Cel mai mare Centru de Servicii Sociale din Transilvania se deschide, sâmbătă, la Românaşi

Un impunător centru social, destinat vârstnicilor şi copiilor care provin din familii defavorizate, urmează să fie inaugurat în cursul zilei de sâmbătă, 23 mai, în localitatea Românaşi. Este vorba despre Centrul de Servicii Sociale “Sfântul Gheorghe” cel mai mare centru de profil din regiunea de Nord – Vest. Construcţia a început în urmă cu 15 ani, iar investiţia este de peste 12.000.000 de lei.

Centrul de Servicii din Românaşi, include trei centre, unul destinat vârstnicilor, un centru cu o capacitate de aproximativ 50 de locuri, un centru de zi destinat copiilor din familii defavorizate, din comuna Românaşi, cu o capacitate  de 30 de locuri şi un centru rezidenţial destinat copiilor abandonaţi  – cu o medie de  30 de locuri. Beneficiarii vor fi persoane aflate în evidenţele Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sălaj, în curs de evaluare fiind o amplă listă cu persoane care vor beneficia de aceste servicii.

“Ne-am dorit de mult lucru acesta, am aşteptat multă vreme, dar acum cu ajutorul Bunului Dumnezeu suntem în măsură să facem cunoscut faptul că lucrările de investiţii la Centrul de Servicii Sociale Sfântul Gheorghe din Românaşi sunt aproape finalizate. Sâmbătă, 23 mai, începând cu ora 11 va avea loc festivitatea de inaugurare a clădirii în care va funcţiona acest centru. (…). Principiile prin încercăm să organizăm activitatea, în acest centru, sunt calitatea, evaluarea vieţii umane, unicitatea şi frumuseţea persoanei umane pe care încercăm să o descoperim”, a precizat preotul Gabriel Gârdan, preşedintele Asociaţiei “Filantropia Largiana” – asociaţie care coordonează activitatea centrului.

După cum a explicat preotul Gheorghe Gherman, preşedintele şi fondatorul amplului complex, centru de zi pentru copii este destinat celor care frecventează şcoala la Românaşi şi va cuprinde un program desfăşurat după orele de şcoală constând în servirea a două mese zilnice (la amiază şi seara), pregătirea lecţiilor cu personal specializat pentru a doua zi, dar şi desfăşurarea unor activităţi culturale şi educative. Prin activităţile care urmează să se desfăşoare în acest centru de zi se urmăreşte, în primul rând, încurajarea frecventării cursurilor şi prevenirea abandonului şcolar.

Ideea înfiinţării unui astfel de centru aparţine preotului Gheorghe Gherman, “din dragoste faţă de aproape şi de semenii aflaţi în suferinţă”.

Centrul de Servicii Sociale “Sfântul Gheorghe” din Românaşi a fost ridicat pe parcursul ultimilor 15 ani, (piatra de temelie a fost pusă în 24 iunie 2000), iar bani necesari au fost  adunaţi “încetu’ cu încetu’” din donaţii, sponsorizări şi resurse proprii ale Parohiei Ortodoxe Românaşi.

Complexul este construit pe terenul Parohiei Ortodoxe Românaşi, iar clădirea, impresionantă, include 50 de camere cu 25 de băi, camere pentru asistenţă medicală, sală de gimnastică sportivă recuperatorie, bibliotecă, sală de mese, bucătărie, spaţii de depozitare, spălătorie, ateliere, apartamente pentru oaspeţi, birouri pentru administraţie şi o capelă pentru serviciile religioase. Condițiile sunt peste standardele naționale în domeniu. La inagurarea  centrului este aşteptat să participe şi Î.P.S. Andrei Andreicuţ – Mitropolit al Clujului, Maramureșului și Sălajului.

 

16 Thoughts to “Cel mai mare Centru de Servicii Sociale din Transilvania se deschide, sâmbătă, la Românaşi”

  1. Anonim

    foarte frumos! Acesti oameni meritau de mult un astfel de centru. Fotografile sunt graitoare.

  2. Stefan Zay

    Felicitari! Foarte frumos!

  3. Anonim

    Bravo lor! In sfarsit face si biserica un lucru bun.

