Mai sunt doar câteva zile și ne vom lua rămas bun de la anul 2021. Un an greu din punct de vedere pandemic, un an în care mulți români ne-au părăsit. Din punct de vedere economic, am avut o creștere peste media U.E., dar din păcate și o inflație peste cea prognozată, astfel încât această creștere a fost practic anulată. Ce va fi în 2022? Anul 2022 va fi, cred, un an foarte complicat. Prețurile la energie electrică și gaze au explodat pur și simplu și dacă ele sunt plafonate…
Mai mult...Etichetă: salaj
Comoditate în anumite școli din Sălaj?
Aproape șase mii de elevi din Sălaj care au obținut medii de cel puțin 8,50 au fost incluși într-un program național de premiere. Numai că există școli unde transmiterea datelor despre elevii merituoși a fost una deficitară, spun oficialii Inspectoratului Școlar Județean Sălaj. „A fost întocmită o bază de date cu acești elevi merituoși, Ministerul Educației a acordat pentru fiecare elev câte o sută de lei, este suma minimă pentru bursa de merit, dar sunt primării care au venit cu o suplimentare la această sumă. În evidențele noastre sunt 5.860…
Mai mult...Secțiile de Urologie și Pediatrie, câștigătoare la concursul brazilor organizat de Spitalul Județean de Urgență Zalău
Traversăm o perioadă în care mulți încearcă să uite de problemele cotidiene, de agitație, de vremurile tulburi. Spitalul Județean de Urgență din Zalău a organizat în ultimele zile o altfel de competiție, una a pomilor de Crăciun. S-au înscris angajații mai multor compartimente medicale. Brazii câștigători au fost stabiliți în funcție de aprecierile primite pe pagina de facebook a unității medicale. Fiecare echipă înscrisă în competiție și-a gândit propriul pom de Crăciun, brazii fiind însoțiți și de mesaje din partea personalului medical. Aprecierile publicului n-au lipsit, iar câștigător la categoria…
Mai mult...Prognoza meteo
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a actualizat informarea meteorologică privind precipitaţii moderate cantitativ, polei şi intensificări ale vântului, valabilă de sâmbătă de la ora 10.00 până marţi, la aceeaşi oră. „În intervalul menţionat temporar vor fi precipitaţii moderate cantitativ în cea mai mare parte a ţării. În zona montană înaltă, iar începând din seara zilei de sâmbătă (25 decembrie) şi în cea mai mare parte a Moldovei vor fi ninsori şi lapoviţă, iar în celelalte regiuni mai ales ploi. Îndeosebi pe parcursul zilelor de duminică (26 decembrie) şi luni (27…
Mai mult...Atenție la polei!
Pe mai multe drumuri din Sălaj se circulă cu dificultate din cauza poleiului, ne-au anunțat în această dimineață sălăjeni care au și solicitat sprijinul responsabililor cu întreținerea anumitor tronsoane în perioada iernii. Participanții la trafic sunt îndemnați să manifeste o atenție sporită și să adapteze viteza la condițiile de drum. Un avertisment vine și de la grupul meteorologilor amatori „Severe Weather Alert – Sălaj, grup potrivit căruia „scurta răbufnire a iernii de care aminteam ieri, aduce în acest moment ploi care îngheață, lapoviță și pe alocuri ninsoare, și provoacă ghețuș…
Mai mult...Petarde confiscate la Cehu Silvaniei
Miercuri, 23 decembrie, polițiștii din cadrul Poliției orașului Cehu Silvaniei s-au sesizat din oficiu cu privire la un bărbat care comercializează, fără drept, articole pirotehnice. Este vorba de un tânăr de 17 ani, din orașul Cehu Silvaniei care comercializa, de la domiciliu, articole pirotehnice, fără a fi autorizat în acest sens. Acesta a predat de bunăvoie 5 cutii cu materiale pirotehnice, a câte 100 de bucăți fiecare, din categoria P1. Polițiștii au ridicat în vederea confiscării articolele pirotehnice și au întocmit dosar penal pentru efectuare de operațiuni cu articole pirotehnice…
Mai mult...Dosare penale pe bandă rulantă
Miercuri, 22 decembrie, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Zalău au desfășurat ample activități în baza unui plan de acțiune pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică în rândul comunității. Astfel, polițiștii au identificat autorii în 4 dosare penale, rămase inițial cu autor necunoscut și s-au sesizat din oficiu cu privire la 6 infracțiuni săvârșite pe raza de competență. Aceștia au soluționat 5 dosare penale și au pus în executare 12 mandate de aducere. Polițiștii s-au sesizat din oficiu și au întocmit două dosare penale pentru…
Mai mult...Magistrați sălăjeni, alături de judecătorul Cristi Danileț
Sute de magistrați din întreaga țară sunt alături de Cristi Danileț, judecătorul exclus zilele trecute din magistratură. Pe lista dată publicității de G4Media.ro figurează și numele unor magistrați care activează în județul nostru, respectiv Boeriu Adriana-Elena – Judecatoria Zalău, Oaneș Corina Raluca – PJ Zalău, Coste Andrei Iustin – PJ Zalau, Criste Anca Adriana – Judecatoria Zalau, Brindea Dan-Eugen – PT Salaj, Dan Bubuiug – DIICOT BT Salaj, Dreana Patricia Roxana – PJ Șimleu Silvaniei și Burzo Bogdana Irina- PJ Jibou. Conform G4Media.ro, pe listă sunt peste 500 de procurori…
Mai mult...Atenție, pericol de polei
Circulația rutieră se desfășoară în condiții de iarnă pe mai multe drumuri din Sălaj. Polițiștii și drumarii sălăjeni atrag atenția asupra riscului de producere a poleiului, mai ales în zonele de deal. Pe drumul european 81, la urcare dinspre Zalău, nu mai exista strat de zăpadă la ora redactării acestui material. Polițiștii recomandă participanților la trafic atenție sporită și adaptarea vitezei la condițiile de drum, pentru prevenirea unor eventale incidente.
