Sălajul a mai pierdut un veteran de război

Instituția Prefectului Sălaj a anunțat decesul veteranului de război Victor Mezei. „Cu profundă tristeţe şi respect, transmitem sincerele noastre condoleanţe familiei şi celor dragi în aceste momente dificile, provocate de trecerea la cele sfinte a veteranului de război, sublocotenentul în retragere, Victor Mezei. Va rămâne în inimile noastre ca un simbol al curajului, sacrificiului şi dăruirii pentru patrie. Eroii nu mor niciodată. Ei rămân veşnic vii în amintirea noastră şi a generaţiilor viitoare. Condoleanţe familiei îndoliate”, este mesajul prefectului Dari Toma. Victor Mezei s-a născut în data de 5 decembrie 1922, în judeţul Satu Mare. A făcut parte din Regimentul 20 Infanterie şi a participat la lupte pe fronturile celui de-al Doilea Război Mondial, atât în ţară, cât şi pe teritoriul Ungariei şi fostei Cehoslovacii. A căzut prizonier şi a fost deportat într-un lagăr din Germania, unde a petrecut şapte luni, fiind eliberat şi lăsat la vatră în iunie 1945. Pentru meritele sale a fost decorat cu Medalia „Crucea Comemorativă a celui de-Al Doilea Război Mondial 1941-1945”şi înaintat în grad succesiv până la gradul de sublocotenent în retragere. Un amănunt important despre suferințele veteranului este cel referitor la anii petrecuți în închisoare, unde a fost închis pentru „incredibila” faptă de a vinde cinci kilograme de bumbac. Victor Mezei a stat închis și într-un lagăr pentru că a refuzat să se înscrie în fosta Cooperativă Agricolă Colectivă (CAP). Acum doi ani, la împlinirea unui secol de viață, municipalitatea zălăuană l-a sărbătorit pe veteran într-un cadru festiv.

2 Thoughts to “Sălajul a mai pierdut un veteran de război”

  1. […] Instituția Prefectului Sălaj a anunțat decesul veteranului de război Victor Mezei. „Cu profundă tristeţe şi respect, transmitem sincerele noastre condoleanţe familiei şi celor dragi în aceste momente dificile, provocate de trecerea la cele sfinte a veteranului de război, sublocotenentul în retragere, Victor Mezei. Va rămâne în inimile noastre ca un simbol al curajului, sacrificiului şi dăruirii pentru patrie. Eroii nu mor niciodată. Ei rămân veşnic vii în amintirea noastră şi a generaţiilor viitoare. Condoleanţe familiei îndoliate”, este mesajul prefectului Dari Toma. Victor Mezei s-a născut în data de 5 decembrie… Citeste mai mult […]

  2. Rodicagfc@yahoo.com

    A luptat ptr ca cei ce ne conduc din 1990 și pana in prezent sa poată vinde tara!!! Scrieți și ce pensie de mizerie u-șoferița statul!!!

Leave a Comment