Femeie bătută crunt și tâlhărită în autogara din Zalău

La începutul acestei săptămâni, un echipaj de jandarmerie a fost solicitat să intervină în curtea autogării de pe strada Tudor Vladimirescu din Zalău, după ce o femeie a reclamat faptul că a fost victima unei agresiuni. La momentul intervenției, presupușii agresori nu mai erau la fața locului, însă, cu sprijinul polițiștilor, unul dintre aceștia a fost identificat. În urma verificărilor s-a stabilit că victima, în vârstă de 25 ani, aflată pe scările unui mijloc de transport în comun, pe fondul unor discuții contradictorii, a fost trasă de păr afară din autobuz de către concubinul acesteia, un bărbat de 28 de ani din comuna Crișeni. Mai apoi, bărbatul, împreună cu sora lui de 29 de ani, i-au aplicat femeii lovituri cu pumnii în zona feței. Ulterior, agresorii au părăsit locul incidentului, dar nu înainte de a lua geanta victimei. În cauză, jandarmii au întocmit acte de constatare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „lovire sau alte violențe”, „violență în familie”, „tulburarea ordinii și liniștii publice”, respectiv „furt”, acte ce vor fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău pentru continuarea cercetărilor. Victima a refuzat acordarea de îngrijiri medicale. Bunurile sustrase au fost recuperate parțial.

Fotografie cu rol ilustrativ

2 Thoughts to “Femeie bătută crunt și tâlhărită în autogara din Zalău”

  1. […] La începutul acestei săptămâni, un echipaj de jandarmerie a fost solicitat să intervină în curtea autogării de pe strada Tudor Vladimirescu din Zalău, după ce o femeie a reclamat faptul că a fost victima unei agresiuni. La momentul intervenției, presupușii agresori nu mai erau la fața locului, însă, cu sprijinul polițiștilor, unul dintre aceștia a fost identificat. În urma verificărilor s-a stabilit că victima, în vârstă de 25 ani, aflată pe scările unui mijloc de transport în comun, pe fondul unor discuții contradictorii, a fost trasă de păr afară din… Citeste mai mult […]

  2. Ortensia

    Tâlhărie nu e? Doar in titlul articolului? Declinati cazul … Brigăzii Diverse!!!

Leave a Comment