Zvonoteca

# Zic marii noștri conducători că Sălajul “a intrat pe drumul dezvoltării”. Nu se specifică, însă, pe al cărei dezvoltări a apucat-o bietul nostru județ. Până una alta, se pare că suntem doar pe cel al dezvoltării coronavirusului pe tot cuprinsul județului, Sălajul fiind, așa cum știți, lider de necontestat la infectări, pe țară. Tot mai multă lume se plânge că autoritățile care au cea mai mare responsabilitate pe acest segment, își fac treaba cu o întârziere aproape letală. “Am stat opt zile până am fost sunați. Ni s-a spus să stăm acasă pentru că am fost contacți direcți cu X. După opt zile să fim anunțați despre acest lucru? Timp în care noi am muncit, ne-am mai întâlnit și cu alte persoane? se plângea un zălăuan, ieri, din ușa casei. Iar acesta este doar un singur exemplu. Sunt zeci de persoane bolnave sau care au fost contact dfirect cu cele bolnave, care sunt sunate după 7, chiar 9 zile de autorități. Până atunci, liber la virusat.

# Încep schimbările prin unele instituții publice. Unii pleacă, alții vin, alții se pensionează. Cert e că locurile călduțe se împuținează, iar cei care le-au prins nu pot renunța nici în ruptul capului la ele. Vorba lu’ Creangă: “cum nu se dă scos ursul din bârlog, țăranul de la munte strămutat la câmp și pruncul, dezlipit de la sânul mamei sale”, așa nu se dau duși nici cei aflați în scaune călduțe.

* A se considera pamflet.
Orice asemănare cu personaje reale este pur întâmplătoare!
Zvonăraşul de serviciu

Alte articole

One Thought to “Zvonoteca”

  1. Maria

    Ce spun acum nu este pamflet este parerea mea ca autoritatile noastre nu se ocupa decat pentru a castiga alegerile.Ce priveste covidul au schimbat strategia ,acum ca s a aflat la nivel national ca Salajul este pe harta si are cea mai mare infectie iar ai nostri bravi conducatori in loc sa ia masuri cred cu convingere ori au redus nr. de teste ori raporteaza mai putin ca sa ajungem la o rata a infectarii incat sa nu mai fie deranjati de presa.
    Singura noastra sansa este ajutorul de la Dumnezeu pe care trebuie sa l cerem toti prin rugaciuni.Doamne ajuta la toata lumea!!!

Leave a Comment