Paradox pur românesc: activităţile Centrului “Acasă” – sugrumate de nepăsarea autorităţilor

Centrul „Acasă” din Zalău – o oază de sănătate pe care multe judeţe şi-ar dori-o, un loc în care serviciile, personalul, tratamentul de specialitate şi cel sub forma suportului psihologic şi moral sunt, toate, la superlativ. Despre condiţiile din acest centru, imaginile vorbesc de la sine. Curăţenie exemplară, linişte, profesionalism. Saloane care arată a camere de hotel, băi moderne, dotate cu tot ceea ce este necesar, săli de gimnastică de recuperare, săli cu aparate de gimnastică, spaţii de recreere, săli de mese care sclipesc de curăţenie şi un cadru natural care completează în modul cel mai fericit acest aşezământ – toate la picioarele noastre şi aproape deloc în atenţia ori gândul autorităţilor naţionale.

Principalele activităţi desfăşurate sunt cele oferite în Centrul de zi, Centrul de recuperare, activităţile de îngrijire la domiciliu, activităţile complexe de recuperare pentru copii şi cele de informare şi consiliere.
În privinţa activităţii principale de recuperare, centrul nu întâmpină dificultăţi în acest moment. Serviciile acordate în centru se subscriu procesului de recuperare în cele două etape ale sale, respectiv reabilitarea funcţională şi readaptarea socio-profesională, urmărind restabilirea cât mai deplină a capacităţii funcţionale pierdute de individ, congenital sau în urma unor boli sau traumatisme, precum şi dezvoltarea unor mecanisme compensatorii care să-i asigure posibilitatea de autoservire, educaţie şi muncă, respectiv o viaţă activă, cu independenţă economică şi/sau socială.

Centrul oferă spitalizare continuă în condiţii deosebite, într-un cadru deosebit de plăcut şi confortabil. Pentru spitalizare Centrul de Recuperare, Tratament şi Îngrijire dispune de un număr de 120 de paturi. Serviciile oferite prin spitalizare sunt: electroterapie, hidroterapie, kinetoterapie, termoterapie, masaj, ergoterapie, logopedie, consiliere psihologică şi servicii de îngrijire. Copiii care pot beneficia de serviciile CRTI sunt cei cu: boli genetice şi congenitale, patologia traumatismelor obstetricale, malformaţii spinale, hidrocefalia, encefalopatia infantilă sechelară, boli neurodegenerative, boli neuromusculare, distrofii musculare progresive şi alte miopatii, tulburări de mers, echilibru şi coordonare, malformaţii congenitale osteo-articulare, tulburări de statica vertebrala (cifoze, scolioze) şi a piciorului (picior strâmb congenital, picior plat), apofizite; artropatii cronice, artrita reumatoida juvenilă, colagenoze, sechele post traumatice, fibroză chistică, obezitatea.

Două din activităţile Centrului sunt pe marginea prăpastiei

Conducerea acestui centru, prin preşedintele de onoare şi fondatorul Medicul olandez Jo Sampermans, preşedintele Fundaţiei Acasă, Cornel Tămăşan şi întreaga echipă de medici, asistenţi şi personalul de îngrijire, oferă de peste 13 ani servicii medicale, de recuperare, îngrijire la domiciliu pentru persoane de toate vârstele inclusiv copii. Activitatea la capacitate maximă a început în anul 2007, iar de atunci peste 16.500 de pacienţi au beneficiat de spitalizare în cadrul acestui Centru, 3.500 pacienţi au fost consultaţi şi peste 25.000 au fost îngrijiţi în ambulator. De îngrijirea la domiciliu au beneficiat aproape 500 de pacienţi iar de tratamentul modern pentru cifoscolioză – o specialitate a acestui Centru – au beneficiat 570 de pacienţi.

