Ce mai fac senatorii de Sălaj? Fodoca și Pintea, printre semnatarii moțiunii împotriva lui Daniel David

Senatorii au votat luni moțiunea simplă depusă de opoziție împotriva ministrului Educației, Daniel David. Printre inițiatori și semnatari s-au numărat și senatorii sălăjeni Liviu Fodoca și Paul Ciprian Pintea.

Intitulată „În loc de instrucție și excelență, umilință și dresaj”, moțiunea a fost respinsă în plen. Documentul, susținut de membrii AUR și de mai mulți senatori neafiliați, a întrunit doar 40 de voturi în favoarea demiterii lui David, în timp ce 82 de senatori s-au opus, iar unul s-a abținut.

Opoziția a inițiat moțiunea simplă atât pentru a solicita demiterea ministrului, cât și pentru retragerea unor măsuri adoptate odată cu noul an școlar. Printre acestea se numără creșterea normei didactice, comasarea anumitor unități de învățământ sau reducerea fondului de burse.

Cei doi senatori sălăjeni, aleși în decembrie 2024 pe listele Partidului Oamenilor Tineri, au părăsit formațiunea la doar câteva luni distanță. În prezent, Liviu-Iulian Fodoca este membru al grupului „Pace-Întâi România”, iar Paul-Ciprian Pintea a rămas neafiliat.
De la începutul mandatului, fiecare a propus mai puțin de zece inițiative legislative, dintre care zero promulgate. Fodoca s-a remarcat prin 13 declarații politice, în timp ce Pintea cu niciuna, potrivit informațiilor disponibile pe site-ul Senatului României.

Fodoca a lansat mai multe critici la adresa funcționarilor din Educația sălăjeană, acuzând politizarea Inspectoratului Școlar. Acesta susține că numirile politice s-ar face la directivele premierului, „numiți după bunul plac”.

Sursă foto: Antena 3 CNN

Leave a Comment