Amenzi de zeci de mii de lei pentru furturi de lemne

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj au desfăşurat  în luna ianuarie, mai multe acţiuni pentru prevenirea şi combaterea delictelor în domeniul silvic pe raza județului. În urma celor 245 de controale în fondul forestier şi locuri de depozitare precum şi asupra a 311 mijloace de transport, au fost aplicate peste 100 de sancțiuni contravenţionale, fiind confiscată cantitatea de peste 100 de metri cubi masa lemnoasă. În luna ianuarie 2019, polițiștii sălăjeni cu atribuţii în domeniul ordinii publice au organizat şapte acţiuni pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice, pe raza judeţului.

Au fost efectuate controale la societăţi comerciale și fondul forestier, ocazie cu care au fost aplicate 110 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 126.600  lei, Legea 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, şi au fost constatate opt infracţiuni. Totodată, a fost confiscată cantitatea de 137 metri cubi de masă lemnoasă. La activități, poliţiştii au fost sprijiniţi de jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Sălaj şi de angajați din cadrul Direcţiei Silvice Sălaj, Gărzii Forestiere Sălaj, precum şi de reprezentanţii Gărzii Judeţene de Mediu. Totodată, au fost confiscate și indisponibilizate trei căruțe şi şase fierăstraie mecanice.

Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, spun polițiștii sălăjeni.

 

 

Alte articole

Leave a Comment