Lista de aşteptare este lungă în ambele cazuri: 6.590 de pacienţi aşteaptă pe listă în vederea spitalizării, iar pentru tratamentul în ambulator sunt în aşteptare peste 1.680 de pacienţi. Situaţia dificilă prin care două segmente de servicii ale Centrului trec în acest moment, face ca aceşti pacienţi să poată beneficia de servicii abia peste doi ani, în cea mai optimistă predicţie. Problemele cu care acest Centru se confruntă duc situaţia în paradoxal: avem cu ce, avem cu cine, avem unde, dar nu avem legislaţia necesară pentru a permite ca aceste servicii să poată funcţiona. Şi nici bani suficienţi veniţi de la buget pentru acest segment crucial, sănătatea. Diminuarea, fără nicio raţiune sănătoasă, a numărului de paturi din Centru, face ca lucrurile să ne trimită cu succes la coada Europei. Saloane întregi, dotate, fără niciun fel de exagerare, aşa cum sunt dotate camerele dintr-un hotel, stau nefolosite pentru că “nu sunt cuprinse în grilă.” O situaţie pur românească la care contribuie din plin nepăsarea şi sictirul autorităţilor naţionale care, prin lipsa unei bune intenţii, a unei evaluări raţionale a priorităţilor la buget şi a unui cadru legislativ corect şi concis, determină şi autorităţile judeţene ori locale să nu poată acţiona pe mai departe într-un sens benefic acestui centru.

Dotări de ultimă generaţie, medici şi personal super calificat

În prezent, în centru sunt folosite 96 de paturi. Oameni veniţi din judeţ, în cea mai mare proporţie, dar şi din alte judeţe într-un număr mai mic. 30 de paturi zac nefolosite iar spaţiile în care se găsesc aceste saloane, cu sălile de recuperare, sălile de mese şi spaţiile de recreere aferente, sunt acum un simplu muzeu, autorităţile şţtiu de ce. În centru îşi desfăşoară activitatea în prezent nouă medici specialişti, printre cei mai buni din regiune, 21 de fizioterapeuţi, 1 ergoterapeut, trei psihologi, trei psihologi-logopezi, 32 asistente medicale, 32 infirmiere şi brancardieri, şapte bucătărese şi alţi 14 angajaţi în diferite funcţii tehnice şi de întreţinere. În domeniul specific al îngrijirii la domiciliu lucrează şapte angajaţi. De la recepţie şi până în ultimul salon, toată lumea zâmbeşte, atmosfera este una departe de cea a unei unităţi medicale obişnuite, în care toată lumea trânteşte, strigă ori este nervoasă.

Centrul funcţionează fără probleme, primind finanţare din partea Consiliului Local însă viitorul nu arată deloc bine în această privinţă, oricâtă bunăvoinţă ar veni şi din partea celor care conduc municipiul ori judeţul. Problemele cele mai mari sunt îngrijirea la domiciliu – care a fost scoasă de autorităţi de pe lista nevoilor publice, programul de tratament şi îngrijire a pacienţilor cu cifoscolioză dar şi saloanele ce nu pot fi folosite, cu paturi (în sens de tratament, spitalizare, îngrijire etc, nu doar ca obiect de mobilier) nefolosite, pentru că aşa vor autorităţile.

Pentru că resursele de exploatare sunt asigurate de partea română (Casa de Sănătate, Primăria Zalău şi Direcţia de Asistenţă Socială Comunitară) modificarea reglementărilor naţionale, de multe ori în cel mai aberant mod, fac ca cei care susţin financiar acest Centru să nu mai poată acorda fondurile necesare, cel puţin în privinţa a două programe – îngrijirea la domiciliu şi programul pentru cifoscolioză. Curtea de Conturi a informat municipalitatea că nu mai poate finanţa din fonduri publice aceste nevoi… publice. Prin urmare, nu va mai trece mult timp şi consilierii locali vor strâmba din nas atunci când vor vota banii necesari acestor activităţi pentru că, ştiţi cum este , „vine Curtea de Conturi peste noi şi nu avem ce să facem”. Instituţie care, la rândul ei, nu trebuie cocoşată cu o vină exclusivă întrucât şi ea la rândul ei acţionează şi controlează în baza unor legi. Mai bune, mai proaste sau care nu există. Conducerea acestui Centru a tras un serios semnal de alarmă în această privinţă, fondatorul centrului spunând că se ia în calcul chiar sistarea acestor servicii pe viitor.

