Au bătut o femeie fără apărare și i-au furat banii

În urma investigațiilor efectuate, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj au identificat și cercetat doi tineri, unul de 17 ani, din comuna Gârbou și un altul de 19 ani, din comuna Bălan, bănuiți de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată. În data de 3 septembrie, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că, în noaptea de 2 spre 3 septembrie, două persoane necunoscute, mascate, ar fi pătruns într-o casă din localitatea Bălan, aparținând unei femei de 92 de ani și ar fi exercitat acte de violență asupra acesteia, furându-i 1.140 de lei și telefonul mobil, răvășindu-i bunurile din casă.

Totodată, în urma administrării probatoriului, polițiștii au dispus reținerea, pentru 24 de ore, față de cei doi, urmând să fie prezentați instanței, în vederea dispunerii măsurilor legale care se impun.

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale continuă cercetările, sub supravegherea unității de parchet competente, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie calificată, în vederea documentării întregii activități infracționale a celor doi tineri.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

M. S.

Leave a Comment