S-a descoperit o nouă spadă care datează, cel mai probabil, din Epoca Bonzului

În județul Sălaj a fost descoperită, de către un bărbat care efectua căutări cu ajutorul unui detector de metale, o sabie, care se pare că datează din Epoca Bronzului.

Într-un recent comunicat de presă al Direcţiei Judeţeane pentru Cultură (DJC) Sălaj, se menționează că obiectul în cauză a fost predat, în data de 19 iunie, Primăriei Zalău, de către cel care a și găsit-o. Imediat, reprezentanţii administraţiei locale au trimis artefactul către DJC Sălaj, urmând să se facă următorii pași legali care se impun într-o asemenea situație. În comunicatul de presă se mai arată că „După verificările care se impun, privind contextul şi locul descoperirii, Direcţia Judeţeană Pentru Cultură Sălaj va transmite bunul arheologic către Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău (MJIAZ) spre administrare şi clasare, aşa cum este prevăzut în Art. 46 (2) din Legea Nr. 182 Republicată*) din 25 octombrie 2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil. În urma acestor demersuri, Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău va avea calitatea de gestionar/administrator, cu toate drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege. În acest sens, MJIAZ efectuează toate activităţile prevăzute de lege în ceea ce priveşte clasarea/ înscrierea bunului cultural în Patrimoniul Cultural Naţional mobil, precum şi operaţiunile necesare conservării acestuia”.

Reprezentanţii Direcţiei de Cultură precizează că spada care a fost găsită ar putea proveni din Epoca Bronzului. Contactat cu privire la acest subiect, Ioan Bejinariu – arheolog în cadrul MJIAZ este de părere că, în acest moment, este prematur să se lanseze opinii legate de această sabie. Acesta spune că este mult mai înțelept să așteptăm concluziile specialiștilor, care nu vor întârzia să apară de îndată ce vor putea studia, amănunțit, acest obiect. Ioan Bejinariu a mai precizat că, din ce se cunoaşte până la această oră, ar putea fi vorba de o spadă confecţionată la nivel local, având o vechime de peste 3.000 de ani. Până în prezent, în Sălaj au mai fost descoperite circa 10 astfel de spade din această epocă. Se pare, la acea vreme, sabia ar fi înlocuit  ca armă de luptă toporul.

Potrivit reprezentanților MJIAZ, pe care i-am contactat în cursul acestei zile cu privire la acest subiect, sabia recent descoperită nu a ajuns încă în posesia instituției.

2 Thoughts to “S-a descoperit o nouă spadă care datează, cel mai probabil, din Epoca Bonzului”

  1. […] În județul Sălaj a fost descoperită, de către un bărbat care efectua căutări cu ajutorul unui detector de metale, o sabie, care se pare că datează din Epoca Bronzului. Într-un recent comunicat de presă al Direcţiei Judeţeane pentru Cultură (DJC) Sălaj, se menționează că obiectul în cauză a fost predate, în data de 19 iunie, Primăriei Zalău, de către cel care a și găsit-o. Imediat, reprezentanţii administraţiei locale au trimis artefactul către DJC Sălaj, urmând să se facă următorii pași legali care se impun într-o asemenea situație. În comunicatul de… Citeste mai mult […]

  2. […] În județul Sălaj a fost descoperită, de către un bărbat care efectua căutări cu ajutorul unui detector de metale, o sabie, care se pare că datează din Epoca Bronzului. Într-un recent comunicat de presă al Direcţiei Judeţeane pentru Cultură (DJC) Sălaj, se menționează că obiectul în cauză a fost predat, în data de 19 iunie, Primăriei Zalău, de către cel care a și găsit-o. Imediat, reprezentanţii administraţiei locale au trimis artefactul către DJC Sălaj, urmând să se facă următorii pași legali care se impun într-o asemenea situație.  » Mai multe detalii […]

Leave a Comment