, trebuie sa tii cont de cateva directii de urmat. Pleaca la cumparaturi cu stilul in gand. Hotaraste-te ce tip de salopeta cauti. O salopeta eleganta scurta https://mondris.ro/salopete-dama , casual, pentru plimbarile relaxante prin parc, una casual…

Mai mult...

Centralele termice pe peleți – alternativa ideală pentru încălzirea pe gaze naturale în 2018!

Începutul anului 2018 a marcat o nouă scumpire a gazelor naturale, această nouă ridicare a prețului fiind cea de-a treia mărire aplicată gazelor naturale în ultimii cinci ani în România. În astfel de condiții, încălzirea locuințelor cu centrale termice pe gaze naturale constituie o provocare financiară pentru mulți dintre români, obținerea de căldură și apă caldă cu ajutorul peleților, remarcându-se ca o alternativă din ce în ce mai fiabilă. Pe o piață competitivă din punct de vedere al prețurilor combustibilului și instalațiilor (cazanele pe peleți, disponibile pe https://www.qmag.ro/centrale-pe-peleti/, sunt extrem de…

Mai mult...

Airsoft – între principii și bucuria jocului!

Airsoftul este jocul absolut în care se îmbină principii diriguitoare din viață (precum onoarea și respectul) cu șlefuirea personalității și a caracterului, totul ambalat într-un joc real, dar fără efecte neplăcute pentru cei care îl practică. Mai mult decât atât, airsoftul este un sport, pentru că le oferă practicanților posibilitatea de a se adapta unor condiții necunoscute, unui mediu în care condițiile atmosferice se pot schimba oricând, în timp real, dar și de a-și tonifia și îmbunătăți starea fizică. Acest joc sportiv este despre arme care arată precum cele reale…

Mai mult...

Moda masculină în 2018 – pregătiți-vă pentru un bărbat care vă surprinde cu fiecare apariție!

Anul acesta este sezonul bărbaților care știu cum să seducă prin stil, gust și îmbrăcăminte care le pun în valoare calitățile fizice și intelectuale. Femeile vor descoperi că bărbații pot fi tradiționaliști, clasici și conservatori, dar la fel de bine pot fi exuberanți, orientați către nou și, uneori, șocanți! 2018 este despre bărbatul capabil să se reinventeze, dornic să încerce ceva nou, dar care știe să-și păstreze o ținută adecvată, chiar și atunci când îmbracă o vestă puf bărbați (așa cum găsești pe https://antoniogatti.ro/veste-barbati) sau când încearcă o combinație de…

Mai mult...

Vârsta de pensionare la medici va crește la 67 de ani

De la 65 de ani, cât este stabilită în prezent, vârsta de pensionare pentru medicii bărbați și femei a fost propusă din nou să crească, în toate cazurile, la 67 de ani, printr-un proiect de act normativ adoptat azi în Camera Deputaților. Documentul trece deja a doua oară prin Parlament. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății trecuse deja anul trecut de Parlament, stabilind ca vârsta de pensionare a medicilor, indiferent de sex, să crească la 67 de ani, în contextul în care…

Mai mult...

Recomandările pompierilor pentru o ieșire la grătar în deplină siguranță

Odată cu încălzirea vremii din ce în ce mai mulți români ies la iarbă verde și la una dintre cele mai savurate activități ale perioadei: grătarul. Atunci când cetăţenii nu respectă măsurile de prevenire a incendiilor, distracţia se transformă în incendii în care, de cele mai multe ori, sunt afectate hectare întregi de pădure. Din acest motiv Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „ recomandă cetăţenilor care doresc să se relaxeze la un grătar în aer liber să ia următoarele măsuri preventive: respectaţi instrucţiunile personalului silvic; pregătiţi focul pentru prepararea mâncării…

Mai mult...

Parlamentarii își primesc salariile înainte de Paște: venituri cuprinse între 17.000 și 22.000 de lei

Senatul României și Camera Deputaților au publicat, zilele trecute, veniturile de bază în cuantum brut lunar ale aleşilor, dar şi ale funcţionarilor din conducerea Camerei Superioare a Legislativului, aflate în plată în data de 31 martie 2018. Preşedintele Senatului câştigă aproape 22.000 de lei, în timp ce un senator primeşte peste 17.000 de lei pe lună. Preşedintele Senatului are o indemnizaţie brută lunară de 21.850 lei; Vicepreşedinţii Senatului – 20.330 lei; Secretarii şi chestorii – 19.950 lei; Liderii grupurilor parlamentare – 19.000 lei; Preşedinţii comisiilor permanente – 18.430 lei. Senatorii…

Mai mult...

Carnea de miel: ce trebuie să știm, de la cumpărare până la consum

Prima regulă pe care trebuie să o avem în vedere când alegem mielul este ca acesta să aibă minimum 9 kilograme. Cei mai mici au carnea bogată în purine, cristale de acid uric ce se depun pe articulaţii sau rinichi, îngreunează digestia şi, în timp, duc la apariţia unor boli grave precum guta. Medicii atenționează asupra riscului pe car eîl presupune pentru sănătate cunsumul cărnii provenite de la miei aflați sub această greutate, recomandarea fermă fiind aceea de a evita achiziționarea de miei, carne sau organe care provin de la…

Mai mult...

Salariile din învăţământ nu se dau înainte de Paște, ci în 14 aprilie

Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) anunţă că salariile din învăţământ, aferente lunii martie, vor fi plătite în data de 13 aprilie, timpul fiind necesar pentru întocmirea documentelor contabile, cu atât mai mult cu cât de la 1 martie 2018 trebuie aplicate majorări salariale. Potrivit MEN, pentru toate unităţile aflate în subordine, finanţate de la bugetul de stat, data de primire a salariilor este 14 din luna curentă, pentru munca prestată în luna anterioară. „Data de 14 nu este aleasă întâmplător ca zi de salariu, ci pentru că sistemul are nevoie de…

Mai mult...