    1. ass

      nu e meritul bisericii si nici al episcopiei. Episcopia si-a facut PALAT DE LUX si a durut-o in cur de aceasta investitie. Episcopia cere bani, nu da !!! deci acest Gabriel Gârdan, pupincurist de cururi preavopsite sa dea in spate si sa nu-si asume merite care nu sunt ale lui si a celor pe care ii reprezinta!
      acolo doar parintele Gheorghe Gherman stie ce si cum a fost ! el a adunat banii ! el a cersit la cei bogati si la cei saraci ! el s-a milogit in fata politicienilor sa mai primeasca ceva si din sacul fara fund al banului public !!!
      iar daca a fost o investiti meritata, o sa vedem in timp.

      1. Petroniu

        Ass, Gardan Gabriel este ginerele lui Gheorghe Gherman.

  4. Cetateanul Treaz

    Scump si poate bun (?)
    Sa socotim, nitel contabiliceste:
    50 de varstnici + 2×30 de copii, total face 110.
    Suma totala de 12 milioane impartita la 110 (numarul de beneficiari total), si iese 109000 lei. (In lei vechi un milIiard si 90 de milioane.)
    Sau daca socotim ca doua camere si o baie cu anexe face un amartament de bloc, deci sunt 25 de apartamente, fiecare la pretul de 480000 de lei (adica aproape cinci milarde in lei vechi.) Deci cam scump. sau foarte scump.

    1. Anonim

      du-te si te culca in garsoniera ta.

    2. ass

      poate, dar totusi e ceva laudabil, mai ales ca vine de la o fata bisericeasca. Daca stai si te gandesti ca episcopul a bagat mai multi bani in palatul sau, pentru orgoliul sau, apoi e mai bine asa, altfel toti acesti bani ar fi mers in alte palate, masini de lux si excursii in strainatete a celor din conducerea bisericii romane.

  5. Anonim

    felicitari pentru articol. Impresionant arata acest centru.

  6. mihai

    Felicitari Parintelui Gherman pentru cel mai mare centru de servicii sociale din Transilvania si probabil din tara. Sa va dea Dumnezeu sanatate si putere de munca!

  7. Petroniu

    Gabriel Gârdan ginerele lui Gherman Gheorghe, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Sălajului, a solicitat mobilizarea tuturor canalelor care pot disemina informaţii, pentru o întâlnire la Centrul de Servicii Sociale “Sfântul Gheorghe” din Românaşi, cu prilejul finalizării lucrărilor de construcţie a centrului.
    Sincer as dori o mobilizare a organelor de stat abilitate astfel incat sa ne fie prezentata o situatie clara a fondurilor folosite pentru ridicarea acestui centru din totalul fondurilor primite pentru acest proiect. Pot pune pariu, ca diferenta se va regasi in vila pe care Gherman Gheorghe o are in Zalau si in alte imobile si terenuri ale ginerului Gardan.

  8. Anonim

    sa nu fim rai

  9. 1977

    Dumnezeu sa ne lumineze pe toti!Cum poti sa vorbesti de acesti oameni si de realizarile lor fara sa cunosti cata truda,cate nopti nedormite,cata osteneala pt a duce la bun sfarsit acest laudabil proiect,pacat ca in loc sa i felicitam le adresam cuvinte urate ,mai ganditi un pic si dupa vorbiti.Dumnezeu sa le daruiasca sanatate si putere de munca pt a continua!

  10. s

    Ca salajean, edificiul ma face sa ma simt mandru. Am fost prezent la inaugurare si a fost emotionant. Am intrat in edificiu si am fost impresionat ! Totul se datoreaza initiativei si daruirii parintelui paroh Gherman. Nimeni dintre cei care nu au edificat ceva similar, intr-o comunitate fara mari potente financiare, nu cunoaste sacrificiile impuse. Asa ca, fara efortul tau, al meu si al vecinului meu, etc. , avem un centru social care este NR 1 cel putin in Transilvania. Oameni buni, cand vedeti o valoare, recunoasteti-o! Centrul Sf Gheorghe e o valoare, cel care a ridicat-o la fel! Doamne ajuta!

  11. militaru gheorghe

    Oferta anului, doar aici si acum! Oferim seriozitate maxima pentru cei care sa castige bani! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de email:autotestsibiu1@yahoo.com 

  12. Din punct de vedere al cresterii si expansiunii sunt concentrati in continuare pe  oferirea unor servicii medicale de calitate, unui numar cat mai mare de romani. Deschid sau achizitioneaza clinici, laboratoare, spitale si vor sa isi consolideze pozitia de lider al calitatii serviciilor medicale.

Leave a Comment