ALEXANDRU RAFILA: „În curând, vaccinarea împotriva Covid se va face doar la medicii de familie”

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, într-o conferinţă de presă, că sunt discuţii ca vaccinarea împotriva Covid-19 să se facă în viitor doar la medicii de familie. „Pe măsură ce se închid centrele, trebuie să avem o alternativă unde oamenii să se poată vaccina”, a precizat ministrul, potrivit Digi24.

Întrebat dacă se ia în calcul ca în viitor vaccinarea împotriva Covid să se facă doar la medicii de familie, ministrul Sănătăţii a răspuns: „Da, există astfel de discuţii. Centrele de vaccinare îşi au rostul atunci când discuţi de o urgenţă de sănătate publică, când trebuie să existe accesibilitate, volume mari de vaccin care se vehiculează. În momentul de faţă, când avem puţine persoane care se vaccinează, în mod normal medicii vaccinatori trebuie să devină medicii de familie, aşa cum există şi pentru alte tipuri de vaccin”.

Alexandru Rafila a fost întrebat şi când ar urma să se implementeze această situaţie. „În curând. Pe măsură ce se închid centrele, trebuie să avem o alternativă unde oamenii să se poată vaccina, nu se vor închide centrele după care căutăm alternativa”.

Ministrul Sănătăţii a mai declarat că revitalizarea campaniei de vaccinare este greu de realizat în această perioadă având în vedere că se discută foarte mult de relaxări.

Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi ziarul Bursa. www.bursa.ro

One Thought to “ALEXANDRU RAFILA: „În curând, vaccinarea împotriva Covid se va face doar la medicii de familie””

  1. […] Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, într-o conferinţă de presă, că sunt discuţii ca vaccinarea împotriva Covid-19 să se facă în viitor doar la medicii de familie. „Pe măsură ce se închid centrele, trebuie să avem o alternativă unde oamenii să se poată vaccina”, a precizat ministrul, potrivit Digi24. Întrebat dacă se ia în calcul ca în viitor vaccinarea împotriva Covid să se facă doar la medicii de familie, ministrul Sănătăţii a răspuns: „Da, există astfel de discuţii. Centrele de vaccinare îşi au rostul atunci când discuţi de o urgenţă…  » Mai multe detalii […]

Leave a Comment