HC Zalău, debut cu înfrângere pe terenul campioanei României

Handbal Club Zalău a susţinut miercuri după-amiaza primul joc oficial din noul sezon al Ligii Florilor, întâlnind, în deplasare, CSM Bucureşti, campioana României. Aşa cum era de aşteptat, zălăuancele au pus probleme adversarelor în foarte puţine momente, iar „tigroaicele” s-au impus fără emoţii la o diferenţă de 17 goluri, 33 – 16 (17 – 8).

„Ştiam că va fi un meci dificil, cu o „super selecţionată mondială”, dar nu am înţeles de ce echipa adversă a avut nevoie şi de ajutor pentru a se desprinde încă din primele minute. Au fost patru decizii unicate de arbitraj, ceea ce nu am mai văzut în cariera mea. În minutul 1 ni s-a refuzat o aruncare de la 7 metri clară ca lumina zilei, apoi, după ce am solicitat o călcare a semicercului din partea echipei adverse, am fost sancționat direct cu eliminare de 2 minute, deşi regulamentul spune că se acordă cartonaş galben prima dată. A dat drumul la joc, deşi jucătoarea noastră nu ieşise de pe teren şi, deşi a fost greşeală de arbitraj, ne-a mai sancţionat cu o eliminare de 2 minute, după ce antrenorul de la CSM Bucureşti a protestat că jucătoarea noastră nu a părăsit terenul. De la 3 – 1, le-a dus la 7 – 1 şi dacă mai ai în faţă şi un adversar de 3 – 4 ori mai valoros decât tine, e clar că nu mai ai cum emite vreo pretenţie de la acel joc. Am avut şi noi greşelile noastre, fiindcă am ratat 4 aruncări de la 7 metri şi alte cinci situaţii de „unu la unu”. O evoluţie foarte slabă a jucătoarelor Naumenko, Bujor, Toth, Lazic şi Mărginean. Singurele care s-au remarcat sunt Sara Rus, Roberta Stamin şi Dana Necula”, a declarat Tadici după jocul din Capitală.

Pentru formaţia condusă de Gheorghe Tadici urmează sâmbătă, 2 septembrie, primul joc pe teren propriu, zălăuancele urmând să primească vizita celor de la Dacia Mioveni. Meciul este programat la ora 11, în Sala Sporturilor „Gheorghe Tadici”.

„Va trebui să ne mobilizăm foarte bine pentru jocurile următoare, fiindcă după meciul de sâmbătă, cu Dacia Mioveni, urmează o deplasare lungă şi grea la Brăila, apoi două jocuri dificile cu Bistriţa şi la Vâlcea. Aşteptăm spectatorii sâmbătă la sală în număr cât mai mare şi sperăm să fie şi în acest an al optulea jucător. Am menţinut acelaşi preţ la bilete, 10 lei, din respect pentru spectatorii noşti. Brăila a făcut 11 transferuri în această vară, dintre care opt străine şi trei românce, deci e clar că ne aşteaptă un meci foarte dificil”, a mai afirmat managerul formaţiei zălăuane.

 

2 Thoughts to “HC Zalău, debut cu înfrângere pe terenul campioanei României”

  1. […] Handbal Club Zalău a susţinut miercuri după-amiaza primul joc oficial din noul sezon al Ligii Florilor, întâlnind, în deplasare, CSM Bucureşti, campioana României. Aşa cum era de aşteptat, zălăuancele au pus probleme adversarelor în foarte puţine momente, iar „tigroaicele” s-au impus fără emoţii la o diferenţă de 17 goluri, 33 – 16 (17 – 8). Pentru formaţia condusă de Gheorghe Tadici urmează sâmbătă, 2 septembrie, primul joc şi pe teren propriu, zălăuancele urmând să primească vizita celor de la Dacia Mioveni. Meciul este programat la ora 11, în Sala Sporturilor… Citeste mai mult […]

  2. […] Handbal Club Zalău a susţinut miercuri după-amiaza primul joc oficial din noul sezon al Ligii Florilor, întâlnind, în deplasare, CSM Bucureşti, campioana României. Aşa cum era de aşteptat, zălăuancele au pus probleme adversarelor în foarte puţine momente, iar „tigroaicele” s-au impus fără emoţii la o diferenţă de 17 goluri, 33 – 16 (17 – 8). Pentru formaţia condusă de Gheorghe Tadici urmează sâmbătă, 2 septembrie, primul joc şi pe teren propriu, zălăuancele urmând să primească vizita celor de la Dacia Mioveni. Meciul este programat la ora 11,  » Mai multe detalii […]

Leave a Comment