Ciobanul fără nume și lupii Sălajului

Gusti are colți ce par fioroși, mă privește fără să clipească, stă nemișcat și e gata să mă atace. Subordonații lui îi sunt alături, s-au apropiat de mine. Recunosc, îmi este teamă. Frica dispare când o voce răgușită se aude-n depărtare. Vitejii din fața mea se liniștesc, iar Gusti se așază lângă mașină și se întinde în iarbă. Răsuflu ușurat. Nu m-am gândit unde voi ajunge într-o zi ploioasă de toamnă, dar m-am trezit în Ruginoasa, un alt sat în care n-am mai fost. Să-mi fie rușine, sunt sălăjean, dar…

Mai mult...

Ferestrele lui Flavius Lucăcel

În cadrul Festivalului ”Curtea Artiștilor” a fost vernisată, miercuri 7 septembrie, ultima expoziție din această stagiune. Artistul plastic Flavius Lucăcel și-a expus şapte dintre deja celebrele ”ferestre” într-o expoziție intitulată sugestiv ”Windows 1885”. Da, lucrările lui Flavius Lucăcel sunt celebre, au depășit deja granițele țării, cea mai recentă expoziție fiind cea de la Institutul Cultural Român din Madrid. Așa că, o expoziție la Zalău, într-un spațiu neconvențional, este un eveniment pe care n-am vrut să-l ratez. Cunosc spațiul, o hală cu iz post-industrial, în care am avut ocazia să admir…

Mai mult...

Zvonoteca

# Comerțul telefonic prinde contur. După niscaiva analize de rutină, pe la cabinete sau corhaz, unde îți lași numărul de celular, te trezești cu telefoane. Toate de la tămăduitori din județele vecine. Cică, oferă tratamente numai pe bază de plante, eficiente la maximum, care vindecă orice boală, chiar orice boală! Tarifele nu-s mici! Totu-i comercial, industrie adevărată. Unii chiar pun botu’. # S-au schimbat stâlpii în Zalău, dar au rămas şi cei vechi, să sprjine cablurile. Vom ajunge să avem pădure de stâlpi. Apropo’s de stâlpi, după vreun an ard…

Mai mult...

Lenea sau curva?

Niciodată n-am suportat lenea, nu pot, așa sunt eu. Nu e ceva cu ce să mă laud, dar asta simt. Și știu că lenea e o curvă tot mai mare inclusiv în județul ăsta în care m-am născut. Zilele trecute am vrut să stau de vorbă cu niște oameni ce par amărâți, neajutorați, dar am avut un șoc. Pe unii îi știu din adolescență. Erau și sunt oameni încă zdraveni, puternici, au mâini, picioare, dar n-au muncit și nu muncesc, stau prin locuințe sociale, o duc tot prin chefuri, muzică,…

Mai mult...

Au fost prinși tinerii bănuiți de spargerea autoturismelor din Zalău

Trei tineri, doi băieți și o fată, bănuiți de spargerea mai multor autoturisme din municipiul Zalău au fost identificați de polițiști. Adolescentul de 16 ani și tânărul de 20 de ani au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Sălaj. Cei trei sunt bănuiți că au spart zece autoturisme în municipiul Zalău, în noaptea de doi spre trei septembrie. Zilele trecute, zece persoane au sesizat polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj cu privire la faptul că persoane necunoscute le-au spart geamurile autoturismelor din care au…

Mai mult...

Voleibaliştii zălăuani, la primul turneu de verificare

După o pregătire de câteva săptămâni pe plan local, echipa de volei a clubului SCM Zalău va participa în aceste zile la primul turneu de verificare dinaintea noului sezon. Echipa condusă de Dragan Kobiljski şi Marius Lazăr va participa la „Cupa Arcada”, turneu organizat de campioana României, Arcada Galaţi. Alături de formaţia zălăuană, la turneu vor mai fi prezente Steaua Bucureşti şi CSM Constanţa. SCM Zalău s-a antrenat în efectiv complet în această săptămână, singura absenţă fiind, în continuare, antrenorul sârb, care participă cu naţionala Serbiei la Campionatul Mondial, dar…

Mai mult...

Sprijin pentru familiile vulnerabile!

Peste 300.000 de preșcolari și elevi din familii defavorizate vor primi ajutoare în valoare de 500 de lei pentru rechizite și îmbrăcăminte. Suma totală alocată este de 150 de milioane de euro, prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD). Sprijinul se acordă pe card. Pentru elevii care l-au primit deja, încărcarea va începe în această lună. Pentru noii beneficiari, cardurile vor fi emise și încărcate în cursul lunii octombrie. Biroul de presă al PNL (P)

Mai mult...

S-ar putea interzice vânzarea petardelor

Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive urmează să fie modificată, potrivit proiectului de lege ce se va vota în Camera Deputaților, în sensul interzicerii comercializării către populație a categoriei de articole pirotehnice din care fac parte și petardele. Mai exact, se va elimina regula actuală care stabilește că “persoanele care au împlinit vârsta de 16 ani pot deține și utiliza articole pirotehnice din categoriile 1 și P1”, potrivit legii menționate. De fapt, prevederea amintită va fi înlocuită, la alineatul respectiv urmând să scrie că “persoanele care au împlinit vârsta…

Mai mult...

Locuri de muncă 7.09.2022

*** SC ECOPROIECT SRL angajează ARHITECT (cu sau fără drept de semnătură) şi INGINER CONSTRUCTOR. Persoană de contact, ing. Otilia Hendea – 0740.133.794 *** Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Speranța” Zalău organizează concurs, în data de 13.09.2022, ora 9.00, la sediul din Zalău, str. Salcâmilor, nr.1, în vederea ocupării următoarelor posturi didactice, pe perioadă determinată: 1 post profesor itinerant și de sprijin, cu predare în limba română; 2 posturi profesor-educator, cu predare în limba română; 2 posturi profesor de psihopedagogie specială pentru o catedră de educație specială, cu predare în…

Mai mult...

Angajații Cemacon au gătit pentru nevoiași

Peste două sute de porții de mâncare au pregătit o parte din angajații companiei Cemacon în cadrul programului de voluntariat „O masă caldă”. Mâncarea ajunge la persoane nevoiașe, în special la copii și vârstnici. Responsabilii cu derularea programului au anunțat că echipa Cemacon a gătit 130 de porții de ciorbă și 130 de porții de fasole cu cârnați, iar ca desert a fost servită prăjitură. Cei care doresc să se înscrie în program o pot face accesând pagina de internet omasacalda.ro.

Mai mult...