Frontul politic (II)

PSD-ul reprezintă, fără îndoială, forţa principală în toată construcţia USL. Când mă refer la PSD ca forţă, mă refer la sutele de mii de oameni serioşi de la baza partidului care-n încăpăţânarea lor mai cred că PSD-ul va deveni în sfârşit aceea forţă curată pe care le-a dat-o Dumnezeu pentru a înfăptui o Românie democrată, curată şi prosperă. Fără hoţi. Evoluţia PSD-ului cu frământări şi sciziuni, am trăit-o nemijlocit în primii 15 ani de existenţă ai partidului. Îmi aduc aminte, după ce am creat prima siglă a FDSN-ului (împreună cu prietenul meu Vova), că spărgeam gura târgului la toate emisiunile politice televizate.

Trandafirii erau mai înfloriţi, maturi şi (cred) mult mai responsabili. Multe se pot spune despre PSD, însă o chestiune pe care sunt constrâns să o spun (expresie introductivă folosită de Petre Ninosu) este faptul că PSD-ul şi-a atins nivelul maxim al democraţiei interne în timpul mandatelor lui Ion Iliescu. Doar necunoscătorii ar putea să conteste această afirmaţie. Dacă mă întrebaţi pe mine, părerea mea (expresie utilizată de N.Văcăroiu) este că democraţia internă şi încrederea au creat o motivaţie interioară ce a generat energii imense. Bazele partidului au fost construite pentru o existenţă durabilă. Asta se vede şi acum.

Ajuns preşedinte, Adrian Năstase dizolvă în iulie 2004 Delegaţia Permanentă, numind o formulă pentru aranjarea Congresului următor. A fost prima acţiune publică ad-dictatorum în PSD. Atunci este adusă direct la vârf, o parte din puştimea ce se află astăzi la butoanele partidului. De ce nu i-o fi lăsat să-şi trăiască copilăria? A urmat falsul cu votul electronic pentru stabilirea listelor parlamentare, oficializându-se în acest fel frauda la nivelul partidului. În PSD a fost mai totdeauna apreciat sforăritul rozaliilor înaintea constructorilor politici, vânzarea propriilor soldaţi fiind o practică curentă în negocierile subterane. Liantul moral al partidului a fost pulverizat! A fost înfiinţat PNA-ul (actualul DNA) şi a fost crescut mandatul preşedintelui la cinci ani, chestiuni ce le crează acum un disconfort imens. Nu-i pentru cine se pregăteşte ci pentru cine…se potriveşte! De nume sonore din PSD se leagă prezumptive acte de corupţie (marile privatizări, achiziţii publice, comerţ cu energie, pseudo-credite de la băncile de stat, etc) care au contribuit din plin la căderea economică a României. O serie de dosare penale, ce vizează lideri de la vârful PSD, aflate-n diferite stadii de… tărăgănare, crează o incertitudine privind evoluţia partidului. Relaţia lui Năstase cu Patriciu este de notorietate.

De asemnea cu PC-ul. După pierderea prezidenţialelor de catre Năstase, PSD nu a mai avut de loc preocupări în zona programelor politice, energiile fiind consumate în bătălii interne. Abia în urma Congresului din 2010 s-a reuşit agregarea unor programe politice şi acelea extrem de discutabile. Tănăsescu s-a străduit din răsputeri să prezinte variante ameliorate în faţa celor de la FMI. În ultima perioadă prezentările de pe pag. web a PSD au luat o formă mult mai puţin riscantă. Materiale, meseriaş întocmite, ce vizează (la agricultură): reforma agrară, cercetarea în agricultură, irigaţiile, codul rural, etc, demonstrează ca la PSD sunt (încă) oameni capabili să abordeze cu competenţă problemele agriculturii. USL-ul a fost gândit cu hei-rupul, pe formula: unde-s mulţi puterea creşte! Dacă pentru alegerile parlamentare USL-ul ar fi putut reprezenta o structură eficientă, la alegerea primarilor şi a preşedinţilor consiliilor judeţene, vor avea mari probleme.

PSD-iştii au rezerve în susţinerea unui candidat PNL. Şi invers! Desemnarea din timp a candidatilor (pentru locale) va oferi o perioadă de acutizare a luptei interne în USL. Este posibil ca vaporul USL-ului, mult prea încărcat cu incompatibilităţi, să explodeze înainte de a intra în luptă. Radu Moldovan (dep. PSD) afirmă despre Tănăsescu că ar fi slugoiul lui Băsescu. Sunt foarte curios ce ar spune despre Grupul de la Cluj, care simţind mirosul sângelui (apropierea alegerilor şi deci nevoia reorientării vectorului intereselor) îşi ofertează expertiza pentru viitoare posturi politice. Iar Ponta este încântat! Asta ni se trage de la greşeala făcută de Gelula care l-a iertat pe Bastus (trădătorul lui Decebal) şi a cărui umbră, din păcate, ne mai urmăreşte.

Leave a Comment