INS: Consumul de energie electrică a scăzut cu 4,4% în primul semestru din 2022

Producţia internă de energie a scăzut, în primul semestru din 2022, cu aproape 500.000 tone echivalent petrol (tep), comparativ cu intervalul similar din anul precedent, în timp ce consumul de energie electrică s-a diminuat cu 4,4%, conform datelor publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică, informează Agerpres. Statistica oficială relevă faptul că, la 30 iunie 2022, resursele de energie primară au scăzut cu 2%, iar cele de energie electrică cu 5,6%, faţă de acelaşi interval din 2021. Principalele resurse de energie primară au totalizat 16,283 milioane tone tep, în scădere…

Mai mult...

Peste o sută de pelerini din Sălaj merg pe jos la Mănăstirea Nicula

Pelerinajul a început zilele trecut, participanții parcurgând pe jos o distanță de aproximativ 150 de kilometri până la Mănăstirea Nicula. Potrivit Episcopiei Sălajului, pelerinajul credincioșilor din Episcopia Sălajului la Mănăstirea Nicula este organizat, anual, în cinstea Maicii Domnului și datează de peste 100 de ani. Acesta începe din satul Valcău de Jos și se desfășoară pe jos, pe o distanță de 150 km pe sens, pe parcursul a opt zile. Zilele trecute, Preasfinţitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Păușa, Protopopiatul Zalău, unde a asistat la o…

Mai mult...

Șoferul oprit cu focuri de armă a fost arestat. Tânărul este acuzat și de tentativă de omor

Șoferul pentru oprirea căruia polițiștii au tras focuri de armă a fost arestat, potrivit prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, Sorin Flonta. Șoferul a fost arestat pentru o perioadă de 30 de zile. Bărbatul este acuzat că nu a oprit la semnalul polițiștilor, că a condus sub influența băuturilor alcoolice, pentru că nu deținea permis de conducere, dar și pentru că a condus un autoturism neînmatriculat. Șoferul este acuzat și de tentativă la omor calificat pentru că, prin faptul că nu a oprit la semnalele polițiștilor și nici când…

Mai mult...

Detalii șocante despre cazul șoferului oprit cu zeci de focuri de armă. Polițiștii au prevenit o posibilă tragedie, susține Sindicatul „Europol”

Oficialii Sindicatului „Europol” au venit cu detalii despre cazul tânărului șofer oprit cu focuri de armă. În mesajul Europol se arată că în cursul nopții de vineri spre sâmbătă, după ce polițiștii au primit un apel prin 112 în care se reclama faptul că un autoturism circulă haotic de pe o banda pe alta pe un bulevard din Zalău, toate echipajele s-au mobilizat pentru identificarea șoferului. La scurt timp, autoturismul a fost reperat de un echipaj de ordine publică, iar la semnalele polițiștilor șoferul a accelerat, și-a continuat drumul, chiar…

Mai mult...

INS: Importurile de lapte de vacă au crescut cu aproape 14%, în primul trimestru din 2022

Unităţile procesatoare au colectat cu 4,6% mai puţin lapte de vacă, în primele şase luni ale anului, faţă de aceeaşi perioadă din 2021, în timp ce cantitatea importată s-a majorat cu 13,8%, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate vineri, informează Agerpres. Astfel, în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2022, cantitatea de lapte de vacă pe care unităţile procesatoare au colectat-o a scăzut cu 26.682 tone raportat la primul semestru al anului trecut. Scăderi ale producţiei au fost înregistrate la următoarele produse lactate: unt – cu 576 tone…

Mai mult...

Locuri de muncă 13.08.2022

*** MATRA IMPEX PROD COM S.R.L. angajează CONTABIL. Telefon 0260 661403 sau 0744 583446. ***Angajăm cu contract de muncă permanent în Zalău femeie 45 – 55 ani fără obligaţii, eventual văduvă, pentru curăţenie şi întreţinere casă curte şi un câine. Relaţii la tel. 0260661447 şi 0756399756. *** Angajăm vânzătoare pentru magazin alimentar. Informații la telefon 0743 603661. *** Caut îngrijitoare pentru femeie în vârstă, în localitatea Crişeni, la intrare dinspre gară. Tel. 0748227717 *** Angajăm în condiţii avantajoase: IZOLATORI, TINICHIGII. Relaţii suplimentare la telefon: 0734.776.112; Email: dinu.berariu@kaefer.com *** S.C. OVI…

Mai mult...

