Sănătatea în România, bolnavă în permanență

Din ‘89 încoace, România a numărat în domeniul sănătății zeci de miniștri. Unii dintre ei au avut mandate ceva mai extinse, iar alții au ocupat acest post doar câteva luni. Toți însă au vrut să reformeze un sistem care a continuat să se deterioreze de la an la an. La fel și sănătatea românilor. Pe zi ce trece constat că trăiesc într-o țară bolnavă, chiar tot mai bolnavă. Mai nou am început să simt pe propria-mi piele că acest sistem medical a fost făcut praf și pulbere în 30 de ani de: indiferență, haos și interese. Toate acestea au început să fie decontate pe multe, foarte multe vieți omenești. De instabilitatea emoțioanală a celor care sunt nevoiți să ia calea spitalelor nici nu mai are sens să vorbim. Am obosit teribil, mai ales acum pe timp de pandemie, de a merge la medic după un banal bilet de trimitere. De ce oare sistemul asta care poate fi simplificat, prin trimiterea rețetelor, a biletelor și a altor hârțoage nu se poate face altfel, grație tehnologiei? De ce? Am limita prevenirea și răspândireab lestematului de virus, am reduce drumurile și contactul direct al persoanelor vulnerabile cu virușii și bacteriile. De ce? Văd cum de la un ministru la altul, scandalurile s-au uitat, iar problemele cronice ale sistemului nu s-au rezolvat: tratarea persoanelor arse (nu din vina lor) sau infecțiile nosocomiale. Sistemul sanitar este grevat de probleme serioase, pe care poate nu le bagi în seamă sau le treci cu vederea până ești pacient. Ajungi la spital cu o boală și ești externat cu trei. Te duci din nou la medic, încercând să rezolvi cele trei boli căpătate și implicit, rezolvi poate una, dar mai iei alta. Mi-e frică să mă duc la spital. În spitalele românești se moare prea mult din cauze evitabile. De la Revoluția din ‘89, în România s-a dat șpagă hazardului pentru a prelungi viața unor spitale muribunde, deși ar fi putut construi unele noi. Iritarea bolnavilor și implicit  a aparținătorilor este, însă, de înțeles. De ce? Pentru ei există doar instituția autorității, care încasează bani pentru servicii publice, în rest…, ce partide au majoritate sau cine este omul care conduce nici nu mai are vreo relevanță. Oamenii au auzit atât de multe explicații încât nu mai au nici o răbdare. Deși este o țară prea săracă pentru a-și permite cumpărături ieftine și, implicit, repetate, ani de zile, România a cumpărat timp de o viață pentru spitale muribunde. Nu există nici măcar un singur spital construit de la zero, care să se apropie de standardele medicale ale secolului 21. De când și-a început “aventura europeană”, în România puteau fi construite nenumărate spitale din banii Uniunii Europene. Dar nimeni n-a făcut-o. Nu, pentru că au avut alte priorități!

Alte articole

Leave a Comment