Violenta in familie, dezbatuta la masa rotunda

Violenta in familie, dezbatuta la masa rotunda

Politia de Proximitate Salaj a prezentat vineri, in sala de lectura a Bibliotecii Judetene, un proiect de security marketing, privind Prevenirea, monitorizarea si combaterea violentei in familie, in orasele din Salaj. La masa rotunda au luat parte reprezentanti ai serviciilor de asistenta sociala, politiei comunitare, Directiei Muncii si Solidaritatii Sociale si Familiei Salaj, Institutiei Prefectului etc.

Potrivit prezentarii facute de catre ofiterul instructor Dida Constantin, violenta in familie a devenit deja un fenomen ingrijorator in Salaj, cu toate ca, in multe cazuri, victimele acestor violente nu mai ajung la institutiile abilitate sa depuna o plangere.

Potrivit unui sondaj recent efectuat de Politia de Proximitate Salaj in cele 4 orase din judet si in 3 comune, cel putin 50 la suta dintre persoanele intervievate au recunoscut faptul ca stiu de cazuri concrete de violenta in familie. Aceste violente imbraca forma fizica – in 81 la suta dintre cazuri si verbala, in 67 la suta dintre situatiile cunoscute.

Indicatorii arata insa ca, in ultima perioada au fost intocmite plangeri ce reclamau violenta in familie doar in 26 de cazuri in Zalau, 3 in Simleu Silvaniei si doar o plangere in Jibou, ceea ce arata clar reticenta victimelor de a se adresa forurilor competente. Pe de alta parte, au fost consiliate peste 1.400 de victime, iar politistii au aplicat peste 300 de amenzi contraventionale.

Mai ingrijoratoare este situatia prezentata de catre Directia de Munca, Solidaritate Sociala si Familie Salaj. Potrivit statisticior, in 2006 au fost inregistrate 54 de cazuri de violenta in familie, trei cazuri soldandu-se cu decesul victimei.

44 dintre victime sunt de sexul feminin, iar 10 de sexul masculin. Majoritatea victimelor apartin grupei de varsta 35-45 de ani (13 victime) si 25-35 de ani (10 victime), dar DMSSF are date si despre victime ale violentei in familie din grupa de varsta 0-14 ani (6 victime).

Cele mai multe victime sunt din mediul urban, respectiv 31. Pe de alta parte, 20 de victime, din care 8 sunt copii, sunt fara ocupatie si 21 sunt cu studii medii.

Reprezentantii institutiilor care au luat parte la discutiile mesei rotunde de vineri, se vor mai intalni inca o data, ocazie cu care vor prezenta concret masurile luate pentru combaterea acestui fenomen.

Leave a Comment