Mai mult...Coordonatorul UPU –SMURD, dr. Vasile Pop Mădălina: „Avem o mare tendință în a face excese culinare”
Cumpătare, echilibru, atenție la cât mâncați și cât beți, nu solicitați ambulanța decât în situații cu adevărat grave, sunt doar câteva sfaturi pe care coordonatorul UPU – SMURD Zalău Sălaj, dr. Vasile Pop Mădălina, le dă sălăjenilor pentru perioada sărbătorilor. „Intrăm în acest sezon de Crăciun sub amenințarea unui nou val. Ne-am dori să vă transmitem că pandemia s-a încheiat dar, din păcate, suntem încă departe de această realitate. După doi ani de restricții intermitente, avem un Crăciun cu măsuri lejere, dar cred că depinde de fiecare să păstreze, în…
Mai mult...Se apropie Crăciunul, să fim mai buni. Dar în restul anului ce facem?
M-am bucurat ca un copil de venirea zăpezii. Mi-am adus aminte de copilărie, de mirosul de portocale și de liniștea satului în care mi-am petrecut vacanțele de iarnă. S-au dus acele vremuri, s-a dus și liniștea mea când telefonul mi-a arătat un mesaj care mă îndeamnă să fiu mai bun, să dăruiesc, să donez, toate acestea pentru că vine Crăciunul, iar de Crăciun trebuie să fiu mai bun. M-am enervat. Da, sunt oameni care au mare nevoie de ajutor, sunt bolnavi aflați la granița dintre viață și moarte, oameni care…
Mai mult...Florin Florian revine ca subprefect
Social-democratul Florin Florian va fi noul subprefect al județului Sălaj, au declarat astăzi pentru Magazin Sălăjean surse oficiale din cadrul PSD Sălaj. Fost prefect al județului Sălaj, Florin Florian va ocupa funcția de subprefect din partea PSD, decizia urmând să intre în vigoare în perioada imediat următoare, au mai anunțat aceleași surse politice oficiale. Inginer de profesie, Florin Florian a mai ocupat funcția de prefect, dar a fost și candidat al PSD Sălaj pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Sălaj. Foto: facebook Florin Florian
Mai mult...Peste 70 la sută din angajații unităților de învățământ sălăjene s-au vaccinat
Inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Sălaj, profesorul Vasile Bulgărean, a anunțat într-o conferință de presă că peste 70 la sută din angajații unităților de învățământ din județ s-au vaccinat împotriva SARS-CoV-2. Există însă și cadre didactice care refuză vaccinarea. Datele Inspectoratului Școlar Sălaj arată că tot mai mulți angajați din sistemul de învățământ se vaccinează împotriva SARS-CoV-2. „În privința vaccinării, acum suntem la 73 la sută, aproximativ. Mai sunt și școli unde nu există personal vaccinat din mai multe motive. Unii au diferite boli și nu se vaccinează, alții…
Mai mult...Prim-procurorul Sorin Flonta îi îndeamnă pe sălăjeni să nu își divulge datele bancare
Sălăjenii sunt îndemnați să manifeste o atenție sporită, mai ales în această perioadă, la riscurile pe care le presupune comerțul virtual, riscurile producerii unor escrocherii fiind unele mari. Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, Sorin Flonta, ne-a prezentat o serie de sfaturi utile pentru prevenirea unor eventuale incidente care pot avea urmări grave. Potrivit procurorului sălăjean, populația este îndemnată să respecte câteva sfaturi clare, extrem de utile. „Sigur că ne putem feri de eventuale probleme. Îndemn populația să nu dea curs unor solicitări venite de la persoane necunoscute, prin…
Mai mult...