Cea de-a VIII-a a Galei Corneliu Coposu va avea loc anul acesta în județul Sălaj, locul de unde își au originile Iuliu Maniu și Seniorul Corneliu Coposu. Evenimentele vor fi organizate pe parcursul a două zile, în perioada 10-11 noiembrie, atât la Bădăcin, Bobota, cât și la Zalău, în locații cu o puternică încărcătură istorică. Acest eveniment va avea loc prin implicarea Consiliului Județean Sălaj, printr-un parteneriat realizat cu Fundația Corneliu Coposu. De asemenea, un rol important în organizare l-a avut și Paul Maghiu, directorul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Țara…
Mai mult...Bancul zilei
– Dragul meu, ce-ar fi să ne cumpărăm o maşină? Am vedea şi noi lumea. – Care? Asta sau cealaltă?
Mai mult...Două minivacanțe se arată în zare pentru angajați
La mai puțin de o lună distanță se anunță o minivacanță cu ocazia sărbătorilor. Atât Paștele Ortodox, cât și cel Catolic pică în aceeași zi, duminică, 20 aprilie 2025. Încă de Vinerea Mare, românii vor avea parte de mai multe zile libere legale, până în a doua zi de Paște inclusiv. Iar la nu foarte mare distanță de sărbătorile pascale, alte zile libere sunt anunțate de autorități. În acest an, ziua de 1 mai cade în timpul săptămânii, în ziua de joi. Astfel, bugetarii vor avea parte de o altă…
Mai mult...Zalăul, oraș cu potențial, dar cu buzunare goale pentru proiecte de cultură
La nivel național este remarcată o diferență semnificativă între marile orașe ale țării privind alocarea fondurilor publice ce vizează proiectele nonprofit pentru cultură, educație și pentru tineret. Primăriile reședințelor de județ acordă sume diferite pentru această ramură, iar acest lucru reprezintă un indicator în ceea ce privește calitatea vieții cetățenilor. Zalăul, un oraș important și un reper în ce privește conservarea tradițiilor, pare că stagnează însă, comparativ cu multe alte mari orașe din țară. Într-un top al reședințelor de județ ce alocă bani pentru proiecte de cultură, educație și tineret,…
Mai mult...Sâmbătă nefastă pentru sportul zălăuan
După înfrângerea rușinoasă a fotbaliștilor zălăuani, a venit o veste proastă și de la volei. Voleibaliștii de la SCM Zalău au pierdut sâmbătă, în Sala Sporturilor din Zalău, cu scorul de 1-3 (27-29, 25-23, 21-25, 17-25), manșa secundă din cadrul semifinalelor Diviziei A1 la volei masculin, în fața celor de Dinamo București. După acest rezultat, echipa zălăuană va evolua în finala mică a Diviziei A1, unde va întâlni SCMU Craiova. Este de apreciat parcursul excelent din acest campionat al voleibaliștilor de la SCM Zalău. – foto: SCM Zalău M. S.
Mai mult...Flavius Lucăcel și Szatmári J Ottó expun la Budapesta
Doi artiști vizuali cu origini sălăjene, Flavius Lucăcel și Szatmári J Ottó, își unesc creativitatea, cu sprijinul Institutului Cultural Român din Budapesta și al lui Bogdán Farkas, în expoziția PIXEL MANUAL. Vernisajul va avea loc în 3 aprilie 2025, ora 18, la sediul ICR Budapesta (1145 Budapest, Izsó u. 5). Despre expoziție, Flavius Lucăcel afirmă: „Proiectul expoziţional sondează un mic segment al creativităţii şi manualităţii populare româneşti. Undeva pe suprafeţe sau în adâncul obiectelor rămân mereu urmele măiestriei noastre. Conţinutul acestor obiecte cuprinde splendoarea şi simplitatea. Acele mâini delicate ce au…
Mai mult...Înfrângere rușinoasă pentru zălăuani
SCM Zalău a fost învinsă sâmbătă, pe Municipalul din Zalău, cu scorul de 2-0, la pauză 0-0, de CSM Olimpia Satu Mare, într-un meci contând pentru prima etapa a play-off-ului Seriei a 10-a, din Liga a 3-a la fotbal. Pentru SCM Zalău urmează partida cu Minaur Baia Mare, meci programat sâmbăta viitoare. Această înfrângere vine după o serie de transferuri „bănoase” la echipa zălăuană. De ani buni, bugetul echipei este unul foarte generos, din banii contribuabililor. Din păcate, nu răspunde nimeni… foto: SCM Zalău M. S.
