Ani de liceu cu emoţii la absolvire

Zi de sărbătoare pentru aproape 1.800 de elevi sălăjeni pentru care sună, în aceste zile, ultimul clopoţel. Într-o atmosferă încărcată de emoţii, zâmbete, lacrimi şi amintiri, absolvenţii şi-au luat rămas-bun de la profesorii care le-au îndrumat paşii în ultimii patru ani şi de la colegii cu care au împărţit atât momente frumoase, cât şi clipe dificile. Dincolo de tristeţea despărţirii, tinerii au pornit, astfel, pe un nou drum, cu optimism şi speranţă. „Vă încurajăm să continuați să învățați, să vă lărgiți orizonturile și să încercați să excelați în domeniile în…

Mai mult...

Elevi sălăjeni calificaţi la faza naţională a concursului „Mesajul meu antidrog”

Zeci de elevi din 11 unităţi de învăţământ au participat în acest an la cea de-a XV-a ediţie a concursului naţional „Mesajul meu antidrog” – etapa judeţeană. Manifestarea are ca obiectiv general conştientizarea şi implicarea întregii populaţii, în special a copiilor şi tinerilor, în programe de prevenire a consumului de droguri, în scopul întăririi influenţei factorilor de protecţie şi al reducerii factorilor de risc. După evaluarea celor 35 de lucrări înscrise în competiţie, juriul a stabilit câştigătorii: Câștigătorii etapei judeţene sunt următorii : Eseu literar liceu: locul I – ȘERBAN…

Mai mult...

Zilele maghiarilor din Sălaj și Festivalul minorităților naționale vor avea loc în acest weekend la Zalău

UDMR Sălaj, asociațiile „Szilágy Társaság” și „Szilágyság” organizează în perioada 24-27 mai 2018, cu sprijinul Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj și al Primăriei municipiului Zalău, manifestarea Zilele maghiarilor din Sălaj și Festivalul minorităților naționale. Manifestările demarează joi, 24 mai 2018, de la ora 18, la Sala Transilvania, cu Gala Wesselényi/ Gala laureaților și decernarea premiilor. Vineri, 25 mai, de la ora 18, la Sala Transilvania, va avea loc Concertul Tokos Zenekar și Casa dansului. Duminică, 27 mai 2018, orele 12-22, în parcarea din spatele Primăriei Zalău, vor…

Mai mult...

Aproape 600 de elevi vor învăţa meserie în firmele sălăjene

Peste 100 de companii din Sălaj au făcut solicitări de şcolarizare pentru învăţământul profesional, în anul şcolar 2018-2019, acestea stând la baza întocmirii planului de şcolarizare. „Dacă stabilim profilele pentru învăţământul liceal, legea nu spune că trebuie să oferim firmelor obligatoriu ceea ce-şi doresc, dar noi am avut o discuţie şi pe partea de învăţământ liceal şi mai ales pe învăţământul profesional unde legea ne obligă să luăm legătura cu agenţii economici. Dar şi pe partea de învăţământ liceal avem multe profile şi specializări care coincid cu dorinţele agenţilor economici”,…

Mai mult...

13 unităţi de învăţământ vor fi desfiinţate din toamnă

Opt şcoli primare şi cinci grădiniţe din judeţul Sălaj vor fi desfiinţate în anul şcolar 2018-2019, conform anunţului făcut miercuri, 23 mai, în cadrul şedinţei lunare a Comisiei de Dialog Social de către oficialii Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj. Măsura se impune pe fondul numărului mic de copii. Este vorba despre Şcoala Primară Muncel (Cristolţ), Şcoala Primară Sînpetru Almaşului (Hida), Şcoala Primară Cozla (Letca), Şcoala Primară Cormeniş (Lozna), Şcoala Primară nr. 2 Cheud (Năpradea), Şcoala Primară Traniş (Năpradea), Şcoala Primară Romita (Românaşi), Şcoala Primară Tihău (Surduc), Grădiniţa Mesteacănu (Almaşu), Grădiniţa Zalnoc…

Mai mult...

Cea mai cunoscută exploratoare din România vine la Şimleu

Uca Marinescu, cea mai cunoscută exploratoare din România şi prima sexagenară din lume care a atins pe schiuri, într–un singur an calendaristic (2001), cei doi poli ai Pământului, se va afla în mijlocul şimleuanilor joi, 24 mai, de la ora 16. Evenimentul este organizat şi găzduit de Centrul Național de Informare și Promovare Turistică. Cu nenumărate expediții realizate în China, India, Nepal, Canada, Antarctica, America de Sud, Norvegia, Islanda, Groenlanda, Australia, Oceania sau Noua Zeelandă, Uca Marinescu este profesor, explorator și președinte a Comisiei de Sport și Mediu din cadrul…

Mai mult...

Activități de educație anticorupție dedicate elevilor şimleuani

Reprezentanţii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Sălaj au desfășurat, în 21 mai, în colaborare cu Colegiul Național „Simion Bărnuțiu” din Șimleu Silvaniei, o activitate de informare destinată tinerilor liceeni. Este pentru al treilea an consecutiv când se derulează astfel de activităţi în cadrul programului „Școala altfel” al Ministerului Educației Naționale. La seminarul organizat la Casa Orășenească de Cultură Șimleu Silvaniei au participat 200 elevi și 15 cadre didactice. Au fost purtate discuții libere cu privire la competențele DGA, drepturile, libertățile şi obligaţiile ce le revin în calitate de…

Mai mult...

