Maşini noi de intervenţie pentru poliţişti

Parcul auto al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj ar putea fi înnoit până la finele acestui an. Ministerul Afacerilor Interne (MAI) va achiziţiona 450 de autoturisme Dacia Duster 4X4, care vor fi repartizate către structurile ministerului în perioada 20 octombrie – 30 noiembrie. Costul unui autovehicul va fi de 11.000 de euro. Anunţul a fost făcut la finele săptămânii trecute, decizia conducerii MAI având ca fundament numărul scăzut de autospeciale destinate structurilor operative pentru misiuni de patrulare şi intervenţie în stradă. Conform datelor centralizate la începutul acestui an, gradul de asigurare cu autovehicule, la nivelul tuturor structurilor, era în medie de 42,6 la sută. „Aproape 80 la sută din parcul auto al Ministerului Afacerilor Interne, incluzând aici Poliţia, Jandarmeria, Poliţia de Frontieră şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, avea la începutul anului 2014 o vechime de peste zece ani, ultima achiziţie importantă de autovehicule, derulată la nivelul ministerului, din fonduri bugetare, realizându-se în anul 2006″, au declarat reprezentanţii MAI.

În urma rectificării de buget, Guvernul a aprobat alocarea sumei de 31 milioane de euro pentru îmbunătăţirea nivelului de dotare cu autovehicule, banii provenind din totalul de 57 milioane euro venituri proprii ale Ministerului Afacerilor Interne. Diferenţa de 26 de milioane de euro urmează să fie utilizată, cu aceeaşi destinaţie, în anul 2015.
Astfel, potrivit sursei citate, a fost iniţiată procedura de achiziţie publică, prin licitaţie deschisă, pentru circa 2.800 de autovehicule, ofertele urmând a fi deschise în data de 28 octombrie. Conform celor declarate de oficiali, primele autovehicule din acest lot vor intra în dotarea Ministerului, până la sfârşitul acestui an.

Doar trei autospeciale primite în ultimul an
Parcul auto al IPJ Sălaj numără, în prezent, doar 136 de mijloace de transport, faţă de necesarul de 286 prevăzut, gradul mediu de dotare fiind astfel de 47 la sută. Conform precizărilor reprezentanţilor Inspectoratului, în ultimul an, din cauza uzurii fizice şi morale avansate, a folosirii intensive, precum şi a vechimii mari în serviciu, cinci autospeciale au fost retrase în vederea întocmirii formalităţilor de scoatere din funcţiune, valorificare, transfer fără plată şi casare. De asemenea, în anul 2013, au fost reparate 153 de autospeciale, din care 145 în atelierul propriu al unităţii, iar opt în cadrul unităţilor specializate ale agenţilor economici de profil. “Autovehiculele reparate reprezintă 78 la sută din totalul parcului auto şi au necesitat un efort bugetar considerabil”, a menţionat sursa citată. De altfel, în ultimul an, în parcul activ, au intrat doar trei autospeciale, respectiv câte una pentru: structura de investigare a fraudelor, Postul de Poliţie Sîg şi Biroul pentru Imigrări Sălaj.
Astfel, potrivit datelor furnizate de IPJ Sălaj, structurile de ordine publică folosesc 70 de autoturisme, poliţia rutieră -11, celelalte structuri operative – 29, structurile suport – 10, iar unităţile asigurate logistic, 12. Pentru acestea s-a asigurat carburantul necesar, respectiv 120.032 litri de benzină şi 37.230 litri de motorină, neconstatându-se depăşiri ale normelor de consum, în cursul anului 2013.

Alte articole

One Thought to “Maşini noi de intervenţie pentru poliţişti”

  1. Anonim

    mincinosii sub acoperire

Leave a Comment