Fantoma lui Hamlet… la Cotroceni

Cornel Codiţă
Doar aşa, ca să scutim puţin timp şi efort de căutare prin memorie, o să vă aduc aminte cum începe drama. Aceea pusă sub semnătura unuia, Shakespeare, deşi nimeni nu ştie, nici azi, cine a scris-o de fapt. Hamlet, fiul, se întâlneşte cu Hamlet, tatăl, la miez de noapte, sub crenelurile castelului regal. Nu chiar cu tatăl, ci cu spiritul său, trecut pe tărâmul celălalt, dar rămas prizonier între praguri. Sufletul nu îşi poate continua drumul spre veşnicia vieţii de apoi, înainte să ispăşească păcatul greu al morţii fără pregătire şi împărtăşanie. Fratele şi-a otrăvit fratele în somn, ca să îi ia coroana, tronul şi soţia. Acesta este secretul pe care Tatăl îl trece Fiului. Nu pentru a pune în mişcare maşinăria meschină a răzbunării, ci din motive care ţin de însuşi echilibrul lumii. Ordinea, cea sacră şi cea profană, deopotrivă, cea pe care se sprijină totul şi toate în viaţa oamenilor, a fost grav tulburată. De un omor, regal. De o necuvenită şi nesacralizată încoronare. De o incestuoasă căsătorie. Cineva trebuie să restabilească echilibrul, cumpăna dreptăţii, să refondeze pilonii normalităţii, atât în lumea oamenilor, cât şi în cea a sufletelor. Aceasta este misiunea lui Hamlet, fiul! Este absolut uluitor, pentru mine, cum nimeni nu a semnalat până acum, în analizele operei shakespeariene, similitudinea structurală a acestui scenariu cu tiparul biblic! În ambele, Tatăl îşi trimite Fiul să restabilească ordinea în viaţa oamenilor. Fiul îşi dedică întreaga viaţa şi în cele din urmă face sacrificiul suprem pentru a duce lucrurile la bun sfârşit. Propovăduieşte, oferă şi împrăştie cu generozitate regulile vieţii lumeşti care aduc pace, armonie şi bunăstare colectivă. Deopotrivă, însă, reaşează canoanele vieţii sacre cele care determină cum şi în ce termeni trebuie să decurgă relaţia noastră, ca muritori, cu Lumea lui Dumnezeu. Ceea ce face Shakespeare este să ne pună brutal în faţă o evidenţă pe care scrierile sacre şi mai ales interpretările lor oficiale, tind să o oculteze. Misiunea Fiului, în ciuda tuturor bunelor sale intenţii, a judecăţii morale care îl conduce, a mandatului primit ”De Sus” se termină într-un dezastru, nicidecum cu întemeierea Cetăţii lui Dumnezeu pe Pământ. Fratele ucigaş ajuns rege prin crimă, Gertrude cea care le-a fost regină-soţie, pe rând, celor doi fraţi încoronaţi, Polonius, consilierul regal al ambilor, Laerte şi Ofelia, copii săi, şi în cele din urmă Hamlet-fiul sunt ucişi cu toţii. Păcatul se multiplică printr-un şir de morţi brutale, nepregătite, fără împărtăşanie. Regatul Danemarcei, însuşi, se ruinează din temelii şi cade în vasalitate. Concluzia este cutremurătoare şi înfricoşătoare: Oamenii, chiar şi cei mai buni, nobili, conduşi de ”Legea Morală”, bazându-se pe dreptate, nu au capacitatea, ştiinţa, puterea interioară, chemarea chiar, necesare pentru a restaura Ordinea lui Dumnezeu pe Pământ. Pentru a clădi şi a locui aici, jos, Cetatea lui Dumnezeu. În fapt, ne spune cuvântul nescris sau nespus al Bibliei, asemenea lui Hamlet, chiar şi ”Fiul” a eşuat. De aceea, tot ceea ce ne rămâne pentru a hrăni speranţa că proiectul s-ar putea împlini cândva este doar rugăciunea. Prin ea invocăm şi facem recurs la Puterea lui Dumnezeu pentru a duce lucrurile la bun sfârşit: ”Facă-se Voia Ta, Doamne, precum în Cer aşa şi pre Pământ!”