„Nu avem ce să facem. Avem cu ce, avem personalul necesar, avem voinţă, însă lipsa unei legi clare care să ofere fără niciun fel de interpretare, posibilitatea alocării de fonduri, ne fac să ne gândim să sistăm această activitate. Este trist şi nu poţi explica oamenilor de ce un serviciu de îngrijire la domiciliu nu este considerat a fi un serviciu public. Avem pacienţi cărora le facem tratamentul acasă, injecţii, proceduri, terapii. Cum să numim aceste servicii, ce sunt ele, în beneficial cui sunt, de vreme ce autorităţile române spun că nu sunt servicii publice? Eu vin în România de peste 25 de ani şi tot ce am de făcut este să-i felicit pe aceşti oameni care lucrează aici, altceva nu am de făcut, nu am niciun lucru despre care să mă plâng, în afară de nepăsarea autorităţilor române. O astfel de situaţie ar fi inadmisibilă în oricare alt stat european. Desigur, sălăjenii au prioritate în tratament, dar nici nu pot să-i întorc de la poartă pe cei care vin cu urgenţe din alte judeţe, aflând despre Centrul nostru din diferite surse. Aici ar trebui găsită o soluţie iar cei care o pot face, trebuie să o facă cât nu este prea târziu”, a spus cu amărăciune,  fondatorul şi cel care este considerat părintele acestui centru, medicul olandez Jo Sampermans.

Cifoscolioza – o problemă care ne periclitează viitorul

Această boală nu beneficiază de atenţie din partea autorităţilor, spun cei de la Centrul „Acasă”. Fiind cea de-a treia afecţiune ca răspândire în rândul celor mici, după afecţiunile vizuale şi obezitate, cifoscolioza este inexistentă în planurile bugetare ale autorităţilor naţionale, cel puţin în ceea ce priveşte Centrul din judeţul nostru. În sălile de fizioterapie ale Centrului beneficiază de tratament şi susţinere psihologică copiii cu vârste cuprinse între câteva luni şi 18 ani. Aceştia erau, la ora la care am vizitat centrul, la tratament. Fiecare cu un asistent personal, cu medicul care supraveghea terapiile, cu părinţi sau aparţinători alături, copiii aveau în jurul lor toate condiţiile necesare pentru ca afecţiunile de care suferă să fie vindecate cu succes.
Această boală este o afecţiune gravă a coloanei vertebrale, caracterizată prin deformarea în lateral, afecţiune ce poate conduce către un handicap extrem de grav dacă nu este tratată la timp. Centrul are şi un scanner de ultimă generaţie prin care pacienţii sunt monitorizaţi şi investigaţi, lucru prin care se evită consecinţele invazive ale radiografiilor – un astfel de aparat existând în prezent doar în Bucureşti, dar… degeaba!

Autorităţile române spun “nu” şi întorc spatele acestor oameni motivând că nici cifoscolioza nu este o “nevoie” publică stringentă. „O statistică efectuată de specialiştii centrului a scos la iveală un adevăr cel puţin îngrijorător: 13 la sută dintre copiii zălăuanilor au cifoscolioză. Dacă s-ar lua în calcul situaţia existentă la nivel judeţean, procentul ar fi cu mult mai mare. Dacă statul român nu ne oferă posibilitatea, printr-un cadru legal clar, să oferim acest sprijin şi tratament ca să vindecăm aceşti copii, atunci noi ne mai putem gândi la viitor? Dacă pentru copii nu sunt niciodată bani, atunci pentru ce avem bani? Autorităţile române ne pun în imposibilitate de a oferi servicii specializate de îngrijiri la domiciliu persoanelor care au nevoie.

Noi nu mergem doar să-i vizităm pe aceşti oameni. Le facem injecţii, perfuzii, terapii ce pot fi făcute acasă, îi ajutăm şi în multe alte nevoi care de multe ori exced sferei noastre de activităţi, însă o facem cu drag dacă putem ajuta sub orice formă un vârstnic sau un om bolnav care nu are alt ajutor. Dar autorităţile ne pun, de asemenea, în imposibilitatea de a oferi această terapie pentru cifoscolioză, care este crucială pentru copiii care suferă de această boală gravă. Ce să facem, cui să ne adresăm dacă autorităţile se fac că nu aud?”, s-a întrebat reputatul medic olandez. O altă problemă este cea a sponsorizărilor care veneau până acum din partea olandezilor. Puţini ştiu că din Olanda au venit către acest Centru sponsorizări de 300.000, 100.000 sau 30.000 de euro din partea unor corporaţii sau firme mari. Până acum, sponsorii olandezi au trimis către acest centru peste 2 milioane de euro.

