Accident în apropiere de Cizer. O tânără de 20 de ani a fost transportată la spital

O tânără de 20 de ani, din localitatea Cizer, a fost implicată luni seara într-un accident rutier produs în afara localității. În timp ce se afla la volan, aceasta ar fi pierdut controlul direcției de deplasare într-o curbă, iar ulterior, s-a răsturnat cu mașina în afara carosabilului.

În urma incidentului, tânăra a suferit răni și a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Mai mult, aceasta a fost testată cu aparatul alcooltest, iar rezultatele au arătat că șoferița nu consumase băuturi alcoolice, potrivit polițiștilor.

Împrejurările și cauzele producerii accidentului urmează să fie stabilite în urma cercetărilor efectuate de oamenii legii.

Imagine cu rol ilustrativ.

Leave a Comment