Viscreanu în Franţa, Niţă în Luxemburg

Viscreanu în Franţa, Niţă în Luxemburg

Deşi a avut oferte şi de la echipe din ţară, cum ar fi Ştiinţa Bacău sau SCMU Craiova, handbalista Mihaela Viscreanu a ales în cele din urmă un club din Franţa. A plecat fără nicio pretenţie din partea noastră, fiindcă era liberă de contract, a afirmat Gheorghe Tadici.

Adusă în urmă cu un an de la Rapid Bucureşti, Ecaterina Niţă a părăsit şi ea clubul zălăuan în această vară, fiind transferată la formaţia luxemburgheză HB Dudelange, adversara din sezonul trecut al Zalăului din cupele europene. Ea a plecat în schimbul unei sume, fiindcă era încă sub contract cu noi, a mai precizat managerul echipei zălăuane.

Printre jucătoarele care nu se vor regăsi în sezonul viitor se află şi Cristina Sanda, Simina Vezenţan şi Maura Roşan, cele trei fiind împrumutate în Divizia A, la CSM Bistriţa, perioada împrumutului depinzând de evoluţia lor, dar şi de minutele jucate. Probabil le vom împrumuta pentru şase luni sau pentru un an. S-ar putea ca în perioada următoare să împrumutăm şi alte jucătoare la CSM Bistriţa, cu care ne propunem să jucăm câte două meciuri amicale pe lună, chiar şi în perioada campionatului, a încheiat fostul selecţioner.

Lotul pregătit de Gheorghe Tadici va pleca mâine într-un stagiu de pregătire de zece zile în staţiunea Fundata.

HC Zalău a susţinut luni al treilea joc de verificare împotriva lotului naţional de tineret, câştigat de zălăuance cu scorul de 34 – 28.

Leave a Comment