Putem schimba sistemul „fără să schimbăm sistemul”?

Daniel Săuca

A mai trecut o săptămână, de parcă nu ar fi fost. Nu avem Guvern, dar ce contează… Țara, mândra țară, merge înainte (era să scriu cu partidul comunist..). Și spre un minunat week-end. Așa, printre „știrile” despre consultările prezidențiale, am citit și un interesant text despre educație, reformă, schimbarea sistemului. Interesant, zic eu, datorită perspectivei. Seducătoare, din perspectiva filosofiei… Iată câteva fragmente: „Consilierul prezidenţial, Prof. Univ. Dr. Valentin-Sorin Costreie, crede că schimbarea sistemului trebuie făcută «fără să schimbăm sistemul». Cu alte cuvinte, reforma nu trebuie să înceapă prin modificarea permanentă a planurilor-cadru, a manualelor sau a disciplinelor, ci prin valorizarea resursei umane existente. În centrul acestei viziuni se află profesorul. Costreie spune că şcoala trebuie să dezvolte gândirea critică şi capacitatea elevilor de a pune întrebări, nu doar să livreze informaţii. În era inteligenţei artificiale, problema nu mai este accesul la informaţie, ci discernământul. «Rolul educaţiei este să ţină copilul în întrebări», explică el. Din acest motiv, profesorii ar trebui formaţi pentru a stimula reflecţia şi autonomia intelectuală, indiferent de disciplina pe care o predau. Matematica, istoria sau biologia trebuie să devină instrumente prin care elevul învaţă să gândească, nu doar să memoreze. Totodată, Costreie vorbeşte despre necesitatea unei mai bune colaborări între şcoală, familie şi comunitate. Educaţia nu poate funcţiona prin transfer de responsabilitate între părinţi şi profesori, ci printr-un efort colectiv” (news.ro). Nu zic nu, dar parcă sunt importante și răspunsurile, nu doar întrebările. Și nu cele obligatorii, pe care elevul e obligat să le memoreze pentru note și examene. Tare mi-e că, totuși, sistemul trebuie schimbat cu totul. Subiectul, firește, e complex și nu poate fi epuizat nici în cadrul acestei rubrici. Rămâne cel puțin o întrebare: putem schimba sistemul „fără să schimbăm sistemul”?

One Thought to “Putem schimba sistemul „fără să schimbăm sistemul”?”

  1. Tăunul

    Râdem noi râdem dar, Păstorul a făcut închisoare pt niște versuri f inspirate, prin anii 50. Căpitane nu fi trist, legiunea merge înainte, spre un viitor comunist !

Leave a Comment