Pădurea din Cizer a fost cuprinsă de flăcări

Aproximativ cinci hectare de litieră de pădure au fost mistuite de flăcări luni, 28 octombrie, în localitatea Cizer, după ce, focul pus în scop de igienizare şi lăsat nesupravegheat pe un teren situat în imediata apropiere a pădurii, favorizat de vânt, s-a propagat cu repeziciune. Potrivit informaţiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sălaj, un echipaj al Secţiei de pompieri Şimleu Silvaniei a fost solicitat să intervină în jurul orei 18 la un incendiu izbucnit la o pădure privată de foioase din localitatea menţionată, căruia i s-a alăturat şi un echipaj al Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă (SVSU) Cizer.

„Intervenţia a fost una dificilă, pompierii fiind nevoiţi, la un moment dat, să parcurgă pe jos o distanţă de aproximativ 1,5 kilometri pentru a ajunge la faţa locului. Au intervenit opt subofiţeri ai Secţiei de pompieri Şimleu şi zece ai SVSU Cizer”, a precizat reprezentantul ISU Sălaj. Potrivit acestuia, din fericire, flăcările nu au afectat şi coronamentul copacilor, limitându-se doar la litieră, frunziş şi resturile de lemne aflate la sol, astfel că pagubele înregistrate nu au fost semnificative.

Leave a Comment