Prinţul Charles se implică financiar în salvarea unei biserici de lemn din Sălaj

Alexandru Moldovan

Un grup de iubitori ai patrimoniului face apel pentru găsirea de resurse financiare pentru salvarea unei biserici de lemn din Sălaj, oferind totodată, gratuit, ajutor în realizarea unei părţi a documentaţiei şi anunţând că moştenitorul Coroanei Britanice, Prinţul Charles, va sprijini intervenţia cu o parte din costuri.
„Biserica de lemn din Brusturi, comuna Creaca, judeţul Sălaj, este unul dintre acele monumente din România care nu vor mai supravieţui iernii 2018-2019 dacă nu se intervine de urgenţă! Şi pentru că avem alături de noi câţiva oameni inimoşi din nord-vestul ţării, între care se află doctorul Bogdan C. Pintea şi preotul Cristian Popa, care ne-au solicitat ajutorul, am decis să ne implicăm în salvarea ei”, se arată pe pagina de Facebook a Proiectului „Ambulanţa pentru Monumente” iniţiat de către un grup de iubitori ai patrimoniului şi derulat de către Asociaţia Monumentum.
Potrivit sursei citate, pentru refacerea acoperişului bisericii şi punerea în siguranţă a monumentului, este nevoie de circa 13.500 de euro, pentru studii şi expertize, analize şi materiale de construcţii.
„Deja beneficiem de o echipă consolidată de specialişti, între care Ileana Burnichioiu şi Bogdan Ilieş, care ne vor ajuta pro bono cu realizarea unei părţi a documentaţiei. Alteţa sa Regală, Prinţul de Wales, susţinător al proiectului ‘Ambulanţa pentru monumente’, va sprijini intervenţia cu o parte din costuri. Dar, pentru a ajunge la suma necesară, ne bazăm din nou şi pe ajutorul vostru. Orice fel de sumă contează!”, precizează iniţiatorii demersului.
Donaţiile pot fi făcute în cont bancar IBAN: RO46RNCB0227141236620001 SWIFT Code: RNCBROBU Bank Name: BCR SUCURSALA JUDETEANA SIBIU Bank Address: STR EMIL CIORAN NR 1, SIBIU Recipient Name: ASOCIATIA MONUMENTUM Recipient Address: com Altana, No 557, Sibiu, Romania Cu menţiunea „Pentru BRUSTURI”. Pentru Paypal: http://ambulanta-pentru-monumente.ro/doneaza/.
„Monumentul provine cel mai probabil din jurul anului 1701 şi este înscris în Lista Monumentelor Istorice. Biserica a fost ridicată din bârne de stejar, la dimensiuni reduse, pe un plan dreptunghiular. La răsărit, absida se închide în cinci laturi, iar pe sud se remarcă un pridvor şi îmbinări în console masive. Vechimea, tehnica arhaică de construcţie, silueta, detaliile sculptate, alături de pictura din interior constituie argumente puternice pentru ca acest reprezentant deosebit al arhitecturii noastre din lemn să fie cât mai repede salvat. Intervenţia pentru refacerea învelitorii şi consolidarea acoperişului este programată pentru luna octombrie 2018”, se precizează în postarea menţionată.
Proiectul Ambulanţa pentru Monumente, iniţiat de către un grup de iubitori ai patrimoniului şi derulat de către Asociaţia Monumentum (https://www.facebook.com/asociatiamonumentum/) îşi propune să acţioneze eficient în domeniul salvgardării patrimoniului imobil prin punerea în siguranţă a unor obiective de patrimoniu importante aflate în stare avansată de degradare din sudul Transilvaniei, până când acestea vor putea fi restaurate.
Pentru obţinerea unor efecte pe termen mediu şi lung, proiectul îşi doreşte o mai bună implicare a societăţii civile şi creşterea societăţii filantropice din România pentru prezervarea patrimoniului imobil. Astfel, regula după care funcţionează proiectul este simplă: acolo unde există cel puţin un sprijin pentru achiziţionarea materialelor necesare punerii în siguranţă, „ambulanţa” şi voluntarii se vor ocupa de punerea în siguranţă a acelui obiectiv. Proiectul pilot a fost co-finanţat prin Administraţia Fondului Cultural Naţional şi este sprijinit de către Alteţa Sa Regala Prinţul de Wales si Anglo Romanian Trust for Traditional Architecture. Echipa operativa a „ambulanţei” este formată din istoricul Ileana Burnichioiu şi arhitecţii Veronica Vaida, Ştefana Paul şi Eugen Vaida.

3 Thoughts to “Prinţul Charles se implică financiar în salvarea unei biserici de lemn din Sălaj”

  1. Anonim

    AMSO CATELUSUL SECURISTULUI

  2. Anonim

    Rușine să le fie Bisericii Ortodoxe Române, direcției județene de cultură, administrației comunei, județului și Ministerului Culturii și Identității Naționale!
    Acolo, în bisericuțele lăsate să piară a fost mîntuirea neamului, nu în silozul de la București!

  3. Anonim

    Da pwlalaul de Johanis ce ma-sa face?

Lasă un răspuns la Anonim Anulează răspunsul