Proximități periculoase

Daniel Săuca
Cine vizitează Muzeul Memorial al Holocaustului din Transilvania de Nord (http://www.mmhtn.org), sinagoga din Șimleu Silvaniei, și nu e cât de cât informat în istoria nu chiar îndepărtată a României și a spațiului european, poate avea revelații, iluminări (dacă nu e cumva prea mult spus). Celorlalți, mai informați, li se pot arăta certitudini, li se pot confirma temeri, convingeri sau li se pot spulbera ori ogoi prejudecăți. În fapt, expoziția, modestă ca întindere, din muzeul (simbolic) amintit, nu abundă în date, imagini. Ni se prezintă succint, de pildă, și implicarea Ungariei horthyste în Holocaust. Revăzând aceste imagini, documente ce amintesc de o perioadă neagră din istoria omenirii, m-am gândit și la recentele, noile „provocări” ale personajului cu funcție de prim-ministru Orbán Viktor. Populistă sau nu, „provocatoare” sau nu, nu e de șagă cu „dezbaterea” ce vizează reintroducerea pedepsei cu moartea în țara vecină și prietenă. Intenția există, din moment ce și PPE, prin secretarul său general, i-a dat un ultimatum săptămâna trecută premierului ungar, avertizându-l că, dacă va pregăti un proiect de lege pentru reintroducerea acestei pedepse, atunci partidul său Fidesz va fi exclus din grupul popularilor europeni (Agerpres, Hotnews etc). D-lui Orbán pare să nu-i pese de aceste ultimatumuri, îngrijorări profunde, din moment ce a susținut reintroducerea pedepsei cu moartea atât în plenul Parlamentului European, cât și la conferința de presă ce a urmat (Agerpres). Să fie d-sa doar un clovn politic populist (așa cum spun mulți), un politician iresponsabil (cum s-a afirmat nu de puține ori) sau un posibil dictator fascist (așa cum se tem din ce în ce mai mulți)? Oricum, deja s-a ajuns prea departe. Punerea în discuție a unor valori europene, în fapt creștine, depășește abordarea emoțională, simplistă. Și apoi, asta ne mai lipsea, înconjurați de „probleme” (din Transnistria, Ucraina până în Macedonia), să ne trezim și cu escaladarea altor „probleme”, nu chiar vechi. E de văzut, printre multe altele, dacă România va juca vreun rol (de obicei nu joacă nimic, țurca nu se pune) în evidenta reașezare a „intereselor naționale și regionale” din această parte a Europei.

2 Thoughts to “Proximități periculoase”

  1. dana

    Viitorul vostru depinde, în mare măsură, de ceea ce învăţaţi şi experimentaţi, începând din acest moment. Asta scrie celebrul Brian Tracy în cartea ”Succesul în viață”. Căutăm urgent colaboratori part-time care vor să câștige bani în timpul liber, într-un proiect unic la nivel mondial. Oferim contract de comision. Pentru mai multe detalii, trimiteți mesajul PROIECT la adresa de email:stanciu.dana1965@yahoo.com

  2. Zălăuan

    Implicarea cetăţenilor unguri în holocaust a fost, în sfârşit, admisă şi de americani. Dar, eu nu aş face legătură dintre asta şi reîntroducerea pedepsei cu moarte, dorită de Orban. Această reîntroducere ar fi necesară şi în România, unde criminalii zburdă pe străzi iar jefuitorii de ţară n-au nicio frică !

Leave a Comment