Mai mult...Noi reglementări cu privire la angajarea persoanelor cu dizabilităţi, în vigoare de la 1 ianuarie 2025
Prevederile referitoare la angajarea şi protecţia persoanelor cu dizabilităţi au rădăcini atât în legislaţia europeană, cât şi în cadrul mai larg al drepturilor omului şi egalităţii de şanse. Ele derivă din mai multe surse juridice şi strategii internaţionale, europene şi naţionale. Legislaţia română cu privire la angajarea persoanelor cu dizabilităţi are deja o fundaţie bine reprezentată prin Legea 448/2006, care defineşte cadrul în care societăţile cu minim 50 de angajaţi au obligaţia să angajeze un minim de 4% persoane cu dizabilităţi. Un lucru mai puţin cunoscut este faptul că, spre…
Mai mult...Fotografia zilei
Artă…
Mai mult...Săptămâna viitoare încep simulările examenului de bacalaureat
Noua săptămână începe cu emoții și pentru liceenii sălăjeni ai claselor a XII-a. Dacă elevii de clasa a VIII-a au scăpat de probele scrise din cadrul simulării Evaluării Naționale, acum a venit rândul viitorilor absolvenți de liceu să-și evalueze cunoștințele. Aceștia vor susține simularea probelor scrise ale examenului de bacalaureat începând cu 24 martie și până joi, 27 martie 2025. Prima probă prevăzută în calendarul simulării este cea la Limba și literatura română, urmând ca marți să aibă loc proba obligatorie a profilului. În acest caz, elevii de la real…
Mai mult...„Construim împreună un muzeu viu în Bădăcin” – susține tradiția prin donația ta
Asociația Culturală Bădăcin, alături de tânăra generație a satului, inițiază un amplu proiect pentru ridicarea unei case tradiționale de tip muzeu în localitatea Bădăcin. Mai mult, inițiativa are în vedere și construirea unei șuri pentru dansuri și ateliere de meșteșuguri. Proiectul asociației bădăcinene cuprinde construirea unei case tradiționale autentice, realizată din materiale locale și care să respecte tehnica specifică. Aceasta va funcționa ca muzeu viu, având rolul de a conserva și valorifica istoria și cultura micului sat. Inițiativa promițătoare implică și ridicarea unei șuri destinate dansurilor populare și atelierelor de…
Mai mult...Deces
Sunt alături de fostul meu elev Sav Dumitru la marea pierdere pricinuită de moartea soției sale dragi. Dumnezeu să o odihnească în pace. prof. Bota Patrițiu
Mai mult...Calendar istoric al judeţului Sălaj – 22 Martie
1896: Ady Endre debutează ca poet în ziarul Szilágy din Zalău S-a întâmplat în 22 martie 1499 – S-a născut Johannes Carion, astrolog şi istoric german. 1599 – S-a născut Anthonius Van Dyck, pictor flamand, remarcabil portretist olandez al secolului al XVII–lea; elev al lui Rubens şi stabilit, pentru o vreme în Anglia, a devenit pictorul aristrocraţiei de la Curtea lui Carol I, influenţând arta engleză a vremii; printre cele mai cunoscute lucrări ale pictorului se numără: „Încoronarea cu spini”, „Portretul lui Carol I, regele Angliei”, „Snyders şi soţia sa” (m.09.12.1641). 1599 – S-a născut…
Mai mult...Bancul zilei
El: – Faci ceva de mâncare? Ea: – Poate îţi fierb un ou… El: – Poţi să zici „nu” şi fără ameninţări.
Mai mult...