Parada modei din costume reciclabile, la Grupul Scolar Mihai Viteazul Zalau

Parada modei din costume reciclabile, la Grupul Scolar Mihai Viteazul ZalauO inedita parada a modei a fost prezentata, ieri, in sala festiva a Grupului Scolar Mihai Viteazul din Zalau. Rochiile confectionate de elevi din ziare, saci menajeri si alte materiale reciclabile au strans ropote de aplauze din partea colegilor. Pe langa vestimentatie, elevii au realizat si machete functionale din materiale reciclabile, dar si podoabe ingenioase si originale pentru pomul de Craciun.

Evenimentul a facut parte din proiectul Eco-fizica, initiat de catedra de fizica a unitatii scolare, coordonata de Mariana Driha, in parteneriat cu Agentia pentru Protectia Mediului Salaj. Scopul acestui proiect il reprezinta implicarea elevilor in activitati de protejarea mediului si de incurajarea elevilor talentati spre dezvoltarea ideilor si a spiritului de competitie.

Activitatea desfasurata ieri, intitulata Inventica si proiectare artizanala este doar una cuprinsa in acest proiect. Evenimentul a incadrat si o expozitie de machete functionale artizanale si de conceptie proprie din materiale reciclabile. De asemenea, a fost programata o parada a modei din materiale reciclabile. Costumele au fost confectionate din: ziare, reviste, flori, hartie, farfurii de unica folosinta, pahare din plastic, pungi din polietilena, saci de gunoi, jaluzele, tipla de impachetat florile etc. Juriul a avut sarcina grea de a alege care costumatie a indeplinit cel mai bine conditia de a fi si reciclabila si creativa. O conditie ce s-a impus a fost calitatea materialelor si a procedeelor folosite in confectionarea rochiilor. In incheierea activitatilor, elevii au intonat colinde in spiritul sarbatorilor de iarna.

Leave a Comment