Polițiștii sălăjeni au desfășurat în această perioadă acțiuni pentru diminuarea riscurilor rutiere. Oamenii legii au avut în vizor respectarea limitelor legale de viteză, dar și prevenirea evenimentelor rutiere cauzate de viteza excesivă.
Vizați de acțiunile polițiștilor rutieri au fost șoferii care depășesc viteza. În acest sens, autoritățile au folosit toate echipamentele de supraveghere a traficului rutier și măsurarea vitezei din dotarea IPJ Sălaj. La nivel național, viteza maximă admisă în localități este de 50 sau 70 km/h, cu acordul administratorului drumului public, respectiv 90/100 km/h în afara localităților, 120 km/h pe drumurile expres și 130 km/h pe autostrăzi.
Astăzi, 5 septembrie 2025, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj desfășoară ample acțiuni de control pe întreaga rețea de drumuri publice din județ. În cadrul acesteia sunt folosite toate aparatele radar din dotare, atât cele fixe, cât și cele mobile, cu scopul de a depista și sancționa șoferii care nu respectă regimul legal de viteză sau încalcă alte norme privind circulația pe drumurile publice, potrivit reprezentanților IPJ Sălaj.
Demersul polițiștilor are ca obiectiv principal creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea evenimentelor rutiere grave. Prin aceste măsuri, polițiștii sălăjeni urmăresc nu doar sancționarea celor care pun în pericol viața și siguranța celorlalți participanți la trafic, ci și responsabilizarea șoferilor și conștientizarea importanței respectării regulilor de circulație.
„Participanții la trafic sunt îndemnați să circule cu prudență, să adapteze permanent viteza la condițiile de drum și să manifeste o conduită preventivă, pentru ca deplasările să se desfășoare în condiții de siguranță. Pietonilor le recomandăm să respecte regulile de circulație aplicabile lor: aceștia trebuie să traverseze strada pe marcajul pietonal, prin dreptul indicatoarelor „Trecere pentru pietoni”, iar acolo unde sunt instalate semafoare, numai la culoarea verde a acestora, să evite să pună conducătorii de autovehicule in situația de a frâna brusc pentru a le acorda prioritate și să constituie prin comportamentul lor un exemplu pozitiv pentru cei mici”, au mai precizat reprezentanții IPJ Sălaj.