Cei care dădeau aceşti bani, an de an, au spus că nu vor mai continua să ofere acest sprijin financiar din moment ce la noi autorităţile nu mişcă niciun deget, motivând că nu sunt bani la buget şi că, pe deasupra, nici nu există nici o lege bine pusă la punct care să nu mai lase loc de interpretări şi temeri din partea celor care sunt responsabili cu aplicarea ei sau cu formarea bugetelor şi alocarea lor etc. Olandezii spun că şi noi avem societăţi şi concerne puternice în judeţ sau în ţară care ar fi putut sprijini cu cât doreau fiecare, fără să sufere prea mult, însă nu au făcut-o niciodată. Cât se poate de firească reacţia acestor sponsori olandezi care, până la urmă, n-au nicio obligaţie faţă de noi, cu atât mai mult cu cât discutăm de totala impasibilitate a factorilor responsabili din România în faţa acestor probleme sau a românilor care ar putea oferi un sprijin la rândul lor, dar nu o fac. Desigur, acest lucru este opţional, însă dacă acest sprijin vine de atâţia ani din Olanda, nouă nu ne rămân prea multe scuze robuste cu care să ne justificăm lipsa de implicare. Asistentele care lucrează în acest centru au fost şcolite în Olanda, evident, tot pe banii olandezilor.

Pierdem şi ceea ce am dobândit prin generozitatea şi grija altora

În concluzie, cei care au pus pe picioare acest Centru şi duc mai departe activitatea lui, atât de necesară celor aflaţi în suferinţă, fie că sunt în saloanele de la poalele Meseşului fie că sunt la casele lor, spun că atâta timp cât legea nu va da posibilitatea autorităţilor locale să acorde fondurile necesare, activităţile din Centru sunt puse sub semnul întrebării. Consiliul Judeţean, deşi a fost deschis, aşa cum este şi firesc, în faţa problemelor cu care Centrul se confruntă, nu poate face mai mult, motivând şi prin faptul că sălăjenii sunt cei care trebuie să beneficieze exclusiv de aceste tratamente, respingând oarecum ideea că şi alţi pacienţi, din alte judeţe, ar putea fi trataţi pe banii nostri. O raţiune corectă, la o primă privire. Dintre pacienţii trataţi, aproximativ 30 la sută provin din alte judeţe însă trebuie specificat faptul că sălăjenii sunt cei care au mereu prioritate. Cei de la Centru spun că ar fi contrar legii să refuze pacienţi care vin la poarta centrului, chiar dacă sunt din alte judeţe. Însă aici ne întoarcem la acelaşi cadru legislativ sărac ori de-a dreptul inexistent: dacă avem un centru pe care alţii nu-l au, avem medici, asistenţi, spaţii şi locuri libere, de ce autorităţile naţionale nu găsesc o poartă legislativă prin care să putem beneficia, la nivel de judeţ, de mai mulţi bani, astfel încât Consiliul Judeţean să nu mai fie strâmtorat din acest punct de vedere?

Întrebări retorice sau, eventual, răspunsuri care nu conving şi o situaţie care se agravează pe zi ce trece. Iar dacă noi, sălăjenii, am fost mai norocoşi decât alţii şi în Zalău a fost construit acest centru absolut fantastic, este cu adevărat imposibil de explicat, aşa cum spune şi preşedintele fondator venit din Olanda, de ce lucrurile nu pot merge mai departe, în beneficiul copiilor, adulţilor ori vârstnicilor care se confruntă cu probleme de sănătate ce pot fi rezolvate aici. Doar dacă luăm în seamă reducerea numărului de paturi din acest centru (în timp ce în Spitalul Judeţean nu s-a redus acest număr, în mod firesc) şi dacă mai adăugăm faptul că saloane întregi, cu paturi noi, băi moderne zac nefolosite, sub cheie, iar nimeni nu poate fi acuzat de ceva ilegal pentru că “nu sunt bani la Sănătate” este, în acelaşi timp, tragic şi nedrept pentru noi toţi, cei care ne-am putea bucura de serviciile acestui centru de sănătate de excepţie, cei care am putea avea o şansă la câţiva paşi distanţă, în timp ce alţii nici măcar nu viseaază la aşa ceva.

Pacienţii şi aparţinătorii, cei care au fost sau sunt acum în tratament în Centrul “Acasă” din Zalău au doar cuvinte de laudă faţă de condiţiile de aici, faţă de dotare, de personal şi mai ales faţă de rezultatele pe care le au, fiecare în problemele cu care s-a confruntat sau se confruntă. Totul merge cât se poate de “european” aici: de la terapii, tratamente, comportamentul cald şi deosebit de înţelegător al celor care lucrează în Centru. Dar, aşa cum este la noi, ceva trebuie să se întâmple la un moment dat astfel încât nici această faptă bună să nu rămână nepedepsită.