Şi acum, înapoi la Cotroceni. La miez de noapte, Nicuşor a văzut ”fantoma”. Spiritul i-a spus ”Numele Fiarei”, al Răului care macină lumea: ”Corupţia”. Iar Nicuşor, asemenea lui Hamlet, are o soluţie pentru a reîntemeia Cetatea lui Dumnezeu pe meleagurile dâmboviţene! Să facem un SRI, mai mare! Mai tare! Mai moral! Mai legal! Dar, mai ales, Mai Ascuţit! Să taie în carne vie! Până la os! Până la rădăcina răului şi dincolo de ea! Întrucât, mai mult ca sigur, Nicuşor din Foişor nu va avea răgazul şi poate nici aplecarea să devină, în acest mandat prezidenţial, un exeget versat al operei shakespeariene ori al textelor biblice îi putem spune încă de pe acum că soluţia pe care a anunţat-o şi pe care pare hotărât să o pună în operă garantează 100% eşecul misiunii. Nu doar atât, ci mult mai rău. Punerea ei în aplicare va genera o puzderie de alte consecinţe negative, cu mult mai multe şi mai rele decât relele pe care ar fi trebuit să le combată şi elimine. Încă şi mai rău, va contribui substanţial la creşterea corupţiei în interiorul SRI. Pe ce mă bazez? Ei, nu vă repeziţi, nu o să spun nici Shakespeare, nici Biblie! Pe ceea ce T. Veblen ar fi numit ” bunul simţ sociologic”, iar W. Mills ”imaginaţia sociologică”. Vedeţi, dumneavoastră, ”corupţia” asta nu este aşa… un fel de ”spion” care bântuie prin instituţii şi trebuie urmărit şi prins asupra faptului de SRI; nu este nici un soi de ”şobolan” care cutreieră canalele şi subteranele societăţii şi duce de colo colo bacteria ucigaşă a ciumei negre, pentru care ar trebui să mobilizăm echipele de ”salubritate socială” ale SRI-ului; nici vreo fantasmă morbidă care îi bântuie pe câte unii şi alţii şi pe care ”doctorii în fantasme de cap ai SRI” ar trebui să o lecuiască. Nu, nu este nici obiect, nici persoană. Corupţia este un mod de relaţionare socială. Între oameni! Cu participarea voluntară a cel puţin două părţi. Un mod de relaţionare care face posibilă, rapidă şi avantajoasă, rezolvarea unor situaţii, litigii, probleme, teme etc. pe alte căi decât cele prescrise de legi, reguli, norme. De ce recurg oamenii la acest fel de a rezolva ceea ce au de rezolvat? Nu pentru că sunt corupţi din născare, nebuni, răi, bolnavi, puşi să păcătuiască fără măsură şi să înegrească catastiful Sfântului Petru, ci pentru că, pe căile prescrise, legale, normale, problemele cu pricina nu se rezolvă suficient de repede, de bine, de mulţumitor pentru părţile implicate. Simplu ca bună ziua! De aici decurge mai mult decât direct şi evident că, dacă vrei să combaţi corupţia, nu trebuie să trimiţi SRI-ul după ea să o spioneze şi nici poliţia să o aresteze, ci trebuie să te iei la întrecere cu ea! Să inventezi repede, la timp, oportun, căi legale uşor practicabile, simple, eficiente de soluţionare a problemelor. Soluţii mai bune decât cele promovate prin corupţie! Dacă România este una dintre ţările cu grad înalt de corupţie, iar acest lucru este valabil din zorii modernităţii noastre întârziate şi până azi, aceasta înseamnă că România a fost şi este în continuare o ţară cu prevederi normative ineficiente, inoperante, masiv consumatoare de resurse materiale şi de timp pentru cei care le utilizează. Iar cei care prescriu, prin lege, normele, căile de rezolvare a situaţiilor cu probleme, în economie, în relaţiile instituţionale, în relaţiile dintre stat şi cetăţean etc. sunt rău sau deloc pregătiţi pentru a înţelege logica şi resorturile intime ale relaţiilor sociale. Încă şi mai puţin pentru a inventa şi prescrie căi de reglementare. Prin urmare, pur şi simplu nu sunt în stare să producă soluţiile de care societatea are nevoie şi de care oamenii s-ar putea folosi cu uşurinţă! Mă rog, dacă SRI-ul primeşte mandat politic să îşi facă şi nişte divizii de specialişti în normare socială, atunci ar fi loc şi pentru mobilizarea instituţiei cu pricina. Cu condiţia, desigur, să nu fie la fel de specialişti ca unii dintre ”specialiştii” pe care îi are deja. Sau mai rău!

Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi ziarul Bursa. www.bursa.ro