Proiectul de restaurare al celor două biserici din lemn din Cizer şi Petrindu, județul Sălaj, demarat în urmă cu un an şi jumătate, a ajuns la final. Lucrările de restaurare, deosebit de complexe şi migăloase,au fost executate de specialişti arhitecţi şi restauratori români în colaborare cu specialişti norvegieni. Cele două lăcașuri de cult, monumente istorice înscrise în valorosul patrimoniu mondial UNESCO, au fost strămutate la Cluj în anii 1965 respectiv 1968, pentru a fi protejate, dar şi pentru a fi expuse în Muzeul Etnografic al Transilvaniei, cel mai mare de acest gen din Ardeal, spre bucuria şi încântarea vizitatorilor din întreaga lume.
Expertul Tudor Sălăgean: „Selecţia a fost dură, suntem bucuroşi că ele au fost marile câştigătoare”
Biserica din Cizer, cunoscută și sub numele de „Biserica lui Horea”, este amplasată în incinta Parcului Național Etnografic “Romulus Vuia“ din Cluj (parte a Muzeului Etnografic al Transilvaniei), la marginea pădurii Hoia, iar pe întreaga perioadă a lucrărilor a fost închisă. Restaurarea a fost posibilă cu ajutorul unei finanţări în valoare de 3,88 milioane de lei, oferită de Guvernul Regal al Norvegiei, printr-un program de finanţare cu tradiţie lansat şi sprijinit de trei ţări, Norvegia, Islanda şi Liechtenstein.
După ce bisericile au fost selectate drept câştigătoare ale proiectului, managerul Muzeului Etnografic al Transilvaniei, Tudor Sălăgean, ne-a declarat: „A fost o selecţie foarte dură, solicitările au fost extrem de multe, alegerea celor care oferă aceste fonduri nu a fost una uşoară. Suntem bucuroşi că noi am fost cei aleşi ca beneficiari ai acestor fonduri, vitale pentru viitorul unor obiective atât de valoroase. Acestea sunt dealtfel, singurele fonduri care pot fi accesate pentru astfel de restaurări”.
Directorul muzeului a mai precizat că așezămintele au fost redeschise vizitării însă, din măsuri de precauţie luate de comun acord cu specialiştii, grupurile de vizitatori vor fi alcătuite din maximum zece persoane, la fiecare vizitare.
Bijuterii din lemn, sculptate în istoria neamului
Biserica din Cizer, ridicată de Horea, are o valoare istorică deosebită, fiind una din cele construite de marele erou român. Lăcaşul are puterea de a evoca evenimentele deosebite petrecute în sânul comunităţii, cu valoare de referinţă pentru întreaga zonă. În anul răscoalei, cizeranii s-au solidarizat cu Horea, refuzând afişarea patentei imperiale pe uşa bisericii. Aici s-a strâns suflarea satului în anul revoluţiei de la 1848, să-l asculte pe Avram Iancu, care îi îndemna pe ţărani să se scuture pentru totdeauna de umilinţele iobăgiei. Aici s-au rugat românii pentru înfăptuirea unirii celei mari şi pentru toţi cei chemaţi la marea luptă.
Lăcaşul de lemn este un preţios martor etnografic şi social al unor tradiţii unice, pierdute în timp. Aici era locul de judecată al adunărilor populare, conduse fie de voievodul zonei fie de jude sau de cneazul satului.
Biserica de lemn din Petrindu a fost transferată în Parcul Etnografic Naţional „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca în anul 1965. Construcţia este reprezentativă pentru bisericuţele de lemn iobăgeşti din nordului Transilvaniei ridicate în decursul secolului al XVIII-lea. Pictura murală din 1835, semnată de Dimitrie Ispas de la Gilău, unul dintre cei mai cunoscuţi zugravi ardeleni, a fost restaurată prin acest proiect, fiind restaurant totodată şi exteriorul bisericii.
Rafinament architectural şi picturi de o valoare inestimabilă
Biserica din Cizer este o capodoperă arhitecturală în lemn, o valoare pe care multe din statele europene şi din întreaga lume sunt „invidioase”. Au şi de ce! Planul ei, considerat a fi unul dintre cele mai evoluate şi elaborate dintre toate bisericile din Transilvania, a fost trasat respectându-se tradiţia, dreptunghiular, cu absida altarului decroşată (desprinsă) şi poligonală. În plan se disting, mai ales, forma poligonală a pronaosului şi pridvorul bisericii. Bolta semicilindrică din interiorul bisericii, iconostasul şi pereţii, pictaţi în culori şi nuanţe care fac să pară atât de reale scenele pe care le cuprind, sunt păstrate încă foarte bine. Culori vii precum albastrul, auriu şi verde, fac din aceste picturi un adevărat spectacol pentru privitor. Bârnele au fost cioplite din lemn de stejar şi au fost aşezate drept şi încheiate în cheotori netede cu multă grijă. Ceotorile sunt tăiate cu dinte dublu, lat şi puternic retras spre interior, un tip întâlnit la mai multe biserici de lemn din judeţul Sălaj. Un rafinament tehnic specific numai bisericilor de bună calitate se poate observa între bârne, unde latul lemnului a fost scobit puţin pentru a crea o mai bună etanşeizare. Turnul se înalţă pe tălpi peste tindă, numai până la nivelul coamei acoperişului, o trăsătură specifică bisericilor din Sălaj. Peste picioarele turnului ah fost aşezat un foişor pentru mai multe clopote, acoperit de un acoperiş în formă de coif prelung, atât de frumos şi specific zonei din nordul Transilvaniei.
Toate îmbinările au rămas foarte bine păstrate chiar şi după mutarea bisericii, în 1968, când Comisia Monumentelor Istorice transfera din satul Cizer în Parcul Etnografic “Romulus Vuia“ din Cluj-Napoca (primul muzeu in aer liber din România), acest “exemplar rar al arhitecturii romanesti in lemn din Transilvania secolului al XVIII-lea“. In aceasta biserica, pe o bârnă a naosului se poate descifra: “LUCRAT URSU H“ (cu caractere chirilice); de asemenea, alte doua inscriptii din biserica menţionează 1773 drept an al terminării construcţiei. Acest proiect dus la bun sfârşit reprezintă nu doar salvarea a două dintre cele mai importante monumente istorice din Transilvania, adevărate bijuterii de patrimoniu, unice în lume, ci a constituit o oportunitate pentru specialiştii români care au avut ocazia să lucreze cu unii dintre cei mai buni experţi norvegieni în restaurarea monumentelor de lemn. Lista valorilor inestimabile înscrise cu litere de istorie în patrimonial UNESCO cuprinde aşadar două dintre cele mai frumoase şi mai vechi biserici de lemn din lume, aduse în prezent într-o formă care le conferă durabilitate şi siguranţă, pentru a putea străbate alte secole, spre încântarea generaţiilor actuale dar mai ales a celor care vor veni.
