A găsit muniţie neexplodată în podul casei

  Echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sălaj a intervenit marţi, 5 noiembrie, pentru a asana un element de muniţie neexplodat, descoperit de un localnic din Zăuan în podul casei sale, în urma executării unor lucrări de amenajare a unei mansarde. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Sălaj, pirotehniştii sălăjeni au identificat muniţia ca fiind un proiectil de artilerie de calibrul 47 de milimetri, acesta fiind transportat în condiţii de siguranţă în vederea distrugerii. Pe această cale, reprezentanţii ISU Sălaj recomandă cetăţenilor ca, la găsirea unor elemente…

Mai mult...

Dascălii sălăjeni protestează în Capitală

Circa 20 de dascăli sălăjeni vor fi prezenţi miercuri, 6 noiembrie, în Bucureşti, pentru a-şi striga nemulţumirile în stradă. După ce în perioada 28 -30 octombrie, sindicaliştii au pichetat sediul Guvernului şi al USL, fără niciun rezultat, miercuri ei ajung din nou la Bucureşti pentru a-şi susţine revendicările. Potrivit lui Eusebiu Lehene, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ Sălaj, va fi organizat un miting de amploare, urmat de un marş. „Vom vedea ce ecou vor avea acţiunile de miercuri, după care vom vedea ce decizii se vor lua. Dacă vor…

Mai mult...

Direcţia de Sănătate Publică Sălaj se desfiinţează

Una din cele opt Autorităţi Teritoriale de Sănătate Publică, câte vor fi la nivel naţional, va avea sediul la Cluj şi va include judeţele Cluj, Bihor, Satu Mare, Maramureş, Bistriţa-Năsăud şi Sălaj. Ministerul Sănătăţii a elaborat un nou proiect de descentralizare a Direcţiilor de Sănătate Publică. Aflat în dezbatere publică până în 1 decembrie, proiectul de hotărâre de guvern vizează înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea autorităţilor teritoriale de sănătate publică (ATSP), ca servicii deconcentrate ale Ministerul Sănătăţii, cu personalitate juridică, prin reorganizarea direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti…

Mai mult...

Cadrele medicale sălăjene au participat la Marşul Tăcerii

Aproximativ 25 de cadre medicale au participat la Marşul Tăcerii organizat sâmbătă, 2 noiembrie, în Bucureşti. Astfel, la mitingul programat pentru ora 11, pe traseul Palatul Parlamentului – Ministerul de Finanţe – Guvern, au fost aşteptaţi circa 5.000 de angajaţi ai sistemului sanitar. „Din Sălaj au participat 18 membri ai sindicatului Sanitas şi câţiva reprezentanţi ai celorlate categorii profesionale partenere în coaliţie. Nu a fost un miting zgomotos, nu s-au scandat lozinci. Membrii de sindicat au purtat măşti chirurgicale pentru a păstra tăcerea. Noi am vorbit până acum şi am…

Mai mult...

Pădurea din Letca, incendiată de un necunoscut

  Aproximativ 0,80 hectare din pădurea privată din localitatea Letca au fost mistuite de flăcări miercuri după-amiază, după ce un necunoscut a pus intenţionat focul. Potrivit informaţiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj, pentru lichidarea incendiului a intervenit un echipaj al Gărzii Ileanda, în jurul orei 17. Atât litiera cât şi liziera pădurii a fost incendiată în mai multe locuri de o persoană încă neidentificată. Intervenţia a fost una dificilă, pompierii fiind nevoiţi, la un moment dat, să se deplaseze pe jos pentru a…

Mai mult...

Inspectorii ITM Sălaj anchetează explozia de la Crişeni

Incidentul de la atelierul de tâmplărie din Crişeni, aparţinând societăţii Arkoda, care a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute, în urma căruia şase muncitori au fost răniţi, a intrat şi în vizorul lucrătorilor de la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Sălaj. “Accidentul de muncă a fost comunicat şi la ITM de către angajator. În prezent, este în curs de cercetare. Se va verifica dacă au fost asigurate condiţiile privind protecţia muncii, urmând să fie dispuse măsurile legale”, a precizat Lucian Lazoc, inspector şef adjunct în cadrul ITM Sălaj. Reamintim că…

Mai mult...

Cornuri necomestibile şi zer în loc de lapte în şcolile sălăjene

Deşi produsele lactate şi a cele de panificaţie au ajuns cu întârziere în şcolile sălăjene au apărut deja primele probleme. Patru unităţi de învăţământ din judeţ au reclamat calitatea produselor primite. Este vorba, potrivit informaţiilor furnizate de inspectorul şcolar general al judeţului Sălaj, Gheorghe Bancea, de Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” Zalău, Şcoala Gimnazială „Simion Bărnuţiu”, Şcoala Gimnazială Panic şi Liceul de Artă „Ioan Sima” din Zalău. „Sesizările au fost primite la sfârşitul săptămânii trecute. S-a reclamat calitatea produselor primite. Deşi termenul de valabilitate nu era depăşit, în unele cazuri, cornurile…

Mai mult...

