Transurbis a instalat primele automate de bilete în Zalău

Andreea Vilcovschi & Florin Negoiţă

Veşti bune vin din partea operatorului de transport în comun din Zalău, SC Transurbis SA. Primele automate pentru vânzarea biletelor de călătorie au fost instalate în trei staţii, locurile fiind alese ţinându-se cont de posibilităţile reduse de achiziţionare a biletelor pe care călătorii le au în anumite zone dn municipiu. Directorul Transurbis, Dan Ruzici, ne-a declarat că aceste trei aparate vor fi funcţionale începând de luni, 11 iulie, exploatarea şi funcţionarea lor fiind monitorizată cel puţin în prima perioadă în care vor intra în exploatare. “În primele săptămâni un angajat al Transurbis va oferi sprijin şi îndrumare călătorilor care vor alege să achiziţioneze bilete de călătorie utilizând aceste automate, des întâlnite în multe din oraşele europene. Aparatele sunt româneşti, provin de la societatea cu care noi am mai colaborat în achiziţionarea aparatelor electronice de taxat bilete, existente pe autobuze şi microbuze. Vom vedea, timp de două luni d ezile, ce feedback avem din partea călătorilor şi cum se vor comporta acestea, ca funcţionalitate. Aparatele funcţionează cu bancnote de 1, 5 şi 10 lei şi cu monede, şi dau rest. Primele trei aparate au fost instalate în apropierea Casei de Modă, lângă Pompieri şi lângă Spital. Vom comunica exact data când acestea vor fi funcţionale, lucru care se va întâmpla în câteva zile”, a declarat Dan Ruzici. Preţul de achiziţie al unui astfel de automat este de aproximativ 5.000 de euro, iar societatea va stabili de comun acord cu Primăria dacă aceste aparate vor fi în cele din urmă achiziţionate sau vor fi folosite în regim de închiriere. Producătorul a oferit companiei zălăuane o perioadă de două luni de utilizare gratuită a acestor aparate care vor funcţiona non – stop.

 Autobuze noi prin Strategia de Dezvoltare Urbană

 Transurbis este una din societăţile pe care noua conducere a Primăriei o doreşte modernizată, atât pe segmentul de dotare şi aparatură, cât şi în privinţa parcului auto. Astfel, primarul Ionel Ciunt a declarat miercuri faptul că nu vom mai discuta de autobuze second hand sau cel puţin nu se mai doreşte acest lucru, fiind cuprinsă în Strategia de Dezvoltare pe termen lung şi achiziţionarea a zece autobuze (de zece metri lungime) şi zece microbuze modern, evident noi. Acest lucru rămâne însă, cel puţin deocamdată, în faza de proiect, fiind necesari mai mulţi paşi până când o decizie finală va fi luată în acest sens. Un autobuz nou şi modern costă aproximativ 200.000 de euro, fără dotări de lux cum ar fi, de exemplu, aerul condiţionat.

 Paguba produsă de accidentul din Brădet a fost recuperată

 Cea mai mare parte din valoarea autobuzului distrus în totalitate în urma accidentului teribil ce a avut loc în urmă cu un an în cartierul Brădet, lângă o cunoscută spălătorie auto, a fost recuperată de Transurbis. Banii – 215.000 lei – au intrat în contul societăţii, plata fiind efectuată de asigurator.  Autobuzul distrus era o achiziţie a societăţii Transurbis din anul 2010, fiind cumpărat nou. Valoarea acestuia s-a diminuat în cinci ani iar Transurbis a recuperat, potrivit legii, aproximativ 75 la sută din valoarea pe care acest autovehicul o avea la data accidentului, în iunie 2015. Societatea a putut păstra şi autobuzul distrus pe care ulterior l-a folosit pentru piese de schimb.

Alte articole

3 Thoughts to “Transurbis a instalat primele automate de bilete în Zalău”

  1. Anonim

    transpurbisssss….vrem aer conditionat pe timp decanicula…ce dracu ..suntem in sec 21 nezooo..

  2. Anonim

    Da.d aia se băteau 12 tagani in fata un otomat de asta.nu se ntelegeau cre za cumpere primul biletul.mai bine ati pume iar casier in autobuz si v ar creste încasările.

  3. Anonim

    Da ce ai dom.primar cu autobuzele second?se vede ca te dai numa n gip si mai nou in scoda.sant mai faine alea second decât cele noi.alea foste noi au scaune de plastic de ti ingheata curu’ iarna pe ele.mai scoboara -te-n popor si intreaba-ne si pe noi.sau pe angajatii lui matale aia care nu s mai presus de lege da merg gratis cu transurbisul.de ce?vreau si eu sa mă duc moka la fabrica!!!!

Leave a Comment