Colegiul Național „Simion Bărnuțiu” din Șimleu Silvaniei continuă seria proiectelor Erasmus+, în cadrul acreditării europene de care beneficiază pentru o perioadă de cinci ani.
În acest an școlar, mobilitățile sunt destinate cu precădere elevilor, iar trei grupuri formate din 15 tineri ai claselor a IX-a și a X-a vor lua parte la stagii internaționale în Cipru, Turcia și Germania.
Deplasările vor avea loc în săptămâna „Școala Verde”, în perioada 30 martie – 3 aprilie 2026. În acest fel, frecvența la cursuri nu va fi afectată, după cum transmit reprezentanții colegiului șimleuan.
Aceste experiențe internaționale sunt un bun prilej pentru observarea sistemului de învățământ al țării-gazdă, îmbunătățirea competențelor lingvistice (în limba engleză, în primul rând, dar nu numai), asimilarea unor elemente de cultură și civilizație specifice țării vizitate și dezvoltarea competenței sociale în acest nou context.