Scandalul dintre HC Zalău şi Adriana Holhoş ia amploare

Scandalul dintre HC Zalău şi Adriana Holhoş ia amploare

Deranjaţi de faptul că fosta jucătoare Adriana Holhoş a dat clubul HC Zalău în judecată, conducerea clubului zălăuan şi managerul Gheorghe Tadici au decis, la rândul lor, să o acţioneze în instanţă pe jucătoare. Decizia a fost luată luni, în cadrul unei şedinţe a Consiliului de Administraţie. Având în vedere că ne-a afectat imaginea clubului, am decis ieri (n.r. luni), în cadrul unei şedinţe a Consiliului de Administraţie să o dăm în judecată atât clubul, pe de-o parte, cât şi eu, pe de altă parte. Vom vedea la final cine are dreptate, ne-a declarat antrenorul Tadici.

Adevăratul scandal dintre jucătoare şi club a început în luna mai, când Adriana Holhoş a decis să înainteze în instanţă clubul HC Zalău, fiind nemulţumită de modul în care i-a fost desfăcut contractul de muncă. Handbalista cere despăgubiri de 16.000 de euro, însă Tadici consideră că este o absurditate atâta timp cât jucătoarea şi-a dat demisia.

Actualmente, la Universitatea Jolidon Cluj, Adriana Holhoş a evoluat timp de şapte sezoane la clubul zălăuan, cu care a devenit de două ori campioană naţională, la finalul sezoanelor 2003 – 2004 şi 2004 – 2005.

Leave a Comment