Demers pentru scrierea corectă a denumirilor de localităţi sălăjene

Deşi denumirile oficiale ale tuturor localităţilor din ţară sunt stabilite prin lege, deloc puţine sunt situaţiile în care scrierea acestora se face incorect. Iar judeţul Sălaj nu face excepţie. Aşa se face că pe indicatoarele de la intrarea şi ieşirea în/din unele localităţi, dar şi pe inscripţiile de pe imobilele unor instituţii şi societăţi comerciale, demumirile aşezărilor din judeţ sunt scrise în alt fel decât cel prevăzut în Legea nr. 2/1968, republicată şi cu modificările ulterioare. Preocupat de respectarea legii şi, implicit, de redarea corectă a acestor denumiri, sălăjeanul Gergely…

Mai mult...

Pădurea din Cizer a fost cuprinsă de flăcări

Aproximativ cinci hectare de litieră de pădure au fost mistuite de flăcări luni, 28 octombrie, în localitatea Cizer, după ce, focul pus în scop de igienizare şi lăsat nesupravegheat pe un teren situat în imediata apropiere a pădurii, favorizat de vânt, s-a propagat cu repeziciune. Potrivit informaţiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sălaj, un echipaj al Secţiei de pompieri Şimleu Silvaniei a fost solicitat să intervină în jurul orei 18 la un incendiu izbucnit la o pădure privată de foioase din localitatea menţionată,…

Mai mult...

Elevii creativi ai judeţului, premiaţi de Consiliul Judeţean

Sala „Porolissum” a Consiliului Judeţean Sălaj a găzduit luni, 28 octombrie, începând cu ora 11, festivitatea de premiere a concursului şcolar cu tema „Fii proactiv, utilizează inteligent şi sănătos tot ceea ce natura îţi oferă”. Competiţia, la care au participat 11 unităţi de învăţământ din judeţ, a fost organizată în cadrul celei de-a treia etape a campaniei de conştientizare din cadrul proiectului „Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Sălaj”. Concursul s-a desfăşurat pe două secţiuni, respectiv „Construim nu risipim, refolosim deşeurile, protejăm mediul în care trăim” şi „Un…

Mai mult...

Profesorii intră în grevă

Profesorii sălăjeni declanşează prima acţiune de protest. Astfel, începând de luni, 28 octombrie, timp de trei zile, aceştia vor intra într-o grevă de avertisment. Potrivit informaţiilor furnizate de Eusebiu Lehene, preşedintele Filialei Sălaj a Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), s-a stabilit ca în perioada menţionată, cadrele didactice să poarte un ecuson, pe care vor fi inscripţionate cuvintele „grevă de avertisment”. „În acelaşi timp, vor avea loc o serie de proteste la sediul Guvernului şi la cel al Uniunii Social Liberale, pichetările fiind asigurate de colegii noştri din Bucureşti”, a…

Mai mult...

Ziua Armatei Române, marcată în Sălaj

Ziua Armatei Române a fost marcată vineri, 25 octombrie, prin ceremoniale militare şi religioase, depuneri de jerbe şi flori la monumentele eroilor, precum şi defilarea gărzilor de onoare atât în municipiul Zalău, cât şi în oraşul Şimleu Silvaniei. Data de 25 octombrie are o încărcătură istorică deosebită pentru români, fiind dedicată eroilor care au luptat pentru independenţa ţării. Manifestările zilei au debutat la Monumentul Eroilor din cimitirul municipiului, începând cu ora 10, unde au fost depuse coroane şi jerbe de flori. Alături de cadrele militare, au participat reprezentanţi ai autorităţilor…

Mai mult...

Asociaţia „Speranţa Diabeticilor” Sălaj, la ceas de bilanţ

  Policlinica Salvosan Ciobanca din Zalău a găzduit joi, 24 octombrie, începând cu ora 12, Adunarea Generală a membrilor Asociaţiei „Speranţa Diabeticilor” Sălaj. Printre activităţile aflate pe ordinea de zi a întâlnirii s-au numărat: bilanţul activităţii desfăşurate de asociaţie în perioada 28 mai 2009 – 24 octombrie 2013, raportul comisiei de cenzori, confirmarea Consiliului de Administraţie, precum şi acordarea unor diplome de merit pentru persoanele care au sprijinit activitatea asociaţiei. „Speranţa Diabeticilor” Sălaj a fost înfiinţată în urmă şapte ani sub forma unei organizaţii non-profit, fără scop lucrativ şi urmăreşte…

Mai mult...

Numărul virozelor a scăzut

  În ultima săptămână, în Sălaj, s-a constatat o uşoară scădere a numărului de viroze, conform informaţiilor furnizate de directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Sălaj, Ligia Marincaş. „Faţă de săptămâna precedentă, numărul infecţiilor respiratorii acute a scăzut cu peste 18 la sută, în schimb, numărul cazurilor de pneumonie este, relativ, staţionar”, a precizat Ligia Marincaş. Astfel, potrivit sursei citate, în intervalul 14-20 octombrie, 1.122 de persoane au fost diagnosticate cu infecţii acute ale căilor respiratorii. Dintre acestea, cele mai multe diagnostice au privit segmentul de vârstă 5-14 ani, fiind…

Mai mult...