Bolile care te lasă fără permisul de conducere

O serie de afecțiuni medicale ce sunt încadrate în grad de handicap se regăsesc într-un act normativ care interzice persoanelor care au probleme medicale incompatibile cu conducerea unui autovehicul să exercite această activitate. Anumite afecțiuni ale vederii se regăsesc, așa cum este și firesc, pe această listă. Astfel, nu au dreptul de a conduce un autovehicul cei care prezintă probleme în ceea ce privește sensibilitatea la contraste sau care prezintă o tulburări ale vederii, altele decât cele care pot fi corectate prin folosirea ochelarilor sau a lentilelor de contact. Permisele auto nu sunt eliberate sau reînnoite pentru candidații ori conducătorii auto care prezintă afecțiuni ale aparatului locomotor. Totuși, în anumite condiții, și persoanele cu handicap fizic pot avea dreptul să conducă un autoturism.

Astfel, este nevoie de avizul unei unități de asistență medicală autorizate, acordat în urma evaluării medicale a afecțiunii respective și, în cazul în care este necesar, a efectuării unui test practice care să demonstreze abilitatea de a conduce a solicitantului permisului. Permisul nu poate fi obținut sau reînnoit de către persoanele care prezintă tulburări grave ale ritmului cardiac ori angină pectorală de repaus sau emoție. De asemenea, și clor care au probleme grave în ceea ce privește tensiunea arterială le poate fi interzis dreptul de a conduce, însă cei care poartă stimulator cardiac, precum și cei cu antecedente de infarct miocardic, pot avea permis numai cu avizul medicului și cu condiția de a efectua controale medicale periodice.

Nu se emit și nu se reînnoiesc permisele de conducere nici pentru șoferii cu episoade repetate de hipoglicemie acută. Însă, cei care suferă de diabet zaharat și fac tratament medicamentos pot avea permis numai pe baza unui aviz medical autorizat și pe baza unor controale medicale periodice (cel puțin o dată la cinci ani). Permisele de conducere nu sunt eliberate sau reînnoite celor care prezintă afecțiuni neurologice grave, în lista acestor afecțiuni fiind încadrată și epilepsia. Nici cei care suferă de tulburări mentale, cei care suferă de alcoolism sau se luptă cu dependența de droguri și anumite medicamente cu efecte adverse care pun în pericol atenția și concentrarea, nu au dreptul să conducă.

Leave a Comment