Expoziție de mașini clasice la Zalău. Vedeta evenimentului: un IMS din 1958

Zeci de mașini clasice, unele fabricate acum 40 sau 50 de ani, au putut fi văzute într-o expoziție desfășurată astăzi în parcarea Value Centre Zalău. Un IMS fabricat în 1958 a atras privirile curioșilor, mașina fiind cumpărată și restaurată de zălăuanul Daniel Iloc, un pasionat de mașini vechi. Evenimentul a fost organizat de Retromobil Sălaj, un club al pasionaților de mașini vechi din județul nostru, club coordonat de sălăjeanul Tiberiu Păușan. Au fost expuse nenumărate modele de Mercedes, BMW, Ford, Dacia 1300, Renault 12, Dacia 1310-TAXI (un model devenit extrem…

Mai mult...

Acțiune inedită la Crasna. Primari, localnici, oameni de afaceri și fermieri au donat grâu pentru centre de copii și bătrâni

Primarii mai multor comune sălăjene, reprezentanți ai Consiliului Județean Sălaj, Primăriei Zalău, ai UDMR Sălaj, oameni de afaceri și fermieri au participat astăzi la o acțiune de strângere a grâului pentru centre de vârstnici și copii. Acțiunea s-a desfășurat la Crasna și a devenit o tradiție la nivel local. Evenimentul s-a derulat în apropierea bazei sportive din Crasna. O căruță împodobită cu țesături tradiționale și cu grâu uscat a fost umplută cu grâu. Sacii au fost aduși de reprezentanții mai multor primării, dar și de oameni de afaceri și fermieri.…

Mai mult...

Scene de groază între Zalău și Cehu Silvaniei. Un șofer a fost împușcat

Azi-noapte, un tânăr de 21 de ani a ajuns în stare gravă la un spital din Cluj-Napoca după ce a fost împușcat de un polițist. Potrivit unor surse judiciare, incidentul s-a petrecut pe drumul dintre municipiul Zalău și orașul Cehu Silvaniei, tânărul fiind împușcat pentru că nu ar fi oprit la semnalele polițiștilor. Mai mult, exista suspiciunea că șoferul era sub influența unor substanțe interzise. Contactat telefonic de redactorul Magazin Sălăjean, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, Sorin Flonta, a explicat că este în desfășurare o anchetă pentru stabilirea…

Mai mult...

Calendar istoric al judeţului Sălaj: 13 august

1902: se pune piatra de temelie a clădirii principale a Colegiului Reformat din Zalău S-a întâmplat în 13 august 1391 – Prima atestare documentară a mănăstirii Peri (Transilvania), în “Tomos” – ul patriarhului ecumenic Antonie al IV – lea. 1595 – Victoria de la Călugăreni a lui Mihai Viteazul, domn al Ţării Româneşti (1593-1601), împotriva armatelor otomane conduse de Sinan-Paşa. (13/23). 1864 – Al. Ioan Cuza a promulgat printr-un decret, Legea rurală; sunt împroprietărite 463554 familii de ţărani. 1913 – S–a născut Ion Barnea, istoric şi arheolog, membru de onoare…

Mai mult...

Deficitul de la bugetul de pensii încaieră clasa politică

Declaraţia lui Marius Budăi, ministrul Muncii, referitoare la deficitul la bugetul de pensii pe anul acesta, deficit care ar atinge 12 miliarde de lei, exact suma virată de stat către Pilonul 2 de pensii, a constituit un nou motiv de dispută în interiorul clasei politice din ţara noastră. Deşi ministrul Muncii a precizat în declaraţia respectivă că este exclus ca statul să nu mai vireze procentul stabilit prin lege către Pilonul 2 de pensii, deputatul Claudiu Năsui (USR), fost ministru al Economiei în guvernul Cîţu, i-a acuzat pe social-democraţi că…

Mai mult...