Conferinţă despre prigoana horthystă, la Şimleu Silvaniei

Muzeul Memorial al Holocaustului din Transilvania de Nord din Şimleu Silvaniei va găzdui marţi, 29 mai, de la ora 16, conferinţa „Zile negre în istoria evreilor din Transilvania de Nord: prigoana horthystă din anii 1940-1944”, susţinută de prof. dr. Paul Farkas. Evenimentul organizat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, în parteneriat cu Primăria Șimleu Silvaniei, Muzeul Memorial al Holocaustului, Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Șimleu Silvaniei și scriitorul Flavius Lucăcel, va fi prezentat de către scriitorul Radu Țuculescu. Prof. dr. Paul Farkas a absolvit UBB…

Mai mult...

Înmatriculările de autoturisme în Sălaj, în scădere

Înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au scăzut, la nivel național, cu 0,7 la sută în primul trimestru al acestui an, faţă de acelaşi trimestru al anului trecut, până la 151.221 unităţi, arată datele publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS). Înmatriculările de vehicule rutiere se referă la vehiculele rutiere înmatriculate pentru prima dată în România. Acestea cuprind vehiculele noi, inclusiv cele achiziṭionate în leasing, precum ṣi vehiculele la mâna a doua din import. „În trimestrul I al anului 2018, comparativ cu trimestrul corespunzător din anul 2017,…

Mai mult...

Casa verde plus: 40.000 de lei pentru sălăjenii care vor să-și izoleze termic locuința

Persoanele fizice care vor să-și izoleze termic locuința vor putea cere de la stat o sumă nerambursabilă de până la 40.000 de lei, în cadrul programului Casa verde plus, se arată în legislația în vigoare. Totuși, pentru a cere efectiv bani, cetățenii trebuie să aștepte stabilirea sesiunii de înscriere. Regulile pentru participarea în programul denumit, pe scurt, Casa verde plus sunt incluse în Ordinul MMAP nr. 2.425/2016 pentru aprobarea Ghidului de finanțare a Programului privind efectuarea de lucrări destinate eficienței energetice, beneficiari persoane fizice. Înscrierea cetățenilorva fi posibilă abia după…

Mai mult...

Micile majorete de la Clubul sportiv “Alegria” Zalău, calificate la Campionatul European din Serbia

Municipiul Baia Mare a găzduit, la sfârșitul săptămânii trecute, cea de-a XI-a ediție a Campionatului Național de Majorete, desfăşurat sub egida Asociației de Majorete din Romȃnia. Concursul a reunit 61 de echipe venite din toată țara, peste 900 de majorete au evoluat la secțiunile de concurs „Majorete tradiționale cu pom-poni” și „Majorete Hobby și Cheerleaders”. Județul Sălaj a fost reprezentat de echipe ale Clubului Sportiv „Alegria” Zalău, ale Palatului Copiilor Zalău şi o echipă provenind de la Casa Orăşenească de Cultură Jibou. Rezultatele obținute au fost următoarele: Secțiunea Majorete Tradiționale…

Mai mult...

AFIR a publicat ghidurile consultative pentru patru submăsuri de finanțare

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a publicat pe pagina oficială de internet, www.afir.info, la secțiunea Dezbatere Publică, Ghidul solicitantului în variantă consultativă pentru patru submăsuri de finanțare din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR 2020), prin care se acordă fonduri nerambursabile pentru implementarea proiectelor de investiții în agricultură. Cele patru submăsuri sunt: 4.1 „Investiții în exploatații agricole”, 4.2  „Sprijin pentru investiții în prelucrarea/ comercializarea și/sau dezvoltarea de produse agricole”, 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”, precum și 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”. Printre modificările introduse se…

Mai mult...

Prefecții și subprefecții devin demnitari publici

Prefecții și subprefecții devin demnitari publici. Comisia parlamentară de cod administrativ, condusă de deputatul PSD, Marcel Ciolacu, a adoptat luni articolul din proiectul PSD ce prevede acest lucru. Prin articolul din proiectul PSD adoptat luni, prefecții și subprefecții nu mai sunt înalți funcționari publici și devin demnitari publici. Momentan, textul de Lege 340/2004 care privește instituția prefectului are următoare prevedere: „Prefectul şi subprefectul fac parte din categoria înalţilor funcţionari publici.” Articolul. 76 din proiectul de cod administrativ, adoptat luni prevede că: „Funcțiile de prefect și de subprefect sunt funcții de…

Mai mult...

Fiscul a modificat formularul 100 pentru declararea obligaţiilor de plată la bugetul de stat

Printr-un ordin ANAF recent, a fost modificat formularul 100 privind obligaţiile de plată la bugetul de stat. Se introduce astfel posibilitatea microîntreprinderilor de a deduce sumele acordate ca sponsorizări şi sunt noutăţi în ceea ce priveşte completarea declaraţiei. Este vorba despre noi schimbări, după cele aprobate şi aplicate la 1 ianuarie: a fost modificată şi înlocuită Anexa nr. 1 “Declarație privind obligațiile de plată la bugetul de stat; la anexa nr. 3 “Nomenclatorul obligațiilor de plată la bugetul de stat”, au fost eliminate pozițiile 74-78 (impozit pe veniturile din drepturi…

Mai mult...